martie 2013
To the Wonder
În luna martie 2010, vizitatorii Muzeului MoMA din New York asistau la revederea dintre Marina Abramovic şi Ulay, doi artişti care au făcut istorie în domeniul artei performative. Cei doi trăiseră şi o intensă poveste de iubire aşa că întâlnirea a fost bogată în emoţii: surpriză, bucurie, tristeţe, regrete, depăşirea acestora şi, în cele din urmă, acceptarea. Revederea nu a durat decât 80 secunde, cei doi şi-au dat drumul la mâini ca să revină apoi fiecare, firesc, la vieţile lor de-acum separate.


Dar dacă cineva vrea totuşi să prelungească aceste clipe de minune, de miracol? Ce face? Răspunsul e simplu: devine Terrence Malick şi îi regizează cel mai recent film: To the Wonder.

Tema filmului e, aşadar, încercarea de a menţine la aceeaşi temperatură o clipă de magie, de revelaţie, de plenitudine. Personajele filmului - un cuplu de îndrăgostiţi şi un preot - interpretat magnific de Javier Bardem, nu acceptă mai puţin după ce au aflat că se poate mai mult. Ei sunt asemeni primilor oameni aruncaţi din Eden: rătăcesc deznădăjduiţi printre splendorile şi mizeriile lumii încercând să acceadă din nou la acea wonder.

La fel ca în The Tree of Life, Malick este un magician al imaginii, al frumuseţii tulburătoare pentru că e efemeră: marea înapoindu-se liniştită, în timpul fluxului, nisipul ca o saltea de apă, mugurii de apă din copac străpunşi de lumină. Din fericire, spre deosebire de filmul premiat la Cannes 2011, Malick a renunţat la imaginile cosmogonice ce duceau cu gândul cel mult la un documentar Discovery. În noul film, regizorul a ales o variantă îmbunătăţită, condensată; firul narativ este mai conturat deşi rămâne fidel viziunii malickiene şi este abia palpabil. Tocmai subţirimea firului narativ îl recomandă pe Malick drept unul dintre cei mai curajoşi regizori contemporani. El face pentru cinematografie ceea ce face Marina Abramovic în domeniul artei performative. Spectatorul nu poate să înţeleagă sau să se emoţioneze. Singurul lucru pe care îl poate face spectatorul, odată luminile stinse, e să cutreiere în acelaşi timp cu personajele, cu regizorul - să experimenteze.

Pentru că nu am mai trăit o astfel de senzaţie de când aveam 10 ani, când mi s-a părut că Mia Farrow şi Jeff Daniels au ieşit din pânza ecranului în The Purple Rose of Cairo direct pe scena căminului cultural de la noi din sat, nu pot să spun decât: Mulţumesc, Terrence Malick!

Regia: Terrence Malick Cu: Ben Affleck, Olga Kurylenko, Rachel McAdams, Javier Bardem

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus