Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Parapluies de Cherbourg, Les

Cineclub Film Menu - Les parapluies de Cherbourg


Film Menu, octombrie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Filmul Les parapluies de Cherbourg / Umbrelele din Cherbourg (Franţa 1964, regie Jacques Demy) rulează joi, 10 octombrie 2013, de la orele 19, în sala de cinema a UNATC (subtitluri engleză), în cadrul Cineclubului Film Menu. Discuţia ulterioară proiecţiei va fi moderată de Gabriela Filippi şi de Andrei Luca. Intrarea liberă.


Cel de-al treilea lungmetraj al lui Jacques Demy, Les parapluies de Cherbourg (1964), constituie un caz excepţional în istoria filmului, pentru că, în ciuda succesului internaţional, nu a iniţiat o modă, şi asta din cauza caracterului său greu de definit şi al câtorva factori dificil de controlat, pe care regizorul francez îi reuneşte cu graţie în filmul său. Este greu de imaginat că proiectul ar fi reuşit cu o altă interpretă decât foarte tânăra şi minunata Catherine Deneuve (pe care Demy o distribuie aici în primul său rol principal), sau fără muzica lui Michel Legrand, care capătă un statut egal cu cel al imaginii. Cel mai neobişnuit aspect legat de Les parapluies de Cherbourg este faptul că nu conţine niciun dialog care să nu fie cântat. Şi filmul începe cu o scenă într-un service auto, unde lucrează Guy (Nino Castelnuovo), iubitul eroinei Geneviève, şi unde lucrurile pe care oamenii şi le comunică nu au lirismul la care ne-am putea aştepta de la versurile unei bucăţi muzicale:
"Clientul: E gata?
Guy: Da. Motorul mai huruie când e frig, dar asta e normal.
Clientul: Mulţumesc.
Guy: Mulţumesc.
Patronul: Foucher, poţi să stai o oră peste program în seara asta?
Guy: În seara asta mi-ar fi cam greu, dar cred că Pierre este liber. Pierre, poţi să rămâi în seara asta?
Pierre: Da.
Patronul: Verifică combustia la Mercedesul domnului."

Muzica, prezentă de la un capăt la altul al filmului, nu lasă loc sunetelor ambientale; foarte rar, şi doar între două bucăţi muzicale, aşa cum se întâmplă în operetă, mai este introdus sunetul vreunei uşi care se deschide sau se închide, al unei cutii de lemn pe care Guy o împinge cu ciudă cu piciorul în apa mării etc. Pe lângă operetă, influenţele şi referinţele partiturii lui Legrand se extind la practici muzicale din mai multe secole. Deşi interpreţii cântă încontinuu (fără nicio replică rostită), ca într-o partitură de muzică clasică, vocile nu sună ca în canto-ul clasic, ci ca într-un musical: timbrele vocilor sunt forţate cât mai puţin, cât să păstreze particularitatea fiecărei voci (vocile actorilor sunt dublate în tot filmul de voci ale unor muzicieni). Orchestra este formată şi ea ca suprapunere de orchestră simfonică şi de big band, aşa cum se folosea în musicalurile hollywoodiene, model preluat de la spectacolele de pe Broadway, în care ritmuri mai vechi se întâlneau cu ritmurile de swing. Pe lângă aceste sonorităţi, în muzica Umbrelelor din Cherbourg mai sunt aduse ritmurile sud-americane, cubaneze şi braziliene, foarte la modă la începutul anilor '60. De la opera de secol al XVIII-lea este preluat în unele bucăţi recitativul - textul iese în faţă şi e acompaniat de un instrument negălăgios, pian sau harpă, timp în care restul orchestrei tace -, iar după exemplul operei veriste de la 1900, compozitorul de film concepe pasaje în care melodiile sunt disonante, în vreme ce timbrele vocale sunt mai naturale, mai apropiate de diversele nuanţe din vorbire, decât în belcanto.


Pe lângă şocul iniţial constituit de constatarea că dialogurile sunt toate cântate, până la obişnuirea cu convenţia, filmul lui Demy nu mai oferă multe alte surprize care să dezorienteze, să ducă într-o zonă de necunoscut. Faţă de colegii săi nouvelle vague-işti, el este mai interesat să construiască o lume proprie şi unitară, decât să-l antreneze pe spectator într-un joc al mecanismelor narative. Universul lui Demy din Les parapluies de Cherbourg este foarte colorat: pe peliculă procesată în Eastmancolor (pe care regizoarea Agnès Varda, soţia lui Demy până la moartea lui, în 1990, a restaurat-o la trei decenii de la apariţia filmului, pentru a-i reda culorile vii ale originalului), tapetul, tapiseriile sau detaliile din interioare se asortează, de la scenă la scenă, cu rochiile purtate, în special, de Geneviève şi atrag în permanenţă atenţia asupra frumuseţii tinerei interprete.

Naraţiunea este foarte simplă. Geneviève şi Guy sunt îndrăgostiţi unul de altul, însă mama ei, proprietară a unui magazin de umbrele ajuns falimentar, nu agreează legătura dintre ei. În plus, tânărul trebuie să îndeplinească stagiul militar şi este trimis pe frontul din Algeria. Cineastul nu se fereşte de aerul de melodramă al poveştii sale, ba chiar amplifică sentimentele nu doar prin muzică, ci şi prin mişcările aparatului de filmat, care în momentele puternice ori se apropie mult de personaje pentru a le înregistra emoţiile, ori se îndepărtează, lăsându-le singure cu suferinţa lor. În rare ocazii Demy intervine cu comentarii auctoriale care distrag atenţia de la poveste. Cel mai pregnant episod de acest fel este cel în care pretendentul înstărit al tinerei, Roland Cassard, îi povesteşte mamei ei despre decepţia pe care a avut-o în dragoste, în singurul flashback al filmului, care evocă un pasaj pietonal acoperit, înconjurat de clădiri - referinţă la primul lungmetraj al regizorului. În Lola (1961) personajul Roland Cassard (interpretat tot de Marc Michel) o reîntâlnea pe Lola, pe care o cunoscuse în adolescenţă şi care între timp ajunsese prostituată, şi încerca, fără succes, să o cucerească.

Dacă Les parapluies de Cherbourg e văzut ca musical, trimiterile la realitatea socială - şi mai ales la războiul din Algeria, care în acei ani era o prezenţă apăsătoare în viaţa cotidiană a francezilor - par exotice. Totuşi două deosebiri importante fac ca filmul lui Demy din 1964 să nu poată fi încadrat în acest gen: aici nu există scene coregrafiate de dans şi este cântat în întregime, nu doar în anumite părţi ale sale. Dar nici referirile la actualitatea politică şi socială nu pot fi luate prea în serios: nu este scopul autorilor de a investiga felul în care războiul din Algeria afecta familiile franceze. La înapoierea în Cherbourg, Guy este afectat de evenimentele din viaţa sentimentală şi nu de imaginea războiului, iar piciorul său şchiop nu pare să mai fie o problemă mai departe de faptul că îi aminteşte că din cauza rănii nu a putut comunica cu Geneviève pentru o perioadă de timp. După Les parapluies de Cherbourg, Jacques Demy realiza Les demoiselles de Rochefort / Domnişoarele din Rochefort (1967), în care influenţele genului american erau mult mai prezente. Alături de Catherine Deneuve şi de sora ei, Françoise Dorléac, apărea aici şi Gene Kelly, iar muzica filmului era compusă tot de Michel Legrand.

Tema muzicală din Les parapluies de Cherbourg a primit o variantă de versuri în engleză, scrise de textierul american Norman Gimbel, cu titlul I Will Wait For You şi a fost cântată - în varianta engleză sau în cea franceză - de interpreţi ca Astrud Gilberto, Frank Sinatra, Louis Armstrong, Nana Mouskouri, Tony Bennett, Liza Minnelli, Connie Francis, Oscar Peterson ş.a., dar niciodată mai candid şi mai sfâşietor ca în varianta din film.

Les parapluies de Cherbourg / Umbrelele din Cherbourg
Franţa, 1964
regie: Jacques Demy
scenariu şi dialoguri: Jacques Demy
muzică: Michel Legrand
imagine: Jean Rabier
montaj: Anne-Marie Cotret, Monique Teisseire
distribuţie: Catherine Deneuve, Nino Castelnuovo, Anne Vernon, Marc Michel.




 Toate articolele despre Parapluies de Cherbourg, Les


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Gabriela Filippi


Alte articole

 Întâlnirea cu Psyche - Les parapluies de Cherbourg, Marian Rădulescu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer