Blueberry. Experienţa secretă

Un film de Jan Kounen
O producţie Thomas Langmann şi Ariel Zeïtoun

În distribuţie: Vincent Cassel, Michael Madsen, Ernest Borgnine şi Juliette Lewis
Scenariul şi dialogurile: Gerard Brach, Matt Alexander Si Jan Kounen
Adaptare liberă după benzile desenate "Blueberry"
Muzica: Jean-Jacques Hertz Si François Roy
Director de imagine: Tetsuo Nagata
Efecte vizuale: Rodolphe Chabrier
Montaj: Benedicte Brunet, Joel Jacovella şi Jennifer Auge

  Sinopsis

Crescut de indieni, Mike Blueberry a ajuns şerif în Palomito, iar acum încearcă să menţină echilibrul precar dintre două civilizaţii, cu riscul de a nu mai aparţine nici uneia. Totul se schimbă în ziua când un ucigaş misterios, Wally Blount, transformă oraşul într-un adevărat infern şi răscoleşte amintiri din trecut. Blount caută o "comoară" indiană. Cu ajutorul lui Runi, şamanul "frate" alături de care a crescut, Blueberry trebuie să îl înfrunte pe Blount. Tot în inima munţilor sacri, Blueberry trebuie să se lupte şi cu propriii săi demoni, pentru a-şi câştiga libertatea.

Inspirat de celebrul personaj de benzi desenate Blueberry, filmul lui Jan Kounen este o combinaţie de film epic cu cowboy şi ambianţă supranaturală. Este povestea drumului iniţiatic parcurs de un om care îşi caută rădăcinile.


  Despre film

Filmul este o adaptare de limbă engleză a cărţii de benzi desenate a celebrului autor Moebius, modificată, modernizată şi completată cu elemente de supranatural. Acest western exploziv reinventează genul, urmărind aventurile locotenentului Blueberry, într-o combinaţie de acţiune, aventură şi fantezie, care trimite publicul într-o cursă derulată cu frenezie printr-un ţinut al ritualurilor magice, proiectate pe fundalul unor peisaje uluitoare.

Produs de La Petite Reine şi Ajoz Films, filmul este regizat de Jan Kounen şi îi are în distribuţie pe celebrul actor francez Vincent Cassel (The Brotherhood of Wolves, Crimson Rivers), Juliette Lewis (The Way of the Gun) şi Michael Madsen (Kill Bill). Directorul de imagine, Tetsuo Nagata, a primit în 2002 Premiul César pentru "Cea mai bună imagine". Filmările la acest western supranatural au început în aprilie 2002 şi s-au încheiat în august 2002. În Franţa, premiera a avut loc pe 11 februarie 2004.

  Şamanismul: unitate şi diversitate

Originile şamanismului nu sunt foarte certe. Unii oameni de ştiinţă consideră că primii şamani au venit din Siberia cu 40 000 ani în urmă, apoi s-au răspândit în toată lumea, traversând Strâmtoarea Bering împreună cu primii locuitori ai continentului american, pentru a se stabili în Asia şi Australia. Alţii susţin exact ipoteza contrarie, considerând că şamanismul este un set de credinţe comun tuturor oamenilor, care premerge toate religiile lumii. Ca urmare, se presupune că ar fi apărut în mai multe regiuni, uneori încă din cele mai vechi timpuri, din preistorie. În prezent, şamanismul poate fi găsit în toată lumea, în toate formele de climă, din stepele mongole până în jungla amazoniană, trecând prin Australia, atolurile polineziene şi deşerturile mexicane.

Şamanii nu pot fi definiţi în mod simplist. Nu au o doctrină constituită sau o religie dezvăluită maselor. Mai mult decât orice, ei sunt oameni care au puterea să îşi facă sufletul să călătorească în lumea spiritelor. Şamanii intră într-o stare de conştienţă modificată, care le permite să comunice cu forţele ascunse ale naturii. Pentru a atinge această stare, utilizează diverse tehnici: ţin post perioade lungi de timp, dansează anumite dansuri ritualice, rostesc incantaţii şi consumă preparate din plante sfinte. Toate aceste tehnici sunt menite să îl ajute pe şaman să îşi desprindă sufletul de corp, pentru a putea călători în alte lumi, unde se poate întâlni cu spiritele, pentru a le reconcilia.

În mod tradiţional, aceste capacităţi sunt puse în slujba comunităţii, pentru a rezolva problele de zi cu zi: foamete, vreme rea, războaie şi boli. Şamanul este deci un element cu o funcţie formativă importantă, care menţine coeziunea grupului din care face parte. Este un ghid spiritual, un pilon social şi un vindecător. Transmiţându-şi cunoştinţele către generaţiile mai tinere, el contribuie la perpetuarea şi conservarea identităţii culturale a poporului său.

  Lumea şamanilor: realităţi alternative

Şamanii consideră că omul poate percepe doar o mică parte din univers cu cele cinci simţuri ale organismului. Realitatea senzorială, ceea ce vedem sau auzim, reprezintă doar unul dintre numeroasele elemente care compun o realitate infinit mai mare şi mai complexă, unde spiritele abundă. Şamanii, spre deosebire de membrii civilizaţiilor occidentale, nu fac o diferenţă foarte clară între lumea pământeană şi lumea supranaturală. Dimpotrivă, ei consideră că lumea este unită de o energie vitală unică, iar oamenii sunt doar o parte dintr-un întreg complet, alcătuit din diferite niveluri ale realităţii, dintre care unele sunt imediat perceptibile, iar altele sunt accesibile doar prin intermediul tehnicilor şamanice speciale. Când şamanul intră în această stare modificată, de transă, poate percepe celelalte realităţi şi se poate deplasa în interiorul lor.

Relaţia şamanilor cu mediul este o reflectare a acestei concepţii. Departe de a-şi dori să exploateze sau să domine mediul, ei consideră că omul şi natura alcătuiesc o unitate al cărei echilibru trebuie respectat mai presus de orice. Fiecare fiinţă, fie plantă, fie animal, este animată de un spirit şi face parte dintr-un întreg cu care trebuie să trăiască în armonie. Ca urmare, omul nu deţine o poziţie specială, care să îi confere drepturi mai presus de ale altor fiinţe, ci face parte dintr-un univers care este un tot unitar, armonios. Deteriorarea mediului nu este numai un sacrilegiu, ci şi un gest de neconceput, pentru că respectul faţă de natură înseamnă respect faţă de ordinea lumii. Păzitor al acestei legături sacre, şamanul este cel care ştie cum îi menţină echilibrul fragil.

Lumea şamanului este foarte diferită de civilizaţia noastră. Nu este nici mecanică, nici raţională, iar timpul este perceput nu ca un proces liniar, ci ca o altă dimensiune a prezentului imediat. Şamanii nu cunosc noţiuni precum "dezvoltare" sau "progres". Fascinaţia culturii occidentalile pentru şamani poate fi explicată în primul rând prin această viziune integrată asupra lumii, bazată pe o căutare constantă a compromisurilor făcute cu forţele naturii şi viaţa în comunităţile restrânse ca număr.

  Interviu cu Jan Kounen

Cum aţi adaptat Blueberry pentru cinema?

Nu mi-am dorit niciodată că transpun efectiv benzile desenate, nici să creez un western clasic, chiar dacă am vizionat vreo 70 sau 80, ca să învăţ regulile genului şi să fac un film epic, care să captiveze publicul. Am citit revistele cu benzi desenate Blueberry şi mi-am zis: "Ok, n-o să distorsionăm povestea asta, dar o s-o luăm, o să ne jucăm cu ea puţin şi o să creăm altceva". A trebuit să uit benzile desenate, ca să pot declanşa procesul creativ. De fapt, în timpul filmărilor, uneori chiar am uitat în mod real că adaptam povestea lui Blueberry. Experimentul secret din film reprezintă încercarea lui Mike Blueberry de a reconcilia cele două lumi, civilizaţia occidentală, pe care o reprezintă, şi civilizaţia indiană, în care şi-a petrecut o parte din copilărie. Pentru a reuşi acest lucru, el străbate un drum iniţiatic şi trăieşte o aventură a sinelui care îl va schimba pentru totdeauna. Este un episod pe care l-ar fi putut scrie însuşi Möbius.

Dar tot ce s-a întâmplat s-a întâmplat, desigur, cu consimţământul lui Jean Giraud. Chiar dacă mi-am permis foarte multă libertate cu acest personaj, era necesar ca Jean să accepte contribuţia mea. L-am pus să citească scenariul filmului şi i-am cerut să îl comenteze cu sinceritate. Dacă ar fi existat cea mai mică problemă, toate numele personajelor ar fi fost schimbate, pentru ca Jean să nu se simtă trădat.

Cum percepeţi personajul lui Mike Blueberry?

Blueberry este un tip care lucrează pentru armată, lege, poliţie. Este şerif, deci ofiţer de poliţie, dar asta e puţin ciudat, a fost întotdeauna uşor la limită. Îmi place indisciplina lui, modul în care este capabil să refuze o misiune, să nu se supună ordinelor. Are un spirit cu adevărat independent, dar şi o stare de profundă nemulţumire. Simţi că are un trecut foarte greu, care face întru totul parte din tradiţia minunată a eroului de western. Este un personaj destul de liber, dacă stai să te gândeşti la epoca şi la contextul în care se mişcă. E un suflet puternic.

În construirea scenariului aţi colaborat cu mai mulţi scenarişti. Cum s-a derulat această fază de redactare?

La început, producătorul Thomas Langmann a sugerat să fac echipă cu Gérard Brach, un colaborator loial al lui Roman Polanski. Mi s-a părut o idee excelentă. M-am împăcat foarte bine cu Gérard şi am fost uimit de stilul lui de lucru. Stăpâneşte tehnica suficient de bine pentru a putea să o ignore complet, iar în acelaşi timp stilul său lasă un spaţiu uriaş pentru intuiţie, mi se pare că gândurile lui urzesc tot soiul de pattern-uri complicate. După ce l-am cunoscut şi am lucrat împreună aproximativ un an, am renunţat la multe dintre ideile primite pe partea non-imaginativă a scriptului. Totuşi, când am început să scriem despre şamanism, ne-am izbit de un zid uriaş. Era un subiect despre care nici unul dintre noi nu ştia prea multe. Mi-am dat seama că, în pofida faptului că citisem foarte mult pe această temă, nu ştiam suficient de clar ce este un şaman, în viaţa de zi cu zi. Trebuia să fac nişte cercetări. Din acel moment mi-am continuat cercetările singur şi am plecat în Mexic şi Peru, unde am stat efectiv de vorbă cu mai mulţi şamani... În fiecare dintre aceste călătorii am descoperit noi realităţi, care mi-au transformat percepţia asupra lucrurilor şi m-au ajutat să construiesc scenariul. A urmat apoi o fază în care scenariştii Matt Alexander, Gérard Brach şi David Scinto s-au implicat şi ei în scrierea scenariului...

De ce aţi introdus această dimensiune şamanică în universul lui Blueberry?

Pentru că, în lumea în care trăim, tindem să spunem că există o singură realitate. Eu am vrut să schimb această idee împământenită prezentând o altă realitate, cea explorată de indieni. Cultura noastră stăpâneşte perfect dimensiunea materială, dar nu şi pe cea spirituală. Pentru indieni este aproape invers: cultura lor ridică probleme fundamentale precum natura, realitatea sau conştiinţa într-un mod foarte sofisticat, care pe noi parcă ne face să fim, prin comparaţie, nişte primitivi!

Ordinea lumii se bazează pe un echilibru fragil între diverse forţe ale vieţii. Şamanul este cel care "repară dezordinea" când ceva întrerupe circuitul acestor schimburi. El este un călător între cele două lumi, între planul vizibil şi cel invizibil.

Şamanismul este o ştiinţă a spiritului. Indienii din Amazon şi Mexic pun în aplicare această tehnologie utilizând diverşi stimuli externi, de pildă anumite plante. Acestea devin nişte catalizatori puternici, pentru că te fac să pătrunzi la un nivel mult mai larg al realităţii şi să îţi abordezi conştiinţa într-un cu totul alt mod, astfel încât moartea identităţii tale pare să fie doar o poartă care se deschide către o altă realitate. Aceasta este realitatea şamanică. În contextul în care lumea occidentală suferă de o reală pierdere de direcţie şi este măcinată de fenomenul dezintegrării, noi avem, ca şi Blueberry, foarte multe de învăţat de la lumea indiană, care încearcă să îşi păstreze tradiţiile ancestrale, moştenirea istorică şi culturală. Într-o lume dominată de absenţa oricărui lucru sacru şi de fenomenul de devastare extins la nivel planetar, oare nu ar trebui să ne găsim un nou echilibru, orientat către respectul faţă de cei din jur?

Le-aţi arătat şamanilor viziunile pe care le-aţi gândit?

În primul rând, le-am arătat desenele pe care le făcusem. În ele şi-au identificat perfect universul, uneori au comentat asupra anumitor detalii care trebuiau să fie mai exacte, explicându-mi ce anume din ele nu era corect. Apoi le-am arătat filmul şi i-au conferit un aer autentic, căci am înregistrat melodii şamanice specifice pentru fiecare scenă. Acestea fiind spuse, nu am avut ambiţia să mă apropii prea mult de realitatea şamanică. Este un film de ficţiune şi mi-am îngăduit licenţe poetice, am inventat mai multe lucruri.

Filmul a fost realizat în limba engleză. S-a discutat despre o producţie în limba franceză?

Pentru acest gen de film, engleza părea o alegere evidentă. N-ar fi fost logic să filmăm un western în limba franceză. Eu am scris în franceză scenariul, care a fost apoi tradus în engleză şi adaptat, iar eu am profitat de ocazie pentru a-mi perfecţiona cunoştinţele de engleză. De fapt, n-am avut probleme să lucrez în engleză, pentru că în trecut am mai produs numeroase reclame în ţări de limbă engleză.

Distribuţia ne rezervă o surpriză, în sensul că şi dv. jucaţi un mic rol în film?

Eu spusesem de la bun început că ar trebui să apar ca nebunul satului. Şi mi s-a spus în glumă că n-ar fi nici o problemă, pentru Mexicul e plin de aşa ceva... Şi atunci am zis: "Ok, asta o să fac. Sunt un actor frustrat..." Şi aşa m-am trezit că aveam un mic rol în film. Oameni care nu erau implicaţi în film, dar au venit pe platouri la momentul respectiv, au fost foarte surprinşi. Se întrebau cine e tipul ăla, un vagabond care îndrăznea să discute cu actorii, fără să-l oprească cineva. La ora actuală sunt un actor fericit, pentru că am jucat avându-i ca parteneri pe Vincent Cassel, Michael Madsen, Ernest Borgnine şi Juliette Lewis, împreună cu doi şamani: Maria Pastan Biri şi Kestenbetsa, cărora le-am dedicat acest film!

  Interviu cu Vincent Cassel

Cum aţi ajuns să fiţi implicat în acest film şi, mai presus de orice, cum aţi ajuns să jucaţi rolul acestui personaj, pentru care nu s-ar spune că aveţi aspectul fizic necesar?

Totul a început cu o poveste uşor stranie. Eram deja interesat de tot ceea ce înseamnă şamanismul, iar când a fost lansat Dobermann, apoi Jan mi-a dat să citesc "The Monk and the Philosopher" (Călugărul şi filosoful), am fost extrem de interesat. În schimb, i-am dat şi eu cărţi ale lui Castaneda şi cred că de aici a început totul. Jan a devenit tot mai interesat de lumea şamanilor şi, ceva mai târziu, am fost atras şi eu de acest interes. Iniţial, nu a existat nici un rol pentru mine, nu am fost implicat în acest film, dar subiectul mi se părea foarte interesant. M-am gândit că Jan a dat dovadă de mult curaj pătrunzând atât de mult într-o asemenea lume. Într-o zi, m-a sunat şi mi-a povestit de rolul lui Prosit – care, de fapt, este descris în scenariu ca fiind un tip scund, gras şi cu chelie, de aproximativ 50 de ani... Am fost uşor uimit, dar foarte dornic să încerc. Apoi, ceva mai târziu, a apărut personajul lui Blueberry, pe care în final mi l-a şi oferit. Nu mi s-a părut o idee foarte bună. E un rol care ar trebui să fie jucat de un american. Am considerat că este absolut necesar să rediscutăm scenariul şi să îl adaptăm la această nouă situaţie. Jan a fost extrem de deschis, apoi, după o vreme, am ajuns să mă simt atât de atras de realizarea acestui film, încât locul meu în această poveste, în final, a părut aproape inevitabil. De fapt, este mai degrabă un soi de drum şamanic.

Cunoaşteţi benzile desenate din care s-a inspirat acest film?

Da, citisem deja câteva, dar le-am recitit când am început filmările, pentru că sunt un elev conştiincios. Dar, în ciuda respectului meu pentru Jean Giraud, mi-am dat seama foarte rapid că, de fapt, nu adaptarea benzilor desenate mi se părea interesantă. Cel mai mult mă atrăgea ideea de a face un western şamanic împreună cu Jan Kounen, un film pe care să facem să fie plin de viaţă... Tocmai am văzut filmul, care este acum aproape finalizat. După părerea mea, este o călătorie iniţiatică, ceva între "The Red Line" şi "Princess Mononoke".

Cum vi se pare personajul Blueberry?

Este un tip care trăieşte rău, dar percepe această stare de lucruri ca pe o situaţie normală, inevitabilă. Şi-a ascuns atât de adânc problemele, încât nici măcar nu mai este conştient de ele. Are ceva pesimist, nostalgic, elemente pe care le detectezi fără să ştii prea multe alte lucruri despre el. Nu crede în iubire, pentru că în adâncul sufletului său nu se simte capabil să iubească sau să fie iubit. Duce o viaţă de cowboy: se îmbată criţă, apoi îşi găseşte alinarea într-un bordel, oricând simte nevoia să facă asta. Totuşi, ceva din acest personaj sugerează o anumită durere. Evenimentele îl vor determina să înfrunte acest sentiment neplăcut, să îşi accepte trecutul şi să recunoască, în final, că viaţa lui nu a evoluat exact aşa cum ar fi crezut el.

Ne-aţi putea spune cum vă identificaţi cu acest personaj?

Cum mă identific cu el? Nu vreau să elaborez prea mult, dar să spunem doar că, în timpul filmărilor, am cunoscut anumiţi oameni care mi-au dat nişte idei... Faptul că am participat la acest proiect mi-a permis să iau contact în mod regulat cu şamanii şi lumea lor, traversând nişte experienţe care în mod categoric m-au maturizat puţin, da, aşa cred... Sau poate că de vină este doar trecerea timpului? Cine ştie?!

Au fost dificile filmările?

Nu mi s-au părut deloc dificile. Pentru mine, a fost un fel de călătorie până în inima naturii. Practic aproape în fiecare săptămână schimbam decorul, ne mutam în alt loc. Am trecut de la deşerturi aride la păduri sau locuri singuratice, în vârful munţilor, unde nu exista telefon sau curent electric şi unde calul meu mă aştepta tot timpul în faţa rulotei... Uneori, au trecut şi trei săptămâni în care nu mi-am scos costumului. Eram singur, nu-mi spunea nimeni nimic... Deci n-a fost dificil, nici solicitant. A fost minunat!

Aţi întâmpinat ceva probleme lucrând în limba engleză?

La început, am avut nişte probleme cu engleza mea. Deşi remodelaserăm personajul Blueberry şi originile sale Cajun, în fond, tipul trăia deja 17 ani în Texas la momentul când începe povestea. Ca urmare, a trebuit să lucrez nu numai la un vocabular Cajun, ci şi la unul texan. În film apar şi nişte secvenţe în Chiracahua, care au fost de fapt filmate în Tepehuano, o limbă indiană pe care Jan a ales-o pentru felul cum sună. Există însă doar o mie de oameni care mai vorbesc în lume această limbă şi la momentul respectiv n-a fost deloc uşor să găsim un profesor de Tepehuano disponibil, în mijlocul munţilor. În final, am găsit unul prin radio, iar omul a fost nevoit să meargă pe jos două zile ca să ajungă la noi! În echipa de filmare mai existau englezi, operatorul-şef era japonez, mai erau şi mexicani, spanioli şi francezi, un tehnician de sunet era jamaican, dar vorbea cu accent britanic... Venea un moment, în special noaptea, târziu, când tot acest amestec de limbi căpăta o puternică tentă suprarealistă. Să nu mai vorbim şi de contribuţia oboselii, pentru că este foarte dificil să faci în permanenţă efortul de a înţelege o limbă străină. Pe de altă parte, era o formă incredibilă de gimnastică.

Cum a fost întâlnirea cu ceilalţi actori?

Mi-a plăcut grozav să lucrez cu Juliette Lewis. Este o actriţă care îşi intră foarte bine în rol, la fiecare dublă, la fiecare secvenţă, chiar şi în timpul repetiţiilor. Aduce multă emoţie în acest film şi are un şarm incredibil. De asemenea, m-am bucurat de câteva momente absolut memorabile cu Temuera Morrison, perfecte pentru acest film, fiindcă personajele noastre sunt foarte apropiate. Mi-a plăcut să lucrez şi cu Eddie Izzard, de care m-am simţit foarte aproape. Din păcate, nu am avut timp să dezvoltăm această relaţie, pentru că am jucat o singură scenă împreună. Colm Meaney este un actor impresionant, care oferă în fiecare moment 100% din potenţialul său. Are o voce puternică, minunată, şi am lucrat foarte bine împreună. Apoi, desigur, ar mai fi şi Michael Madsen, cu care am avut o relaţie stranie. Dacă el joacă rolul duşmanului tău în film, vrea să-ţi rămână duşman şi în viaţa reală. În final, e perfect pentru acest film, căci are o charismă mistică, ambiguă. Dar imediat ce treci puţin de această impresie de suprafaţă, devine o persoană foarte apropiată. Şi nu trebuie să uităm de Djimon Houssoun, cu care nu am lucrat direct, dar care este categoric persoana pe care o voi vedea cel mai des în viitor.

Când v-aţi pregătit pentru acest film, vi s-a cerut să vă perfecţionaţi şi tehnica de călărit, fiind vorba de rolul unui cowboy...

Unul dintre aspectele asupra cărora am insistat înainte de a accepta acest rol a fost posibilitatea de a lucra cu un antrenor texan. Am găsit pe cineva şi am lucrat împreună câteva săptămâni, întâi în Mexic, unde l-am căutat pe legendarul Mario Lurashi, care să îl plimbe prin diverse ranch-uri din regiune, ca să aleagă caii pentru film. Brusc, m-am trezit că ajunsesem să călăresc între cinci şi zece cai în fiecare zi, sub supravegherea lui Mario. Mi-am julit genunchii, fundul... M-am şi bronzat pe fund, ştiţi, cum se întâmplă întotdeauna când lucrezi pentru prima dată cu un cal... Apoi am ajuns într-un ranch texan adevărat şi am fost pus să lucrez cu nişte tipi duri, care păreau să nu aibă habar de ce mă aflam eu acolo. M-au pus să călăresc şi iar să călăresc, apoi am lucrat ca asistent... Erau flăcăi tineri, care mestecau tutun, scuipau şi îşi petreceau sâmbăta după-amiaza la saloon... Cowboy moderni, ştiţi, aici ar fi fost echivalentul unor vagabonzi, dar în Texas.... Tipii ăştia m-au abandonat în mijlocul unei pustietăţi. Au plecat fluierând şi m-au lăsat singur-singurel să aduc 20 de iepe care nu mai fuseseră niciodată călărite, dar care muşcau şi loveau cu copitele! Sigur, am fost îngrozit, însă a fost o experienţă incredibilă, extraordinară! Într-o zi chiar am ucis un şarpe cu clopoţei care speriase câţiva cai. Încă mai am coada şarpelui. Simţeam că eram tot timpul într-un film. Acesta este unul dintre aspectele minunate ale realizării unui film: ai acest gen de şansă de a te scufunda complet într-o lume care nu seamănă câtuşi de puţin cu a ta, dar unde poţi să copiezi tot ce există.

Care credeţi că este cheia acestui film?

Este un film extrem de personal, fără îndoială foarte apropiat de sufletului lui Jan Kounen. E un film despre iubire şi despre deschiderea către cei din jur. Este un film pozitiv şi cred că apare exact la momentul potrivit.