Un petec de cer pentru Temistocle Popa

Unul din primele filme româneşti care mi-au bucurat mult copilăria de cinefil a fost Eu, tu şi... Ovidiu. O comedie muzicală din 1978, cu câţiva actori simpatici, dar şi o serie de şuşe foarte reprezentative pentru ceea ce se numeşte (înainte şi după 1989) "comedia cinematografică românescă" adresată publicului obişnuit să i se servească pe tavă poante, înţelesuri şi fapte. Recunosc: încă mă mai trezesc fredonând unele cântece din coloana sonoră, între care şi "Oare cine eşti tu?" - muzica: Temistocle Popa; interpreţi: Florin Piersic şi Violeta Andrei; versuri: Flavia Buref.



Incomparabil mai rafinat, mai evergreen, debordând de fantezie inteligent construită, îmi pare (acum, la peste 30 de ani distanţă), musicalul Ma-ma, în care teme muzicale de Temistocle Popa şi Gérard Bourgeois, rafinat orchestrate de Jean Claude Dequeant (care e şi dirijor), fac din opera pop-rock a Elisabetei Bostan un veritabil Rock'n'roll Wolf (care e şi titlul în engleză al acestei superproducţii internaţionale). Nu sună rău nici armoniile sale elegiace din Singurătatea florilor (un film cu Radu Beligan şi Toma Caragiu), interpretate de formaţia lui Ion Cristinou, "Perpetuum Mobile".


Temistocle Popa (26 iunie 1921 - 26 noiembrie 2013) a fost şi unul din popularii creatori de şlagăre de muzică uşoară, de melodii accesibile şi versuri oarecum simpliste, vreme de aproape 30 de ani. Uneori însă, nu aş putea să explic de ce şi cum a fost posibil, hit-urile sale deveneau (cu aportul esenţial al orchestratorilor de excepţie de talia lui Richard Oschanitzsky, al interpreţilor şi textierilor) mici mărgăritare, străbătute de emoţie şi poezie. Aşa au fost, de-a lungul anilor, Trecea fanfara militară, În rândul patru, Două viori, Cu cine semeni dumneata? Un petec de cer, Şoapte de iubire, Iubite!, cântate de voci renumite, ca: Dan Spătaru, Doina Badea, Aurelian Andreescu, Pompilia Stoian, Anda Călugăreanu, Angela Similea, Mirabela Dauer.


Nu am fost, mărturisesc, un fan al muzicii lui Temistocle Popa. Dar îi păstrez o duioasă amintire pentru momentele muzicale pomenite mai sus. Şi mai cu seamă datorită twistului Să ştii măicuţa mea pe versuri de Eugen Mirea. Acolo, melodia, vocea şi versurile dau expresie unei rugi fieşti, plină de recunoştinţă (târzie?), pentru mama ce devenise  "o icoană în fiecare gând". Într-un sfârşit de noiembrie, Temistocle Popa a plecat "acolo unde nu este nici întristare, nici suspin" ca să o reîntâlnească.