Unul dintre primele momente marcante este cel de la ieşirea efectivă din închisoare: îmbrăcatul, bărbieritul, luatul la revedere de la tovarăşi sau poliţişti, primul contact cu libertatea. Deşi pe Alex Mititelu nu îl aşteaptă nimeni, el este un show-man instinctiv, face spectacol vorbind cu sine sau cu poliţiştii de la poartă. Nu numai că e bucuros să iasă, dar e extraordinar de încântat să le arate tuturor că e bucuros. Papanu este poate cel mai şocant prin liniştea care îl învăluie la ieşire: nu îl aşteaptă nimeni şi nici el nu ştie ce să zică sau încotro să o ia. Cea mai grandioasă ieşire o are Versace, cu lăutari înarmaţi cu microfoane şi instrumente de cântat, cu familia îmbrăcată de gală, chiuind şi dansând, cu un copil îmbrăcat în frac care îi este pus în braţe de către rude - toate ornate cu dedicaţii personalizate şi bani fâlfâind a bucurie. Ivana Mladenovic dă dovadă de o curiozitate naturală, fără a avea întrebări standard, clişeice, fără a-şi privi personajele de sus. Realizatoarea pur şi simplu încearcă să creioneze lumea acestor oameni, fără să facă parte dintre interogatorii care s-ar grăbi să îi includă automat într-o tagmă sau să îi judece. Stă departe de morală, ceea ce creşte valoarea poveştilor revelate de ea.
Filmul este unul dintre demersurile documentare ce încearcă să deschidă spectatorul spre a accepta fără a judeca din start raportările acestor oameni la viaţă, la ce li se întâmplă, la ce îi atinge - la fel de valabile ca ale oricăruia dintre noi, până la urmă. E aproape emoţionant să vezi cât de importanţi sunt pentru un personaj bombastic ca Versace ochelarii de soare cu muzică (şi nu cutia plină cu bijuterii de aur sau sutele de Euro din jurul lui) sau să-l vezi jonglând în mod naiv, ca la grădiniţă, cu iubitele lui, asta în timp ce bunica şi mama îl alintă încă şi îi cresc fiul. Pe Mititelu e fascinant să îl observe cum îi vorbeşte vulgar iubitei doar ca să pară dur şi extravagant în faţa camerei, ca apoi să se analizeze singur prin declaraţii şi prin raportarea la viaţa sa, pe care o ia ca atare de cele mai multe ori, fără a intenţiona să şi-o explice în vreun fel.
Poate că ar fi fost interesant ca regizoarea să meargă până la capăt cu fiecare poveste, pentru că, faţă de povestea lui Alex Mititelu, în care intră mai adânc, celelalte par trunchiate şi puse mai ales pentru pitorescul lor, pentru efectul contrastant. Lui Mititelu îi lasă pauze de respiro, îl pune în mai multe tipuri de situaţii, cu mai multe persoane din viaţa lui, se ajunge chiar la momente în care el cere să se oprească filmarea, portretul lui devenind astfel mai complex.
Titlul este unul bine ales, sintagma apărând într-un crâmpei de discuţie dintre Ivana şi Alex Mititelu, aparţinând unei secvenţe puternice din film, în care regizoarea reuşeşte să îl aducă într-un moment de seriozitate şi de aparentă sinceritate cu el însuşi, dar şi cu ea. Este un moment care particularizează foarte bine acest personaj: el nu se vede defavorizat de soartă, de societate, ci se vede în plin control asupra vieţii lui, deşi de multe ori, prin acţiunile sale, îl vedem trăind de pe o zi pe alta. Iar asta particularizează cumva şi acest documentar: e departe de clişeele cu puşcăriaşi cool şi înţelepţi care "cunosc viaţa cu adevărat" sau de chestiunile legate strict de integrarea socială a oamenilor care ies din închisoare.
Camera e dinamică, încearcă să redea ca atare densitatea de întâmplări, cu accent pe personajele urmărite. Regizoarea nu se opreşte la a arăta doar cadrele "curate", ci le lasă şi pe cele în care ea însăşi intră în câmpul vizual al camerei, dacă acestea aduc ceva în plus portretelor. Ea are, de altfel, un rol important în dialog: e decisivă atitudinea pe care o are faţă de protagonişti, pentru că nuanţele acestora depind şi de contextul legat de ea. Aşa cum Agnès Varda nu-i privea pe oamenii care căutau prin gunoaie în Les glaneurs et la glaneuse / Culegătorii şi culegătoarea (2000) prin prisma unor prejudecăţi, la fel reuşeşte şi Ivana Mladenovic să îi cunoască, fără a-i categorisi, fără a se obliga să caute în vieţile lor un mesaj sau vreo semnificaţie anume.