Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Vizita bătrânei doamne

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cronica unei morţi anunţate - Vizita bătrânei doamne


aprilie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Într-o actualitate plină de răzbunări şi, mai ales, dominată de setea de bani, ideea montării spectacolului Vizita bătrânei doamne pare alegerea perfectă. Textul dramaturgului elveţian, Friedrich Dürrenmatt, tradus de Maşa Dinescu şi Alexander Morfov, pare decupat din imediata realitate. Sarcina de a monta acest text dramatic i-a revenit unui regizor bulgar, Alexander Morfov. Cu o carte de vizită impresionantă (a obţinut premiul "Masca de aur"), acest regizor montează (din anul 2005) spectacole pe scenele ruseşti din Sankt Petersburg şi Moscova. În prezent, este unul dintre directorii de scenă importanţi, invitaţi la Teatrul "Komissarjevsky" din Sankt Petersburg.
 
Montarea de la TNB este una de factură realistă, dar în maniera lui Max Reinhardt. La fel ca şi "geniul german", regizorul Morfov foloseşte spaţiul scenic într-un mod asemănător cinematografului. Pentru a pune în practică ideile regizorale, a apelat (şi) la un artist vizual, Nikola Toromanov, care să-i creeze şi un cadru scenografic pe măsură. Astfel, scenografia amplă narează şi ajută trupa de actori să despice firul poveştii în patru. Ca şi la Reinhardt, jocurile de lumini şi de umbre reuşesc să creeze o atmosferă învăluitoare, cu valenţe psihologice (light-design: Chris Jaeger).
 
Motivul răzbunării domină scenariul dramatic. În acest spectacol, destinul social al oamenilor din Güllen este reprezentat de multimiliardara Klara Zachanissian (Maia Morgenstern). Distribuirea actriţei Maia Morgenstern în rolul acestei femei ce reprezintă forţa (susţinută în exclusivitate de bani) vine să-i împlinească destinul artistic, de extracţie tragică, început în anii '90 cu rolul Medeea din Trilogia antică (r. Andrei Şerban). Actriţa conturează decis şi expresiv liniile de forţă, configurând o întreagă biografie a personajului.
 
O femeie bogată, care nu mai este nici tânără, nici foarte frumoasă reprezintă mecanismul social absurd. Acest mecanism apasă asupra oamenilor dintr-un orăşel sărac, în care trenurile rapide nici nu opresc. Dramaturgul elveţian a prezentat comunitatea într-o situaţie extremă, sărăcia fiind o hidră ce i-a cuprins pe toţi locuitorii, iar regizorul a plasat-o într-un decor respectuos cu textul. Izgonită pentru greşeala neiertată a unei iubiri, fata de altădată este aşteptată, acum, ca un "înger salvator". Klara Zachanassian, originară din Güllen (denumirea localităţii este derivată din cuvântul "bălegar"), a devenit extrem de bogată şi se întoarce după patruzeci şi cinci de ani în oraşul natal, care se afla într-o situaţie economică precară. Dar Klara se întoarce ca o adevărată zeitate a răzbunării, cerând dreptate, o dreptate individuală şi arbitrară, care este numai a ei, moartea lui Alfred Miller, omul "nevoit" să o abandoneze pentru a se însura cu o fată bogată. Răsplata răzbunării, a uciderii lui Alfred de către locuitorii din Güllen, este un milion, destinat să scoată definitiv oraşul din mizerie.
 
Apariţia Klarei la petrecerea oferită de primar este un tablou scenic desprins, parcă, din spectacolul Opereta de Witold Gombrowicz, în care caricaturalul şi grotescul îşi dau mâna. "Trecerea în revistă" a locuitorilor este un bun motiv de etalare a măiestriei artistice a trupei de actori de la TNB. Astfel, Klara - Maia Morgenstern are un cuvânt pentru fiecare dintre cei care-i marcaseră destinul: soţia lui Alfred (Afrodita Androne), copiii acestuia (Sorina Ştefănescu şi Emilian Marnea), primarul (Marius Rizea), soţia primarului (Erika Băieşu), Pictorul (Mihai Călin), şeful opoziţiei (Marcelo Cobzariu), Marllene, secretara primarului (Victoria Dicu).
 
Motivul lumii ca junglă se conturează - oroarea oamenilor din orăşelul de provincie faţă de crimă se estompează însă în faţa tentaţiei demenţiale a banilor. Locuitorii fac mari datorii, de aceea aşteaptă cu toţii ca nultimiliardara să facă o donaţie importantă.
 
Complicitatea criminală creşte tacit, simbolul pantofilor noi, de culoare galbenă, fiind ca şi rinocerita din farsa alegorică a lui Eugen Ionescu, semnul proliferării răului. Din acest corset de fier, Alfred nu mai poate evada. Galbenul îi "amprentează" - rând pe rând - pe toţi cetăţenii din Güllen. Doctorul (Dorin Andone), poliţistul (Răzvan Oprea), preotul (Dragoş Ionescu), primarul (Marius Rizea) îşi pierd orice rămăşiţă de omenie. Înşişi membrii familiei lui Alfred sunt cuprinşi de isteria colectivă a îmbogăţirii, toţi poartă încălţări de culoare galbenă, spre disperarea lui Alfred III.
 
Ca şi în alte opere ale lui Dürrenmatt, călăul, victima şi publicul schimbă rolurile. Astfel, aflăm că Alfred III a negat paternitatea copilului nelegitim rezultat din relaţia amoroasă cu Klara şi a găsit martori falşi (Mihai Calotă şi Ovidiu Cuncea) care să "ateste" moralitatea îndoielnică a celei cu care se iubise. Setea de bani corupe, fapt ce este ilustrat de acţiunile tuturor locuitorilor, până şi profesorul (Constantin Dinulescu) îşi exprimă dubiile doar sub influenţa alcoolului.
 
Lumea din Güllen capătă astfel atributele unei jungle în miniatură, întreţinută de mecanismul absurd al puterii banului. Klara ţese fin răzbunarea, căci afirmase că "totul este de vânzare". Ceea ce va urma este un palpitant studiu psihologic al relaţiilor dintre oameni aflaţi în situaţii limită.
 
Regizorul pune în scenă un întreg arsenal al artei groteşti, pentru a sublinia mutaţiile de conştiinţă, trezirea impulsurilor primitive, rapacitatea. Grotescul rezultă din suprapunerile gesturilor mecanice fenomenelor vii (discursurile primarului, primirea "oficială" a multimiliardarei, petrecerea). Definindu-şi esenţa prin opţiunea pentru crimă, lumea din Güllen se transformă într-o abjectă junglă umană. Regizorul Morfov păstrează lumea anilor '50 din textul original, dar spectatorul contemporan regăseşte printre "semnele" scenice corespondenţele din actualitate (diva drapată în roşu, starul latino, jurnaliştii cu blitzuri de paparazzi, starul rock, logourile).
 
Ucis de cei din jurul său, bătrânul Alfred Miller dispare sub tropăiala demenţială (coregrafie: Galina Bobeicu) a mulţimii din orăşelul "în care însuşi Goethe a poposit". De data aceasta, regizorul a folosit eclerajul (Chris Jaeger) pentru "a comite crima".
 
Alfred III, în ipostazierea lui Mircea Rusu, este singurul personaj care înţelege şi se căieşte. El ştie că trebuie să accepte şi să-şi primească pedeapsa. De fapt, Mircea Rusu demonstrează, prin expresivitatea gesturilor scenice, că este singurul care-a simţit iluminarea, în sens religios. Mircea Rusu dă dovadă de subtilitate şi fineţe în reliefarea mecanismelor psihologice ale internalizării vinei.
 
În acest spectacol, regizorul a urmat direcţia impusă de autorul dramatic, căci Dürrenmatt însuşi califică opera sa "comedie a unei înalte conjuncturi"; nici moartea, nici răzbunarea unei demnităţi umane, altădată ultragiată, nu capătă dimensiuni tragice.
 
În această junglă în miniatură, reprezentată de sărăcăciosul oraş de provincie, tipurile fundamentale, ca şi lumea ca personaj colectiv, sunt rând pe rând victime şi călăi. Prin aceste ipostaze trece în primul rând cuplul Klara-Alfred, martorii mincinoşi şi lumea care asistă sau participă la crimă. Într-o asemenea societate leviathanică, unde criteriile majore au dispărut, nu există decât valori degradate, legea junglei devenind aceeaşi pentru toţi. Actul răzbunării în sine şi moartea lui Alfred sunt evenimente groteşti cu determinări aberante.
 
Spectrul societăţii dominate de bani este construit prin situaţii violente şi groteşti. Farsa parabolică este menită să demonstreze că actul raţional de justiţie nu este cu putinţă în această lume a junglei.
 
Frumos compus sub raport plastic, vocal şi cinetic, spectacolul este o reuşită; evoluţiile colective sunt fără reproş. Contribuţiile individuale, deşi etalează stiluri de joc diferite, sunt mici "bijuterii" de măiestrie artistică. Întregul ansamblu a fost atent dirijat de către directorul de scenă, care-a oferit o lecţie artistică sub forma unei farse tragice.

Teatrul Naţional I.L. Caragiale, Bucureşti
Vizita bătrânei doamne de Friedrich Dürrenmatt
Traducători: Maşa Dinescu şi Alexander Morfov
Regizor: Alexander Morfov
Coregrafie: Galina Bobeicu / Asistent regie: Vlad Stănescu / Costume: Andrada Chiriac
Distribuţie: Klara Zachanassian - Maia Morgenstern, Alfred Miller - Mircea Rusu, Profesorul - Constantin Dinulescu, Primarul - Marius Rizea, Poliţistul - Răzvan Oprea, Poliţistul - Marius Manole, Preotul - Dragoş Ionescu, Pictorul - Mihai Călin, Hofbauer - Marcelo Cobzariu, Medicul - Dorin Andone, Soţia lui Miller - Afrodita Androne, Fiica lui Miller - Sorina Ştefănescu, Fiul lui Miller - Emilian Marnea, Judecător, Valet - Costel Constantin, Loby, Şeful de tren - Ovidiu Cuncea, Şeful de gară, Koby - Mihai Calotă, Al şaptelea soţ, Ziarist - Mihai Munteniţă, Marllene, secretara primarului - Victoria Dicu, Helge - Costina Ciuciulică, Soţia Primarului - Erika Băieşu, Hunziger, ajutorul poliţistului - Axel Moustache, Wily - Alexandru Călin, Hauser, Picolo - Idris Clate, Menajeră - Aneea Oprin, Asistenta Klarei - Raluca Aprodu, Prietena Otiliei - Păunescu Aurora, Orfana - Miriam Rizea, Fiica primarului - Alexandra Suciu, Vânzătoare - Delia Florea, Ana Maria Bercu, Piccolo - Vali Florea, Isidor Mihai, Menajeră - Firan Kiara Anca, Menajeră - Velicu Mihaela, Raţiu Petra, Prietenul fiului lui I - Petre Ancuţa, Barman - Vladimir Stănescu, Cetăţean - Clodeanu Mihai, Negulete Silviu, Cornel Ţigancu, Laurenţiu Andronescu, Viorel Florean, Nina Teodorescu, Eugen Mareş, Mateescu Simina, Zibilianu Florentina, Figuraţie tehnic - Enea Alexandru, Andrei Cătălin, Popescu Alexandru, Anghel Robert, Neacşu Marian, Silviu Maluţan.



 Toate articolele despre Vizita bătrânei doamne


1 comentariu

  • Spectacol dezamagitor
    Carmen Bocca, 24.02.2017, 16:05

    Vizionat , e drept, la cinci ani dupa premiera, actualul spectacol este nedemn de scena TNB: lipsit de profunzime si cu o viziune regizorala simplista ce pune accent pe comicul vulgar, un joc al actorilor necoordonat si adesea jenant calitativ , inserturi muzicale (cantecul "la Mer" al lui Trenet) si coregrafice (tangoul din final, de exemplu) fara sens, cu licente nepermise in text. Singurul punct pozitiv - scenografia.

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Mădălina Dumitrache


Alte articole

 Profesionişti, în vizită la Bucureşti - Vizita bătrânei doamne, Dan Boicea


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer