Mai întâi să definim termenii. Gay şi nu homosexual. Gay cu tot bagajul lui dublu-semantic: orientare sexuală, dar şi stare de spirit şi, mai departe, manifestările vizibile, materiale ale acestui melanj semantic, un film gay făcut pentru un public straight. În acest sens, totul e gay în Behind the Candelabra, plecând de la scenografie, costume, ochelari de soare, peruci, bijuterii, piane, şampanie şi bineînţeles, candelabre, până la lucrurile animate, căţei, bărbaţi şi băieţei (toyboys şi houseboys epilaţi, îmbrăcaţi în haine ridicol de strâmte, în slipi cu diamante sau în urme albe de g-string). Palatial kitsch e conceptul, aşa cum îl defineşte chiar Liberace (interpretat de Michael Douglas), concept sublimat vizual în imaginea papucilor de casă aurii pe care îi poartă. Palatial kitsch e opulenţa atât de opulentă încât trece dincolo de judecăţi de valoare, de bun sau prost gust şi cere pur şi simplu să fie admirată. Filmul trebuie privit ca un show clasic de Vegas, un show pe care Soderbergh, cu antecedentele sale (setting-ul şi opulenţa distribuţiei din seria Ocean`s) îl stăpâneşte foarte bine.
Palatial kitsch e totodată conceptul pe care mizează Soderbergh în acest film şi unitatea de măsură pentru nivelul de gay: totul e ridicat la puterea a doua şi dus la extreme (mai puţin cele care ţin efectiv de actul sexual, unde filmul nu-şi permite prea multe). Gândurile, pasiunile şi acţiunile personajelor, toate mişcările lor sufleteşti şi fizice sunt gândite pentru a ilustra, din nou şi din nou, un univers atât de gay încât devine irelevant dacă întâmplările sunt reale sau nu, dacă Liberace era chiar un "fruity Dracula" cum îl numeşte o cronică americană (filmul nu trebuie în nici un caz privit ca un biopic), sau dacă este exact sau nu din punct de vedere al reprezentărilor socio-culturale, dacă personajul lui Matt Damon de pildă, este convingător gay sau doar un actor straight care încearcă să fie gay apelând la stereotipii mai mult sau mai puţin răspândite, afişând o gestică şi o postură ostentativ feminine (de asemenea vor fi dezamăgiţi cei care se aşteaptă la un film militant, sau măcar serios şi documentat, din punct de vedere al problematicii orientării sexuale).
Plecând de la acest concept tematic-vizual-stilistic, regizorul reuşeşte în acest film câteva lucruri remarcabile din punct de vedere al măiestriei cinematografice. Nimic nu scapă acestui concept care se închide aproape sferic, de la primul cadru al filmului, logo-ul producătorului HBO formându-se din liniile stroboscopice colorate care dansează pe o muzică disco până la genericul de final, cu pozele succesive ale pianelor în miniatură care acompaniază numele caligrafiate ale actorilor, regizorului etc.. De la începutul diegetic al filmului, un tip atât de evident gay (Scott) agăţat de un alt tip la fel de gay, într-un gay-bar, care îl prezintă / pasează apoi unui al treilea tip, care întruchipează însăşi conceptul de gay, la sfârşitul tragic al lui Liberace, care moare de complicaţii induse de SIDA, o boală asociată iniţial cu promiscuitatea sexuală din cadrul comunităţii gay. Soderbergh reuşeşte să pună în slujba acestui concept chiar şi încadraturile, ca în prim planul cu Scott printre picioarele băiatului în casă, în timp ce acesta din urmă îi explică statutul de jucărie sexuală. În fine, trebuie menţionat unul din cele mai bune momente ale filmului, în care Soderbergh demonstrează aceeaşi măiestrie de a face cinema, adică de a povesti cu imagini, încadraturi şi montaj. Scott discută cu un prieten despre dorinţa lui Liberace de a-l transforma într-o copie a sa prin intervenţii chirurgicale. "Won't it be weird looking in the mirror and not recognizing myself?" este replica personajului în timp ce camera se depărtează fluid şi dezvăluie cele trei maşini scumpe aflate în curtea interioară şi subliniind că Scott deja nu mai este himself, e ceea ce vrea amantul lui în vârstă şi cu bani să fie.
De reţinut calitatea jocului actoricesc în general, dar mai ales a celor două personaje principale. În special Michael Douglas în rolul lui Liberace, e o combinaţie atât de reuşită de decrepitudine, sexualitate şi diavolism, care reuşeşte performanţa remarcabilă să-ţi provoace simultan un atac de panică şi o criză de râs, aşa cum se întâmplă în secvenţa trezirii de dimineaţă: Liberace, un satir plin de riduri, cu perucă şi dantură falsă, plescăind din buze pe lângă un Adonis adormit (Matt Damon în rolul Scott Thorson, tânărul iubit al lui Liberace). Trebuie menţionat aici şi rolul memorabil făcut de Rob Lowe (chirurgul plastic Jack Startz), în egală măsură o realizare a regizorului care a avut viziunea de a-l modela ca pe rezultatul halucinant al unui trip cu LSD.
Revenind la o idee enunţată anterior, Behind the Candelabra trebuie privit ca un show clasic de Vegas, un show larger than life în care artificiile sunt mai importante decât actul artistic, un show aşa cum l-ar fi regizat Mr. Showmanship însuşi dacă ar fi avut îndrăzneală să iasă din dulap, sau mă rog, de după candelabru.