Cu toate acestea, el ascunde sub masca superficialităţii şi uneori chiar a grosolăniei, o conştiinţă tragică. Personajul interpretat de Nicu Mihoc, aşa cum acesta ne-a obişnuit, cu o dezinvoltură şi un talent remarcabile, este un visător însingurat, un resemnat dezamăgit de viaţă. Aproape fără a mai spera la fericire, el pendulează între excese bahice la petreceri unde simulează buna dispoziţie, şi o stare de lâncezeală continuă.
Plictiseala, una dintre temele frecvente în teatrul lui Cehov, este expresia unei lumi inerte şi dezgustate, aspirând în taină la un moment de graţie care să îi aducă fericirea. "Mi s-a urât de atâta plictiseală. Nu ştiu ce să mai fac", spune Ana Petrovna, iar Platonov îi declară Grecovei dezgustat: "Iubesc o proastă, şi pe aia o iubesc din plictiseală... "
Aproape toate personajele au un vis neîmplinit. Nevoia de a depăşi inerţia existenţială, banalul cotidian, le determină să-şi creeze un ideal erotic intangibil. Văduva Ana Petrovna, în interpretarea Serenelei Mureşan, este o femeie tânără, frumoasă, o prezenţă fermecătoare, cu o mare forţă interioară, capabilă să medieze conflictele dar şi să-şi adune energiile sufleteşti pentru o dragoste imposibilă. Deşi este iubită de Porfiri Semionovici, ea visează la Platonov, care la rândul lui îşi cultivă nostalgia pentru o idilă din tinereţe cu Sofia Egorovna (Ofelia Popii), pe care o reîntâlneşte după mulţi ani. Sentimentele lor sunt însă un melanj de speranţă şi durere, regăsindu-se deopotrivă căsătoriţi şi nefericiţi. Aşteptările neconfirmate, pasiunile şi conflictele mai vechi, răbufnesc atunci când majoritatea invitaţilor Anei Petrovna se îmbată. Bucuria reîntâlnirii pe care ei o afişaseră, se dovedeşte falsă.
Personajele vorbesc continuu, spun banalităţi, în încercarea de a umple un gol, de a uita lipsa de sens a vieţii lor, de a se autoiluziona. Dialogul steril, este în esenţă un întreg şir de monologuri prin care nu se realizează o comunicare reală, ci mai degrabă o evoluţie a conştiinţei de sine, însoţită de o iremediabilă tristeţe.
Platonov este un spectacol de tip clasic. Scenografia lui Dragoş Buhagiar nu este gândită ca o reconstituire a timpului istoric sau a spaţiului geografic, ci ea ilustrează un univers cât se poate de uman, de palpabil. Tot aşa cum personajele nu sunt simboluri, ci fiinţe vii, ce se confruntă cu degradarea, cu descompunerea propriilor vieţi, deopotrivă, spaţiul primitor este expresia individuaţiei.
Compoziţia muzicală melancolică semnată de Vasile Şirli, se repetă constant, obsedant, indiferent de personajul care interpretează la pian într-o monotonie specifică vieţii.
Piesă de tinereţe a dramaturgului, Platonov preîntâmpină temele şi atmosfera atât de uşor de recunoscut a creaţiilor ce vor urma. Incertitudinea pe care se sprijină existenţa în timpul lânced de dinaintea izbucnirii primului război mondial, se repercutează asupra psihicului personajelor, care văd în erotism o ultimă redută în calea neantului.
Meritul lui Alexandru Dabija este fidelitatea faţă de spiritul textului, efortul de a prezenta un Cehov cât se poate de uman, într-o distribuţie ce merită toată aprecierea.
Platonov de A.P. Cehov
Teatrul Naţional "Radu Stanca"
Regia: Alexandru Dabija
Asistent regie: Patricia Katona
Scenografia: Dragoş Buhagiar
Muzica originală: Vasile Şirli
Asistent decor: Vladimir Iuganu
Distribuţia: Nicu Mihoc, Serenela Mureşan, Cristina Flutur/Cendana Trifan, Ofelia Popii, Adrian Matioc, Marius Turdeanu, Dan Glasu, Cristina Ragos, Cristian Stanca, Mihai Coman, Pali Vecsei, Rodica Mărgărit, Liviu Vlad, Vlad Robaş, Ioan Paraschiv, Ema Veţean, Edi Pătraşcu, Paul Bondane; la pian: Pali Vecsei