Observator Cultural / iunie 2013
Funeralii fericite
Înainte de a vedea al doilea lungmetraj al lui Horaţiu Mălăele, aflasem despre el, din presă, următoarele lucruri: este rezultatul unei noi colaborări a regizorului cu scenaristul Adrian Lustig (de această dată şi producător); este primul film românesc căruia celebrul compozitor francez Vladimir Cosma a acceptat (pare-se, impresionat) să-i semneze coloana sonoră; Crina Semciuc, muza de pe ecran a lui Horaţiu Mălăele (de această dată şi interpret principal), a fost convinsă de regizorul-actor să renunţe la podoaba capilară pentru rol; lui Bogdan Mălăele i-a fost foarte greu să îşi înjure tatăl (în unica secvenţă în care apare); Horaţiu Mălăele, afon notoriu, cîntă pentru prima dată (în public, presupun), şi Serghei Mizil joacă aici un "proxenet pentru trei gagici" (recunosc, asta-i dintr-un tabloid). Chiar dacă nu aflasem şi că Funeralii fericite a figurat mult timp în selecţia oficială a Festivalului de la Cannes, mai precis pînă cînd aceasta a fost anunţată (cum s-a întîmplat acum cinci ani cu Nunta mută, primul lungmetraj al lui Horaţiu Mălăele), aveam suficiente motive ca să nu ratez noua premieră românească.

Producţia nu ridică probleme de interpretare

Ieşind din sala de cinema, am fost curios să citesc ce scriu confraţii despre film. Aşa am descoperit cu uimire că, pentru Cătălin Duţă, Funeralii fericite este "cel mai bun film românesc din acest an" (aşadar, înaintea lui Domestic, Poziţia copilului sau Rocker), deoarece "totul e la cel mai înalt nivel al profesionalismului", şi că, pentru Mihnea Columbeanu (ceva mai critic, cel puţin parţial), regia lui Horaţiu Mălăele "salvează filmul" (compromis, după cronicar, exclusiv de scenariul lui Adrian Lustig) şi îl transformă într-un "spectacol cinematografic valid şi pe deplin satisfăcător". Citind acestea, m-am gîndit să revăd Funeralii fericite, nu care cumva să-mi fi scăpat vreo semnificaţie ascunsă, dar mi-a trecut repede: producţia nu ridică probleme de interpretare (după cum se va vedea, realizatorii au avut grijă ca totul să fie uşor de înţeles) şi chiar nu e un film de revăzut. Totuşi, întrebările stăruie: Care profesionalism? Care spectacol? Şi care regie? Sînt de acord cu Mihnea Colum­beanu că scenariul este inept. Dar şi regia, şi compartimentele tehnice, departe de a salva filmul, îl îngroapă şi mai adînc.

Trama narativă este mult mai simplă şi mai puţin originală decît ar putea părea. Lionel - fost Ionel - Frunză, un român emigrat după 1989 şi revenit în patrie odată cu criza, are, drept tovarăşi de aventuri bahico-erotice bucureştene, un bulgar, Kiril, şi un rus, Igor. Atunci cînd în crîşma în care ei îşi fac veacul se anunţă o razie iminentă, aceşti "crai de curtea nouă" o iau la sănătoasa, cu trei prostituate afro-românce după ei, şi nimeresc pe un teren viran, unde îşi întinsese cortul o şatră de ţigani. O ghicitoare le propune să le citească viitorul, ba chiar să le spună cînd şi cum vor muri. Vrînd să se distreze, cei trei acceptă, dar surîsul le îngheaţă pe buze atunci cînd ţiganca le proroceşte că peste o săptămînă se vor odihni cu toţii pe alte meleaguri, mai verzi şi mai liniştite. Evident, destrăbălaţii nu dau doi bani pe vorbele ghicitoarei, dar în următoarele zile primii doi, bulgarul şi rusul, dau ortul popii exact aşa cum le prevestise ea. Lionel, căruia i se profeţise că va muri chiar de ziua lui, trece de la îndoială la certitudine, de la revoltă la resemnare şi, cum se întîmplă de obicei cu persoanele care simt că li se apropie sfîrşitul, de la ignorarea divinităţii la apelul către aceasta. Şi ceasul îi ticăie...

Prima dificultate a cronicarului vine atunci cînd trebuie să încadreze Funeralii fericite într-un gen cinematografic. Să fie o comedie neagră (ori "mortală", cum o numeşte scenaristul-producător într-un interviu)? Sau o satiră socială cu specific românesc şi multicultural (cum s-ar putea crede după destule momente presărate cînd şi cînd de regizor şi scenarist)? Să fie un film fantastic (din categoria "îngerii sînt printre noi")? Sau o dramă psihologică (abordînd eterna temă a confruntării omului cu moartea)? Şi trebuie să mai amintesc în treacăt de buddy movie (prima parte) şi de filmul erotic (a doua parte). La acest ultim capitol, îmi permit să citez dintr-un blogger care în nici două rînduri a reuşit să mă amuze mai mult decît regizorul-actor Horaţiu Mălăele în aproape două ore: "A, plus că se coţăie Lionel c-o gagică printr-o uşă întredeschisă, cu lanţul pus. Aşa ceva n-am văzut nici în filmele cu pitici extratereştri" (Spanac.eu).

La marii cineaşti, un asemenea melanj de genuri şi formule filmice este justificat structural şi dramaturgic. La Horaţiu Mălăele şi Adrian Lustig, cum era limpede şi în Nunta mută, el se explică mai degrabă prin tendinţa, proprie diletanţilor, de a spune cît mai multe (dar, cum se întîmplă de obicei în asemenea cazuri, produsul rezultat ajunge să nu mai spună nimic) şi prin dorinţa de a bifa diverse registre, teme şi reţete, doar-doar ceva va prinde la spectatori (dacă nu rîd la glume, atunci poate plîng la momentele dramatice; dacă satira şi fantasy-ul îi lasă reci, atunci poate o scenă de sex aberant îi va mai încălzi niţel ş.a.m.d.). Iar dacă unii cîrcotaşi vor critica acest ghiveci cinematografic, se poate da oricînd vina pe rîsu' plînsu' care, nu-i aşa?, ne caracterizează poporul şi, pe cale de consecinţă, ar trebui să ne caracterizeze şi arta. Cred că Nichita Stănescu se răsuceşte în mormînt de cîte ori neaveniţii îşi motivează impotenţa creativă recurgînd la sintagma introdusă de el.

Inconsecvenţe narative

În ceea ce priveşte construcţia poveştii şi a personajelor, nu putem trece cu vederea o lungă serie de inadvertenţe şi inconsecvenţe, precum şi de momente inutile din punct de vedere narativ (cum este secvenţa deja menţionată în care apare juniorul Mălăele). Mih­nea Columbeanu a trecut în revistă destul de multe, dar simt nevoia să revin asupra uneia dintre aceste ciudăţenii. Bulgarul Kiril moare zdrobit de un chinez care se aruncă în gol de pe blocul lui Lionel. În interviul amintit, Adrian Lustig observă că acel bloc (în viziunea realizatorilor, o replică a Turnului Babel, în care convieţuiesc toate rasele şi etniile) are 24 de etaje. Aşadar, chinezul sinucigaş cade de la etajul 24 fix în capul bulgarului, îl ucide pe acesta, dar el scapă din coliziune aparent nevătămat. Gabriela Hurezean, criticul de casă al lui Horaţiu Mălăele, afirmă - pe blogul ei, Muzesiarme.ro - că a ne întreba cum de n-a murit (şi) chinezul echivalează cu a căuta nod în papură unui film foarte bun. Asta în condiţiile în care regizorul, într-un interviu acordat aceleiaşi Gabriela Hurezean (şi din care nu lipsesc întrebările tendenţioase - în volei s-ar numi "mingi ridicate la fileu" -, precum "Crezi că asemenea lucruri mai ţin în cinematografia de azi, în care se filmează cu telefonul şi se practică un neo-neorealism sordid?"), constata că Funeralii fericite, spre deosebire de Nunta mută, "trăieşte într-un regim cu precădere realist"...

Cît despre inserarea în film a elementelor fantastice, ea ar trebui să se facă după o anumită logică şi cu o anumită consecvenţă. De pildă, în The Sixth Sense de M. Night Shyamalan, doar copilul cu capacităţi paranormale îl poate vedea pe - şi poate discuta cu - mortul-care-se-crede-viu. Dacă toate personajele de pe ecran ar reuşi aceste lucruri, filmul n-ar mai avea nici un clou. Or, Horaţiu Mălăele şi Adrian Lustig nu îşi pun astfel de probleme şi, ca atare, nici nu mai ştii - dar nici nu are rost să te întrebi, pentru că realizatorii înşişi nu par să ştie - care sînt spaţiul şi timpul reale şi care cele fantastice. Însă ceea ce găsesc ei de cuviinţă să facă este să introducă tot mai multe personaje, locuri şi momente "de trecere" (arlechinii-îngeri şi copiii îngeraşi, bliţul dătător de ameţeală şi concertul de violoncel din "anticamera" paradisului etc.), astfel încît tuturor spectatorilor să le fie clară "poanta", la fel cum, pentru a nu exista dubii în privinţa mesajului filmului, Mălăele-actorul este pus să-l rostească de Mălăele-regizorul. Despre acesta din urmă, mai pot spune că este complet lipsit de simţul ritmului şi de ştiinţa suspansului, calităţi imperios necesare unui cineast, mai ales cînd tratează asemenea subiecte: după ce moare şi rusul, filmul îşi pierde toată tensiunea şi îşi plictiseşte de moarte publicul.

Nici imaginea lui Viorel Sergovici nu este întotdeauna inspirată, dovedindu-se şi ea incoerentă. De exemplu, un răzleţ cadru lung cu trezirea din beţie a lui Lionel, alături de prostituata cu care nu mai are nimic de vorbit, nu pare a avea altă justificare decît interesul cameramanului pentru posteriorul interpretei. Iar scenografia lui Mihai Dorobanţu (altminteri un bun profesionist) devine uneori redundantă: pentru că, aşa cum aflasem din prologul-cu-monolog al filmului, protagonistul îşi petrecuse cea mai frumoasă perioadă a vieţii în Franţa, în garsoniera de holtei a lui Lionel sînt plasate atît o imagine de mari dimensiuni cu Turnul Eiffel, cît şi o machetă a celebrei construcţii pariziene.

Funeralii fericite este filmul după care Ho­raţiu Mălăele ar trebui să înţeleagă faptul că a venit timpul să renunţe la regia de cinema. Însă el a primit deja finanţări de la CNC (în valoare totală de 2 milioane de lei) pentru alte două filme (Doar cu buletinul la Paris şi Cavalerul albastru), ambele bazate pe scenarii ale scriitorului Denis Dinulescu, iar Adrian Lustig anunţă o a treia colaborare cinematografică, cu o poveste despre tînărul Vittorio De Sica. Aşadar, pe cinefili îi aşteaptă noi experienţe nefericite, iar pe criticii de casă, noi tămîieri tihnite.

Regia: Horaţiu Mălăele Cu: Horaţiu Mălăele, Crina Semciuc, Igor Caras-Romanov, Mihai Gruia Sandu, Dorina Lazăr, Alexandru Bindea, Antoaneta Zaharia

4 comentarii

  • Bifă
    Rareș, 15.02.2014, 19:08

    Dacă aș fi privit superficial filmul, aș fi folosit aceleași cuvinte drept critică.

  • Parerea mea.....
    Adi, 18.04.2016, 09:24

    Foarte prost comentariul Dvs, D-le Mihai Fulger,...parerea mea. Filmul dezbate o tema universala spre deosebire de multele filme premiate care trateaza probleme din vremea comunismului din Romania si care fac deliciul publicului din Vest. Este un film care poate trezi , un film simplu , cu mesaj si care prin uratul si macabrul expus te lasa cu o imagine frumoasa si cu dorinta de viata. Este o metafora pentru suflet. Va incurcati prea tare in judecati "valoroase" si de cele mai multe ori mintea va joaca feste. Incercati sa simtiti mai mult si veti fi mai fericit si poate...astfel, veti face mai bine distinctia intre o idee valoroasa si una "mocirloasa". Spre deosebire de Dvs, noi , publicul simplu, asteptam cu drag sa vedem si noile productii cinematografice.
    Cu respect,

  • De gustibus non disputandum........
    Qwerty, 24.02.2018, 17:19

    .........și dacă ar fi să respectăm acest dicton , Mihai Fulger nu ar avea dreptate . Ei uite , ca unora dintre noi filmul a lăsat o impresie deosebita . Chiar sfârșitul , in contradicție cu cele spuse de dl . Fulger mi s-a părut extrem de bine realizat : Lionel se bucură că trăiește dar in același timp îi vede alături pe amicii săi nedespărțiți , Kiril bulgarul si Igor cu nelipsitul sau acordeon și își dă seama că de fapt și el a murit . E un film de văzut .

  • Un actor care nu e regizor
    Theia, 26.02.2018, 04:57


    Nefericită a fost clipa când actorul Mălăele a avut revelația că ar putea fi și regizor de film.

    CNC-ul ar trebui să dea milioanele dăruite lui Mălăele unui debutant talentat - sigur nu se va întâmpla pentru că acel regizor talentat și cu viitor e un anonim.

    Oribil și trist.

    Mă bucur că Adina Pintilie i-a învins.

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus