Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Salò o le centoventi giornate di Sodoma

Cineclub Film Menu - Salò o le 120 giornate di Sodoma


Film Menu, aprilie 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Filmul Salò o le 120 giornate di Sodoma / Salò, sau cele 120 de zile ale Sodomei (1975), realizat de Pier Paolo Pasolini, rulează joi, 25 aprilie 2013 de la orele 19.00 (în versiunea originală cu subtitluri în limba engleză) în sala de cinema a UNATC, în cadrul Cineclubului Film Menu. Discuţia ulterioară proiecţiei va fi moderată de Raluca Durbacă şi Andrei Luca. Intrarea la proiecţie şi la dezbaterea ulterioară este liberă.


Pe 31 octombrie 1975, cu două zile înainte de a fi omorât cu brutalitate de către un tânăr de 17 ani în Ostia, Pier Paolo Pasolini a fost întrebat în cadrul unui interviu televizat pentru un post francez dacă crede că noul său film, Salò, sau cele 120 de zile ale Sodomei (1975), va scandaliza publicul, aşa cum au făcut-o filmele din Trilogia Vieţii - Il Decameron (1971), I racconti di Canterbury (1972) şi Il fiore delle mille e una notte (1974). Pasolini a răspuns: "Cred că a te scandaliza este un drept, a fi scandalizat este o plăcere, şi cel care refuză plăcerea de a fi scandalizat e un moralist."

Salò a făcut mai mult decât să scandalizeze spectatorii. Retras din cinematografe la puţin timp după lansare din cauza scenelor ce conţin violenţă grafică, sadism şi obscenitate, filmul a rămas interzis în unele ţări până în zilele noastre, fiind considerat în continuare unul dintre cele mai controversate filme din istoria cinemaului mondial. Însă, în loc să fie citit ca un manifest împotriva consumerismului şi a capacităţii acestuia de a transforma corpurile umane în obiecte (aşa cum a intenţionat Pasolini), Salò a ajuns să fie considerat pornografic şi sado-masochist, iar autorul său, unul dintre cei mai importanţi intelectuali italieni ai secolului al XX-lea, un simplu depravat.

Poet, romancier, marxist veritabil, ateu, eseist, jurnalist, pictor, homosexual declarat, Pasolini a îmbrăţişat cinemaul ca o formă superioară de exprimare a sinelui, considerându-l un limbaj poetic, datorită naturii sale onirice. Pentru Pasolini, cinemaul era o modalitate de a "scrie cu realitatea", adică cu imagini. Însă pentru cineast exista o diferenţă fundamentală între capacitatea de exprimare a literaturii şi cea a cinemaului. Într-un eseu despre "Cinemaul poetic", scris în 1965, Pasolini afirmă că "scriitorul alege din dicţionare cuvinte, aşa cum ar alege obiecte aranjate într-un sertar, şi, prin folosirea lor într-un mod particular, particular datorită situaţiei istorice a scriitorului, dar şi a istoriei cuvintelor în sine, rezultă o amplificare a istoricităţii cuvântului, adică o creştere a înţelesului acestuia. Dacă scriitorul intră în istorie, felul particular în care a folosit cuvântul va fi adăugat într-un viitor dicţionar, ca un posibil nou înţeles pentru acel cuvânt." Cineastul lucrează în mod similar, însă mult mai complex. Pentru cineast nu există un dicţionar de imagini aranjate, clasificate, gata pentru a fi folosite. Cineastul trebuie mai întâi să extragă o imagine-semn (în sens semiotic) din haosul memoriei şi al viselor, să o clasifice, şi abia apoi să îi adauge înţeles şi capacitate de expresie. Cu alte cuvinte, cineastul trebuie mai întâi să inventeze un limbaj, căruia să îi poată atribui apoi un caracter estetic. De aceea, a "citi" limbajul filmic al lui Pasolini la un nivel de bază, a percepe imaginile ca simple semne clasificate şi ordonate în funcţie de înţelesul lor primar, înseamnă a le văduvi de caracterul lor metaforic şi de forţa lor de expresia.

Salò este mult mai mult decât o simplă înşiruire de imagini sado-masochiste, violente, obscene. Bazat pe scrierile Marchizului De Sade, Cele 120 de zile ale Sodomei (1785), filmul este considerat a fi nu doar o ilustrare alegorică a fascismului, ci şi o demascare crudă şi tulburătoare a ceea ce Pasolini considera a fi un război dus de către cultura consumeristă împotriva libertăţilor individuale, prin exploatarea sexualităţii şi transformarea corpurilor umane în simple obiecte de consum. Salò este despre putere, despre orice tip de putere, şi despre strânsa legătură dintre putere şi tortură, în toate formele sale - fizică, psihologică şi emoţională.

Filmul are o structură dantescă, fiind împărţit în patru segmente - Anti-Infernul, Cercul Maniilor, Cercul Rahatului, Cercul Sângelui - şi este plasat în timpul Republicii de la Salò (1943 - 1945) - un stat marionetă al Germaniei naziste, condus de Benito Mussolini, ce cuprindea o parte din Italia de nord, şi creat după debarcarea Aliaţilor în Sicilia, în 1943. Aici, patru fascişti libertini - Ducele, Episcopul, Magistratul şi Preşedintele - răpesc 9 băieţi şi 9 fete dintr-un sat şi îi duc într-un loc izolat, unde îi umilesc, îi supun torturii şi abuzurilor sexuale, iar în final îi omoară. "Voi, creaturi inferioare, destinate plăcerii noastre. Nu vă aşteptaţi să găsiţi aici libertatea pe care o aveaţi în lumea exterioară. Sunteţi dincolo de «legalitate». Nimeni nu ştie că sunteţi aici. În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi, sunteţi ca şi morţi." - sunt cuvintele cu care sunt întâmpinaţi cei 18 tineri.

Ceea ce reuşeşte Pasolini este să facă din "spectacolul" torturii o formă de entertainment, amestecând plăcerea sexuală cu durerea şi cruzimea. Abominabil este însă faptul că spectatorul suferă o dublă identificare în timpul vizionării: atât cu victimele, cât şi cu cei care torturează. Trupurile sunt pedepsite fără nicio urmă de regret, iar plăcerea sexuală devine o armă de dominare. Frumuseţea fizică a corpurilor devine un semn de vulnerabilitate, în timp ce puterea politică capătă valenţe distructive. Metoda de a-l face pe spectator atât victimă, cât şi complice la tortură este felul alegoric în care Pasolini încearcă să-l oblige pe acesta să realizeze dimensiunea lumii în care trăieşte, o lume în care este abuzat de către puterea dominantă, şi în care el nu reacţionează la abuz. În acest sens, relevantă este scena în care tinerii sunt obligaţi să participe la un banchet unde meniul are un singur fel de mâncare: fecale. Oricât de tulburătoare ar fi ideea coprofagiei, niciunul dintre tineri nu se revoltă, nu se opune, nu încearcă să scape din acea situaţie, devenind astfel complicii propriilor torţionari.

Şocant, dezgustător şi odios, Salò nu este însă o fantezie. Plăcerea torturii, abuzul sexual ca spectacol şi instrument de subjugare a celor înfrânţi domină încă realitatea noastră dacă este să ne gândim doar la faptele petrecute în închisoarea de la Abu Ghraib, unde soldaţii americani au torturat prizonierii irakieni, i-au abuzat sexual, ţinându-i goi, în celule, cu câte un sac pe cap, obligându-i să se masturbeze de faţă cu personalul militar format atât din femei, cât şi din bărbaţi, punându-i să stea într-un picior pe o cutie de lemn şi spunându-le că dacă păşesc pe ciment vor fi electrocutaţi, aşezându-i goi, unul peste ceilalţi, într-o piramidă umană de trupuri, fotografiindu-i şi fotografiindu-se împreună cu ei, înregistrându-şi faptele, transformând totul într-un spectacol subuman şi mult mai grotesc decât orice secvenţă din Salò. Din nefericire, ne scandalizăm mult mai uşor la vederea câtorva trupuri goale penetrate, decât în faţa metodelor de dominare ale puterilor decise să înalţe steagul democraţiei în deşert.

Salò o le 120 giornate di Sodoma / Salò, sau cele 120 de zile ale Sodomei
Italia - Franţa, 1975
regie: Pier Paolo Pasolini
scenariu: Pier Paolo Pasolini, Sergio Citti
imagine: Tonino Delli Colli / muzică: Ennio Morricone
cu: Paolo Bonacelli, Giorgio Cataldi, Aldo Valletti.




 Toate articolele despre Salò o le centoventi giornate di Sodoma


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Raluca Durbacă


Alte articole

 Copulaţie-Capitalism-Consum - Salò o le centoventi giornate di Sodoma, Lucian Maier


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer