Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Festivalul Jazz in the Park, Cluj, 2013

Maria Răducanu, Răzvan Suma, byron, Cobzality - Jazz in the Park, 2013


FilmSense, iunie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Odată cu anunţarea artiştilor ce urmau să concerteze în cadrul festivalului Jazz in the Park (21-23 iunie 2013, Cluj-Napoca), am ascultat cîteva discuri ale celor de la Otros Aires şi Waldeck, New Sound of Tango, respectiv Balance of the Force şi The Night Garden. Pe Otros Aires aş fi dorit să îi văd - nu fiindcă mi-ar fi plăcut prea mult ceea ce am ascultat pe discul lor, unul destul de diluat faţă de ceea ce fac Gotan Project, de exemplu. Ci fiindcă prin tot acest display muzical şi uman, Parcul Central a fost un loc extrem de atractiv. Însă ploaia torenţială din seara zilei de sîmbătă a obligat organizatorii să reprogrameze concertul pentru duminică seara - alături de Waldeck, Otros Aires au concertat în interiorul Hotelului Continental. Ultimul eveniment pe care l-am văzut în festival fiind recitalul susţinut de Răzvan Suma în clădirea Casino din Parc. Duminică am plecat spre locurile natale pentru o sărbătoare în familie şi pentru că voiam neapărat să ajung la a doua seară a unui alt festival, Panorama Blues, 2013 (la Ghelari, Hunedoara), o poveste care s-a dovedit excelentă (şi despre care am povestit aici).

Vineri, 21 iunie 2013, a fost o zi plină de evenimente pe placul meu. Dimineaţa, Facultatea de Teatru şi Televiziune din cadrul UBB a organizat o Gală a absolvenţilor, unde au fost prezentate filmele de licenţă ale studenţilor de la Cinema, Media şi Televiziune de la secţiile română şi maghiară ale facultăţii. După trei ediţii de jurizare a Competiţiei locale la TIFF, eram curios să văd într-o singură proiecţie filmele unei generaţii de studenţi de la şcoala din Cluj.

După-masa acestei zile a fost marcată de istoriile ce se desfăşurau în Parcul Central al oraşului, în cadrul Jazz in the Park. Tîrg de carte, de obiecte artizanale şi discuri cu muzică, concerte de rock acustic (byron), jazz / world music (Maria Răducanu), nu jazz (deşi, mai degrabă, formaţiile acestea ar putea fi încadrate în muzica electronică: Otros Aires, Waldeck) sau clasică (recitalul susţinut de Răzvan Suma). Festivalul se inspiră din ideea de "festival verde al muzicii bune" (jazz, blues, rock, clasică), idee apărută în SUA anilor '70. Şi vrea să ofere nu atît muzică jazz propriu-zisă, cît ambianţa jazz - linişte, bucurie, joacă, improvizaţie. Lucruri menţionate pe site-ul jazzinthepark.ro în secţiunea Concept.

În afara acestui concept asumat de organizatori, prezenţa termenului jazz în numele festivalului poate părea puţin forţată avînd în vedere că doar unul dintre proiectele prezentate în acest an în festival este apropiat de jazz - proiectul Mariei Răducanu. Dincolo de reprezentaţia Mariei Răducanu, festivalul nu s-a învecinat foarte sigur cu modul în care arată acest gen muzical de la Miles Davis, Dave Brubeck sau Sonny Rollins pînă la producţiile contemporane ale caselor ECM sau ACT. Nils Petter Molvaer, de exemplu, construieşte muzical într-o zonă - venită recent în jazz - numită nu jazz, o zonă fusion în care instrumentele clasice din jazz - cum e trompeta în cazul lui Molvaer (sau pianul, la E.S.T. pe Leucocyte în special) - întîlnesc programe de computer pentru sample-uri şi mix-ere de sunet (cazul Molvaer) sau trec prin mix-ere pentru a obţine un anumit sound din instrumentul clasic (cazul E.S.T.). Faţă de aceste tendinţe prezente la Molvaer sau E.S.T., Otros Aires sau austriacul Klaus Waldeck compun o muzică în care e reinterpretat spaţiul tradiţional argentinian, respectiv german sau vest-european, pe o linie muzicală trasată (deja) de trupe ca Gotan Project, Massive Attack sau Portishead. Adică o muzică în mare măsură electronică sau electronizată (trecută prin filtre digitale) pînă cînd timbrul unui instrument analog este aproape sau complet digitalizat.

Dar, oricum, în acest context, faţă de reuşitele primei ediţii, şi pentru cel mai capricios spectator nu ar trebui să fie atît de important faptul că numele sub care au fost prezentate aceste evenimente are o latură publicitară puternică. Mult mai importante rămîn împlinirile acestei ediţii. Un aspect deosebit e legat de faptul că acest festival a reuşit să ducă oraşul gazdă într-o zonă în care - prin civilizaţie - seamănă cu ceea ce putem vedea în Vest. Unde spaţiile verzi din parcuri sînt destinate relaxării. Oamenii le utilizează ca atare, ca spaţii de socializare, de întîlnire. La noi cred că e primul eveniment în care conştiinţa e eliberată de acel însemn ridicol: Nu călcaţi iarba! Numai pentru asta şi deja Jazz in the Park e un eveniment extrem de bine-venit. Mii de oameni au păşit pe spaţiile verzi din Parc, iar la plecare, după concertul Mariei Răducanu, nu am văzut sticle de plastic sau cutii de bere lăsate la voia întîmplării de-a lungul parcului.

Maria Răducanu a urcat pe scena festivalului alături de basistul şi compozitorul american Chris Dahlgren. Un muzician activ pe scena new york-eză, ca membru al unor proiecte de jazz / folk / new age precum The Mandolin Project sau ca artist solo. Dahlgren a colaborat şi cu pianistul Mircea Tiberian sau cu saxofonistul Anthony Braxton. Prin stilul său de interpretare, care mergea de la calm şi cald pînă la psihedelic - pus alături de repertoriul Mariei Răducanu, am avut impresia că pe scenă sînt piesele Mariei Tănase regîndite pe partituri scrise de Giacinto Scelsi. Pe 22 iunie 2013 s-au împlinit cincizeci de ani de la moartea Mariei Tănase, pe care Maria Răducanu a omagiat-o de-a lungul recitalului său. Unul în care nu de puţine ori mi s-a încreţit pielea de la fiorii transmişi de vocea artistei. Prin interpretările pe care le oferă muzicii tradiţionale autohtone, Maria Răducanu te face să simţi că nu există o casă mai bună pentru exprimarea dorului decît limba română. Maria Răducanu este unul dintre artiştii români extrem de valoroşi, lucru confirmat şi de faptul că Ziori, penultimul său disc, pe care colaborator îi este Marc Ribot, a fost editat de casa Tzadik a lui John Zorn (pe acesta, într-o formă extremă, îl puteţi asculta în banda sonoră a filmului Funny Games, regizat de Michael Haneke). În acest sens, Maria Răducanu merită mult mai multă atenţie!

Înaintea Mariei Răducanu, pe scena festivalului au urcat membrii trupei byron, pentru un concert acustic. Au cîntat piese proprii şi cîteva cover-uri - unul dintre ele fiind Wish You Were Here al celor de la Pink Floyd. Pentru mine a fost prima dată cînd am întîlnit byron (îmi pare rău că nu am asistat la TIFF-ul 2013 la concertul Luizei Zan cu Dan Byron; pînă una-alta, pe cea dintîi o voi vedea la Gărâna 2013). Prin spaţiul acustic descris de byron pe scena clujeană a fost destul de clar că trupa merită luată în consideraţie. Formaţia abordează un rock alternativ şi un rock neo-progresiv destul de incitante (cu un sound captivant), iar vocea stins-răguşită a lui Dan Byron e cît se poate de specială.

Trupa care a deschis seara de festival a fost Cobzality. Un nume destul de pretenţios, care, aşa, ca idee, pune cel mai românesc instrument muzical într-un spaţiu Star Trek. Recitalul lor a fost destul de convingător - o muzică tradiţională (pe scenă au urcat şi instrumentele autentice) trecută prin filtre electronice, însă mai antrenante şi mai chibzuite decît cele ascultate pe discul ultim al celor de la Otros Aires. E o trupă care are jumătate de an de existenţă, astfel că nu putem găsi foarte multe informaţii despre ei, deocamdată. Cîteva piese pe youtube şi o pagină de facebook - https://www.facebook.com/Cobzality - ce merită urmărită.

Pe Răzvan Suma am reuşit să îl ascult în Sala Cavalerilor din Castelul Huniazilor, în Hunedoara, în recitalul susţinut aici în iarnă, parte din turneul Vă place Bach? A interpretat cele şase Suite pentru Violoncel ale lui Bach, într-o sală plină ochi, cu oameni veniţi şi din Timişoara sau Arad pentru a urmări interpretarea, cunoscută fiind acustica deosebită a sălii respective: fără ecouri, fără să estompeze sunetul în anumite părţi ale sale. Spre deosebire, în partea stîngă a sălii Casino din Parcul clujean, de unde am urmărit prima dintre cele trei suite interpretate de Răzvan Suma, sunetul era destul de închis faţă de ceea ce am putut asculta din locul în care m-am mutat între primele două Suite, un loc central, în ultima treime a sălii.

Suitele lui Bach sînt unele dintre compoziţiile mele preferate, astfel că le-am ascultat în mai multe interpretări, iar interpretările care îmi plac cel mai mult - a lui Heinrich Schiff, a lui Anner Bylsma - le ascult aproape săptămînal. Am cumpărat şi editarea Sonoro Records a interpretării lui Răzvan Suma şi, pentru mine, e mult mai antrenantă decît cea a lui Yo-Yo Ma, de exemplu (cea mai plată interpretare dintre cele importante). Urmărind interpretarea primelor trei Suite în concertul clujean şi avînd destul de bine întipărită în minte interpretarea lui Schiff (una extrem de cursivă, melodios-modernă, deloc solemnă, intelectuală şi plină de emoţie în acelaşi timp) am constatat cîteva lucruri în expunerea lui Răzvan Suma. Anumite dansuri sînt interpretate strălucit - Sarabanda şi Menuetul din prima Suită, primele trei mişcări din Suita secundă -, cu o frazare elegantă şi cu un rafinament sentimental cît se poate de cuceritor. Ceea ce mă deranjează în interpretarea lui Răzvan Suma - în alte mişcări ale primelor două Suite - e ritmul expunerii, unul extrem de alert. Care subliniază mai degrabă virtuozitatea artistului decît expresivitatea dansurilor gîndite de Bach. Însă în cazul acestor partituri, (re)aduse în circuitul muzical mondial de Pablo Casals, tocmai existenţa unor înregistrări multiple - fiecare diferită de cealaltă în ritm sau plasticitate - garantează călătorii excepţionale, care ar trebui încercate de fiecare persoană. Dincolo de faptul că recunoşti valoarea interpretărilor, pe unele le vei găsi mai apropiate de modul în care vezi şi simţi lumea prin intermediul notelor muzicale.



 Toate articolele despre Festivalul Jazz in the Park, Cluj, 2013


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Lucian Maier


Alte articole

 Jazz in the Park, Cluj, 2013, la final: o primă ediţie peste aşteptări, Comunicat de presă


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer