A devenit un soi de modă să-l omagiezi pe Sergio Leone în ultima vreme... Mexicanul Robert Rodriguez a încheiat trilogia burrito cu Once upon a time in Mexico, un gest simpatic, dar rezultatul, deşi arătos, n-avea nimic din grandoarea sau stilul seniorului. Americanul Quentin Tarantino a împănat Kill Bill cu citate vizual-auditive din Leone, dar filmul era o minune şi fără. Spaniolul Alex De La Iglesia s-a plimbat frumuşel până la Almeria şi a săvârşit 800 de gloanţe, o reverenţă emoţionantă văzută la noi pe HBO şi mai recent în festivalul european, din păcate trecută cu vederea de cei mulţi. Ei, olandezul Jan Kounen (care nu-i deci nici belgian şi nici francez) are şi el ceva de spus pe tema asta, numai că povestea lui e mai complexă şi are multe aspecte.
Jan Kounen e un individ blond, timid şi foarte talentat, care o bună bucată de vreme s-a ocupat cu videoclipuri, cu publicitate şi cu scurt-metraje. Primele i-au oferit un statut, celelalte un nume iar ultimele (Gisele Kerosen, Vibroboy, Le dernier chaperon rouge) o oareşce celebritate, în anumite cercuri. Debutul în lung-metraj a venit în 1997, sub forma unui Dobermann turbat, agitat, infatuat, a cărui violenţă stilizată şi cu aer de BD i-a amuzat pe unii şi oripilat pe ceilalţi, dar n-a lăsat pe nimeni indiferent. Şapte ani mai târziu, să spui că aştepţi noul Jan Kounen cu sufletul la gură era un eufemism...
Blueberry, adaptarea benzii desenate omonime semnate Moebius, trebuia să se cheme iniţial Muraya - L'experience secrete de Mike Blueberry, iar în rolul principal ar fi trebui să-i admirăm fie pe Val Kilmer, fie pe Benicio Del Toro. Kounen l-a preferat însă pe amicul Vincent Cassel (aka Dobermann şi bun prieten cu Mathieu Kassovitz), i-a convins pe producători să-l lase să filmeze în Mexic şi la Almeria, a adunat o distribuţie eclectică (Juliette Lewis, Geoffrey Lewis, Michael Madsen, Tcheky Karyo, Eddie Izzard, Temuera Morrison, Colm Meaney, Djimon Hounsou, Ernest Borgnine) şi după controverse, furtuni, amânări, refilmări mai mult sau mai puţin publice... voila! O experienţă extrasenzorială unică şi irepetabilă, un western mistico-metaforic care nu se poate descrie în cuvinte, o porţie de spaghetti a la LSD, un "trip" pictural, inedit dar, helas!, prea ermetic, în fine, unul din cele mai stranii filme văzute vreodată. La cinema.