12.12.12
Bruce Springsteen and the E Street Band. Billy Joel. The Rolling Stones. Alicia Keys. Paul McCartney. Dave Grohl. Roger Waters. Eddie Vedder. Chris Martin. Michael Stipe. Eric Clapton. Jon Bon Jovi. The Who. Kanye West. Cu-aşa o distribuţie (nemaîntâlnită de la Woodstock - 3 Days of Peace & Music), tot ce-au trebuit să facă realizatorii acestui mega-docu-concert a fost să îndrepte camerele în direcţia corectă. Evenimentul de la Madison Square Garden a strâns peste 50 de milioane de dolari întru ajutorarea victimelor uraganului Sandy. Toate profiturile filmului au mers în aceeaşi direcţie. Aşadar, un film greu de criticat - chit că uneori e un pic prea plin de sine şi triumfalist. Noroc cu Adam Sandler şi-a lui Sandy Screw Ya, versiunea obraznică a cântecului lui Leonard Cohen.
The Armstrong Lie
Dac-aţi auzit deja faimoasa mărturisire a ultra-faimosului ciclist la emisiunea hiper-faimoasei doamne Winfrey, documentaristul Alex Gibney (faimos şi el în lumea lui pentru filme precum Enron: The Smartest Guys în the Room), încearcă - şi reuşeşte în bună măsură - să ne ducă dincolo, în spatele uşilor închise. Planificat iniţial ca poveste "inspiraţională" a revenirii lui Armstrong în ciclismul profesionist din perspectiva unui prieten / fan (Gibney), filmul devine brusc o... demascare, doar că "fără ură şi răzbunare". Accesul fără precedent al lui Gibney la Armstrong şi echipa lui îi permite acestuia să fie martor la una din cele mai extraordinare (în toate sensurile cuvântului) poveşti din istoria sporturilor. La un singur lucru să nu v-aşteptaţi: o scuză convingătoare sau remuşcări. O sinteză a scandalurilor lumii moderne.
Burt's Buzz
Acest mic documentar canadian - deşi inegal şi repetitiv pe alocuri - îl portretizează pe excentricul fondator al imperiului naturisto-cosmetic Burt's Bees. Un bătrânel când morocănos, când seren, un eco-hippie când amuzant, când senil - Burt Shavitz e un personaj fascinant. Pe de o parte, urăşte celebritatea. Pe de altă parte, n-are de-ales şi trebuie să bântuie lumea (de la mall-uri americane, pân' la team building-uri taiwaneze) ca să promoveze brand-ul Burt's Bees, dând viaţă logoului - propria moacă bărboasă. Filmul lui Jody Shapiro (un fan al paradoxurilor) sălta sprinţar între viaţa singuratică pe care Burt o duce la ferma lui dărăpănată (şi fără apă caldă) şi adulaţia (ce lui Burt îi pare nefireasca) pe care i-o arată fanii.
Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism
Cu acest film cu un titlu aparent... nehotărât, Corneliu Porumboiu pare a confirma opinia unora că noul cinema românesc a ajuns într-o fază auto-referenţială. După memorie (A fost sau n-a fost?) şi limbaj (Poliţist, adjectiv), Porumboiu se apleacă asupra unui alt Subiect, cinemaul, aşa cum numai el ştie el s-o facă: static-obsesiv, şi oblic-deconstructivist. Două personaje, un regizor şi-o actriţă cu un rol secundar în filmul pe care tocmai îl toarnă, chiulesc de la o zi de filmare, fac amor, mănâncă, discută, se contrazic. Premiza e (mai) nimic, nuanţele (şi subtextul) sunt totul. Ca şi-n celelalte filme ale sale, punctul climactic din Cînd se lasă seara... (apropo, singurul moment când avem parte de imagine cu o cameră în mişcare) e absolut neaşteptat şi - de aşteptat la Porumboiu - relativ anticlimactic.
The Dog
Deşi e foarte antrenant, întrebarea cu care-am rămas după documentarul lui Allison Berg şi François Keraudren e "de ce?..." Vorba unui jurnalist cu care-am comizerat la o coadă: e un film antrenant "but it never feels necessary." Subiectul filmului e, fără îndoială, un personaj fascinant. John Wojtowicz e tipul jucat de Al Pacino în Dog Day Afternoon - un neica-nimeni care în 1972 încearcă să jefuiască o bancă new-yorkeză ca să facă rost de bani pentru operaţia de schimbare de sex a iubitului sau, cu care-şi înşela nevasta, care-l aştepta acasă cu doi copii... În aceeaşi măsură agasant, hilar şi înduioşător, Wojtowicz e un mascul feroce mândru să se declare "un pervers". Filmul atinge în treacăt o mulţime de subiecte, cum ar fi goana după celebritate, stereotipurile stilului de viaţă gay, influenţa unei familii disfuncţionale, dar nu aprofundează niciunul dintre ele.
The Double
În această adaptare dostoievskiană în cheie cvasi-comică, Simon (Jesse Eisenberg, foarte Jesse Eisenberg până una-alta...) e un timid şi-un neadaptat care duce o existenţă izolată într-o lume indiferentă à la Brazil (nu ţara, ci filmul lui Terry Gilliam): exploatat la muncă, dispreţuit de maică-să, ignorat de fata visurilor lui (Mia Wasikowska - dreamy...). Un nou angajat, James (tot Jesse Eisenberg - în contremploi), apare în poză şi dă totul peste cap. James arată exact precum Simon şi e totodată complet opusul lui: tupeist, carismatic, cu lipici la fete. Filmul tânărului Richard Ayoade (Submarine) e un adevărat cabinet de curiozităţi ce aduce când a Procesul de Kafka (în ecranizarea lui Orson Welles), când a David Lynch (circa Eraserhead).
Fading Gigolo
It's Hard out Here for a Pimp. Mai ales când eşti Woody Allen. Fioravante (John Turturro, protagonist, regizor & scenarist), un anticar fără succes, urmează sfatul amicului său Murray (Woody Allen, excelent chiar şi pe pilot automat), şi-şi schimbă meseria, apucându-se tocmai de cea mai veche dintre toate... Premiza e cam ridicolă. Sharon Stone şi Sofia Vergara (în ipostaza unor cliente nesăţioase), la fel. Turturro reuşeşte însă să găsească tonalitatea potrivită pentru un astfel de film - o screwball comedy cum nu prea se (mai) fac -, inspirat direct din operă a maestrului Woody. Care e excelent chiar şi pe pilot automat...
Grand Seduction
Un experiment ce-ar fi putut fi interesant: un remake anglo-canadian al unui film franco-canadian... Acţiunea se mută din Quebec într-un mic port din Newfoundland, care, poveste lungă, are nevoie de un doctor "permanent" pentru a-l scoate din comă economică şi decrepitudine. Când apare doctorul Paul Lewis (of all people - and movie stars - in the world... Taylor Kitsch), întreaga comunitate conspira să-l seducă pentru a nu fi... abandonată. Înc-un film de a cărui necesitate continui să mă îndoiesc... Regia e semnată de Don McKellar, iar din distribuţie mai fac parte Brendan Gleeson, Gordon Pinsent şi Liane Balaban - care meritau cu toţii o soartă (şi-o peliculă) mai bună.
How I Live Now
Saoirse Ronan e fenomenală în rolul lui Daisy, o puştoaică botoasă şi goth din NY care e trimisă să-şi petreacă vara la ţară (în Anglia) cu veri pe care nu i-a văzut niciodată. Atmosfera e idilică, pastorală şi niţel erotică, doar că... începe al treilea război mondial. Familia e separată şi Daisy începe o călătorie terifiantă şi formativă în căutarea băiatului de care se îndrăgostise. Dacă e să vedeţi un singur film distopic şi post-apocaliptic cu adolescenţi anul ăsta, vă recomand How I Live Now. Fără efecte speciale, dar cu violenţă gârlă. Take that, Katniss Everdeen.
Jeune & Jolie
Ambiguitatea abordării lui François Ozon mi-a adus aminte de-al său Swimming Pool de-acum zece ani. Dacă La vie d'Adèle explorează iubirea adolescentină, Jeune & Jolie se rezumă la sexul adolescentin, sau mai exact detaşarea "tinerilor din ziua de azi" faţă de acest subiect. Acest portret (nuanţat, bine calibrat emoţional şi admirabil filmat) al unei tinereţi precoce şi al descoperirii de sine se petrece pe parcursul a patru anotimpuri şi a patru cântece, foarte atent alese, ale chanteusei şaizeciste Françoise Hardy, care ar putea foarte bine titra capitolele filmului: L'amour d'un garçon, À quoi ça sert, Première rencontre şi Je suis moi.
Kill Your Darlings
Istoria unei prietenii şi a unei crime ce-au dat naştere unei întregi generaţii. Povestea, nespusă până acum, a unei tragedii ce i-a adus împreună pe Allen Ginsberg (Daniel Radcliffe), Jack Kerouac (Jack Huston) şi William Burroughs (Ben Foster). În 1944, la universitatea Columbia, s-a aprins scânteia care-a dus la revoluţia beat. Filmul arată bine, stilat chiar, dar o ia pe alocuri pe arătură: personajele par caricaturale, nejustificat de pline de sine.
Love Punch
Pierce Brosnan e un executiv divorţat şi făr' de griji care se îndreaptă către birou în ultima zi înainte de pensie, unde descoperă că firma sa a dat peste noapte faliment şi toată lumea a rămas fără pensii. Cu ajutorul - reticent, mai întâi - al fostei lui soţii (Emma Thompson), porneşte un joc de-a şoarecele şi pisica prin părţile cele mai glamour ale Europei, un vârtej de intrigi, urmăriri, şi furturi de bijuterii. Cu cetăţeni de vârsta a treia... Cum Brosnan a fost şi Bond, şi Thomas Crown, m-aşteptam să fi pus ceva mai mult la ciorap încât să nu fi fost nevoit să facă Love Punch.
Only Lovers Left Alive
Dacă e să vedeţi un singur film cu vampiri arătoşi şi blazaţi anul ăsta, vă recomand Only Lovers Left Alive, un film übercool care o să-i satisfacă cu vârf şi îndesat pe fanii lui Jim Jarmusch. Pe fundaluri dezolant-romantice din Detroit şi Tanger, un muzician underground, deprimat şi dezolat de rasa umană, se reuneşte cu enigmatica şi ultra-cultivata lui iubită. Tom Hiddleston şi Tilda Swinton sunt făcuţi pentru aceste roluri. Idila lor de veacuri e brusc perturbată de sora ei cea mică - o Mia Wasikowska cum n-aţi mai văzut: a bloody floozy. Rămâne de văzut dacă aceşti frumoşi & fragili copii ai nopţii vor supravieţui declinului societăţii contemporane...
(va urma)