N-aş fi făcut toată introducerea asta, dacă unele producţii de la Comedy Cluj 2013 (printre care English Vinglish, r. Gauri Shinde, India, 2012) n-ar fi fost tocmai genul de filme "între". Un fel de "aşa şi aşa" necopt destul, cumva la jumătatea drumului dintre valoare certă şi valoare incertă. Este, cred, un risc pe care festivalul şi l-a asumat rămânând exclusiv în zona comediei, gen care ştim bine că produce rareori titluri pe care să le ţii minte şi care să-ţi schimbe viaţa. Cel mai des, însă, comedia în cinema (spre deosebire de comedia în teatru) produce râs şi atât, fără prea mult mesaj şi pretenţii "de adâncime", ceea ce o blochează în divertismentul pe care-l uiţi după două ceasuri.
Din fericire, filmul indianului Gauri Shinde are suficient de multe momente pe care să le ţii minte. O tânără indiancă, soţie a unui prosper om de afaceri, pleacă la New York timp de câteva săptămâni. Renunţă, temporar, la statutul de casnică, de mamă şi de nevastă luată deseori peste picior de soţul arogant şi intră în efervescenţa newyorkeză. Mai bine zis, uită de sine şi gustă, puţin câte puţin, libertatea de acolo. Fireşte, povestea se complică iar rădăcinile de acasă îşi cer, din ce în ce mai mult, drepturile.
Acuma, dacă îl recomand sau nu, e o chestiune de "între", cum spuneam mai sus. Depinde cu ce "ochi" îl priveşti. Dacă ochii sunt inima, atunci vei priza această poveste despre graniţe culturale şi recuperarea identităţii, tot aşa cum îţi vor plăcea mult scenele de familie, de iubire, de umor şi, mai ales, vei adora personajul femeii, exemplu rar de subtilitate nu doar în cinema-ul indian. Teribil de vulnerabilă, cu o neîndemânare de copil speriat de lume, cu un simţ al datoriei care nu te revoltă, cu replici afectuoase, neforţate, venite dintr-o înţelepciune universală, femeia este motivul pentru care acest film devine credibil şi folositor din punct de vedere etic.
Dacă, însă, ochii cu care vezi filmul sunt "standardele" de cinefil (ce o fi însemnând asta, nu mă întrebaţi), atunci English Vinglish va părea o joacă. Una nu foarte atrăgător filmată (probabil cu aparat foto HD, dar fără filtre) şi, în mod sigur, una cam lungită în scenele cu cântec (cum altfel într-un film indian?). Totodată, există câteva scene în familie, secundare, care deviază de la poveste; cu sau fără ele, povestea ar fi fost la fel, ceea ce nu e OK din punct de vedere dramaturgic.
Dar ceea ce sunt convins că le place tuturor la acest film vesel-trist (care e mai mult decât o joacă, vă asigur) e muzica absolut superbă. Poate cam des folosită, ce-i drept, dar superbă. Intervine bine în acţiune, îi dezvoltă rezerva de dramatism şi e sweet fără să provoace, neapărat, "diabet" sentimental. În sfârşit, da, recomand English Vinglish.