Şi iată acum, după spectaculosul său film animat, multipremiatul Crulic, Anca Damian are curajul să investigheze o dramă intimistă, de cuplu.
Ceea ce iniţial era o poveste doar în două personaje, în film se schimbă, se multiplică în jocuri de oglinzi şi se ajunge la patru. Daniel, jurnalistul străin care îl joacă în film pe Philip, este însurat cu tânăra şi frumoasa Irina. Fosta iubită, Maria, îi propune o ultimă partidă de sex, pe bani de data aceasta. Şi îi trimite o înregistrare senzuală, hipnotică. Este ajutată de un prieten comun, cel care devine publicul ascultător al dramelor celor doi amorezi. Fiecare i se destăinuie, iar el ajunge încet păpuşarul lor. Perspectiva se schimbă, inclusiv din unghiul de vedere al terţului, prietenul ajuns la rândul lui scriitor. Toată lumea scrie, toţi povestesc, toţi trăiesc cu procură prin cuvintele celuilalt.
Neaşteptată ofertă din partea cineastei care-şi trăieşte acum înflorirea carierei. Abordare calmă, isteaţă, fără sentimentalisme, pe multe planuri - narativ şi filmic. Imaginea măiastră cu clarobscururi şi planuri medii interesante ajută mult. Plus, aşa cum aşteptam cu toţii, iar animaţie digitală, spectaculară, poetică, reuşită. Raluca Popa şi Dan Panaitescu, creatori de la Crulic, ne oferă scene rafinate de ploaie, colaje cu personajele de care nu te mai saturi.
Filmul îşi strânge cât e posibil cadrul, astfel că nu contează oraşul, peisajul, cartierul, mobila din interior (chiar dacă o vezi modernă şi cu gust). Unghi fix, timp real, replici ca nişte sentinţe, dar altfel decât obişnuitul fir din Noul Val. Totul e focalizat doar pe personajele care se caută şi se sfâşie, iar rolul de pradă-vânător se schimbă de la o scenă la alta. Intimitatea nu a mai fost descrisă în felul acesta în filmul românesc. Cu sinceritate, despre mecanismele subtile ale cuplului.
Filmat în platou în Cehia, cu efecte speciale realizate numai pe geamurile din cadru, în Suedia, pelicula aceasta independentă este un proiect scump. Însă are degajarea normalităţii şi povestea devine universal valabilă tocmai datorită acestor procedee de amplificare a jocurilor erotice.
Aceeaşi poveste, mai multe voci, plus cea omniscientă a autorului. Care se schimbă, e aparent mereu altul. Chiar dacă bărbaţii din film şi poveste au puterea şi controlul de partea lor, filmul e mai mult, cu totul al femeilor. Maria se joacă cu mintea iubitului, vrea să îl recucerească făcându-l gelos, îi propune jocuri pe care el le acceptă mai mult sau mai puţin. Însă realitatea imediată nu este neapărat şi adevărul şi nici ficţiunea pe care o urmărim derulându-se ca poveste secundară nu este chiar exact ce s-a întâmplat. Jocul dintre aparenţă şi esenţă, manipularea sexuală, obsesia, patima sunt studiate la rece, ca într-un studiu de caz. Când dorinţa dictează subconştientului, soluţiile de viaţă nu sunt chiar la îndemână.
Au mai fost filme despre scrierea unui roman, film în film, când personajele ajung să fie simple fantoşe desenate de altcineva. Stranger Than Fiction, în care protagonistul aude glasul autorului care îi schimbă viaţa, era o comedie delicioasă. Aici, în filmul de faţă, umorul nu are loc. Explicaţiile sunt seci, surde, ca la sacul de box, fără muzică. Aceasta vine mult mai târziu, în momentele de singurătate, de confuzie, de tânjire.
Vorbit aproape în totalitate în engleză, filmul poate să fie văzut şi înţeles peste tot. Explicaţia de aici dintre soţie şi soţul adulter este mai lungă, mai emoţionantă, mai francă decât cea din Marţi, după Crăciun.
Kim Bodnia, pe care îl ştim din Pusher, acceptă aici să fie perfid de docilul ascultător personaj. Însă filmul, de departe, este al actriţelor tinere din distribuţie, pe care le vezi parcă prima dată, iar filmul, scenă după scenă, le ajută să-şi completeze cel mai bun dosar de casting internaţional. Ele trec prin multe stări, sunt frumoase şi sexy, au scene de nuditate deloc vulgară şi scene de sex reuşite.
Diana Cavallioti, solară şi încrezătoare în relaţia ei de cuplu, te convinge că este exact femeia care vrea să dea o şansă căsniciei ei. Iar Ana Ularu, în caz că nu aţi văzut-o la teatru sau în dramaticul, durul film Periferic, se aruncă în rolul ei de amantă nu cu furie, ci cu disperare, cu inconştienţa unei plonjări finale în apă adâncă. Camera stă pe ea, pe chipul, pe gura ei, o urmăreşte, o iubeşte. Energia tipică actriţei trece ecranul şi, în unele prim-planuri nu e cu nimic mai prejos de Naomi Watts, să spunem. Când dansează la pub, e foarte senzuală, iar scena are forţă. Acesta este filmul ei romantic, rolul ei pe contre-emploi din care iese victorioasă.
Veţi vedea, rutina unei relaţii sentimentale, replicile prea bine ştiute între cei doi din cuplu, viaţa în comun este şi aici o luptă cu promisiunile, cu compromisurile. Clişeele din filmele romantice sunt lăsate în urmă, seducţia are regulile ei. Fiecare treaptă trebuie călcată şi orice bătălie pe lucruri cât de normale, necesare şi de mici, trebuie câştigată. Fiecare cu preţul ei.