Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Parapluies de Cherbourg, Les

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Întâlnirea cu Psyche - Les parapluies de Cherbourg


noiembrie 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Les parapluies de Cherbourg / Umbrelele din Cherbourg este o melodramă nu numai prin subiectul lacrimogen (Geneviève - o tânără de 16 ani ce locuieşte cu mama sa văduvă, care e proprietara unui magazin de umbrele din Cherbourg - îl iubeşte pe Guy, care este mecanic auto, şi cu care doreşte să se mărite; mama ei nu e de acord - crede că Geneviève este mult prea tânără, iar Guy nu e destul de înstărit; Guy pleacă în armată pentru doi ani, iar Geneviève rămâne însărcinată; continuă să-l iubească pe Guy, deşi primeşte tot mai rar veşti de la el, fiind mobilizat pe frontul din Algeria; pentru că are nevoie de un tată pentru copil, se mărită cu Roland Cassard, un bogat negustor de diamante, care s-a îndrăgostit de ea la prima vedere şi s-a angajat să crească copilul ca şi cum ar fi al său), ci chiar în înţelesul etimologic al cuvântului, tot dialogul fiind cântat, chiar şi - spre surprinderea multora - replicile cele mai banale. S-a vorbit, în cazul Umbrelelor..., despre "neo-realism poetic" (Georges Sadoul), despre filmul "în cântat" şi "cinematograf care cântă". Filmul lui Jaques Demy (răsplătit cu Palme d'Or la Cannes, în 1964) nu mimează opera cântată, făcând-o sa abordeze subiecte realiste ci, dimpotrivă, "înfrumuseţează cotidianul, îl poleieşte pentru a-l ridica la tragismul operei" (Vincent Pinel).

"Sentimentele şi situaţiile exacerbate - afirma regizorul - capătă mai mult sens şi mai multă forţă atunci când li se adaugă cântecul. Totul devine mai sensibil şi mai exaltat. Ritmul muzicii subliniază contrastele din viaţa personajelor mele, care trec prin momente de fericire, de disperare, şi cântă... Sunt oameni care "ard" de pasiune. Numai asemenea fiinţe mă impresionează şi mă tulbură. "Acest admirabil film "în cântat" este deopotrivă un electrizant film "în culori" (primul film muzical francez în culori). Fost decorator, Demy practică aici un cinematograf pictural, în care decorurile, fundalurile, lumina, tonurile, au o importanţă capitală. Ceea ce contează cel mai mult pentru el sunt raporturile dintre personaje şi culori, dintre culori şi muzică, dintre muzică şi costume. El lucrează în colaborare strânsă cu interpreţii rolurilor principale (Catherine Deneuve, Nino Castelnuovo, Anne Vernon, Marc Michel), cu scenograful Bernard Evein şi cu compozitorul Michel Legrand - artişti care contribuie substanţial la crearea "universului Demy". "Nu se ştie prea bine - scria J.L. Gimbre - dacă această faimoasă lume modernă nu era făcută pentru el sau dacă invers, el nu era făcut pentru aceasta lume. În schimb, un lucru e sigur: Demy şi-a consumat viaţa repictând lumea în culorile Benetton."

Poate că printre cele mai sensibile rânduri dedicate Umbrelelor din Cherbourg sunt cele ale lui Constantin Noica din al său Jurnal de idei: "De la primele imagini şi scene ale filmului Umbrelele din Cherbourg, ceva cald te învăluie, şi abia la capăt vezi ce anume: e întâlnirea cu Psyche, cu sufletul în toata ingenuitatea lui. Dar sufletul e singur, fără nici o urmă de spirit, şi se transformă în sufleţel. Parcă nu sunt oameni cei care vorbesc acolo, sunt păsări ale cerului, şi de aceea nici nu vorbesc, ci încearcă să cânte, ciripesc. Cum ar putea fi vorbită toată curăţenia inimii lor? Ce are ea de-a face cu logosul, cu omul cel grav? Cu societatea? Cu prejudecăţile? Cu judecăţile? Toţi sunt buni şi înţelegători, toţi sunt morali, întocmai pruncilor. Nimic nu e dus mai departe, adică prea departe, până la desfigurare. Dragostea fetiţei aceleia - singura dragoste adevărată, care e a femeii, a Heloisei, a Julietei - îşi păstrează aici masura: fata uită chipul iubitului ei, ce rămâne o simplă fotografie pentru ea, şi consimte dragostei celuilalt, cu raţionamentul simplu că, de vreme ce o iubeşte însărcinată fiind cu altcineva, înseamnă că o iubeşte cu adevărat. (...) Iar sufletul, şi numai sufletul ei neproblematic, reface deopotrivă, cu câteva ciripituri, şi viaţa băiatului întors din armată şi dezamăgit, căci întocmai simplităţii păsărilor, oamenii de aici îşi rezolvă ecuaţia în clipa în care şi-au aflat cuibul. O fată, în primul ceas al feminităţii ei, deschisese povestea; puii iviţi în cuib, copiii, o închid...Poate că e adevărat: arta reprezintă, în fond, expresia unui regret. Nu-mi e ruşine să spun că mi-au dat lacrimile de la începutul până la capătul poveştii acesteia. Psyche a murit."




 Toate articolele despre Parapluies de Cherbourg, Les


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Marian Rădulescu


Alte articole

 Cineclub Film Menu - Les parapluies de Cherbourg, Gabriela Filippi


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer