Truman Show reprezintă o critică la adresa acestui, pînă la urmă, nu numai mijloc de comunicare, ci şi mod de viaţă, nemaiîntîlnită de la Reţeaua lui Sidney Lumet încoace. Numai că, spre deosebire de acesta şi de alte filme mari pe această temă - pelicule încadrabile genului filmului politic sau satirei sociale -, combat-ul împotriva televiziunii şi, la scară mai largă, a întregii lumi postmoderne este dus aici cu mijloace artistice tipic postmoderne, neîncrîncenat şi ludic, show-ul lui Truman fiind un caz particular al temelor "lumilor în lumi" sau a "lumii artificiale", simulată la o scară de neperceput pentru simplul individ.
În acest fel, este evidenţiată tentaţia acestei lumi postmoderne spre artefact şi artificiu; cu cît mai complex este fiecare detaliu, cu atît mai găunos şi superficial devine ansamblul; "totul este suprafaţă, dar o suprafaţă mai complexă decît orice profunzime", cum spunea cineva. În spectacolul generalizat care devine întregul glob, este posibil, de exemplu, ca milioane de oameni să moară de foame, iar, în acelaşi timp, banii să fie cheltuiţi pentru fel de fel de concursuri şi emisiuni imbecile, care îi îmbogăţesc pe ticăloşi, pe spinarea maselor fascinate de Show (realitate tristă cu care, după ‘90, şi România s-a sincronizat incredibil de repede, din păcate fiind singurul aspect pe care l-a preluat din civilizaţia Occidentului).
Filmul Truman Show imaginează cea mai formidabilă emisiune de tip reality TV, posibilă vreodată, dar nu în mod gratuit, ludic, ci pentru a duce la ultimele consecinţe tendinţele societăţii în care trăim. La 30 de ani, nel mezzo del cammin di sua vita, Truman - a se citi True-Man, "omul adevărat (?)" - descoperă că întreaga sa viaţă de pînă atunci, tot ceea ce credea că trăise, nu este decît un imens show de televiziune, lumea sa este o lume închisă, o gigantică construcţie artificială, un uriaş studio TV în care totul este controlat, supravegheat şi filmat; de la naşterea sa pînă acum, el a fost filmat în permanenţă de camere ascunse, iar existenţa sa, în care Truman a crezut că nu a decis decît el şi Dumnezeu, dar de fapt a fost cu grijă determinată conform unor pre-scenarii, este urmărită în permanenţă de milioane de spectatori de pe tot globul.
Va continua Truman să trăiască în acest univers ready-made, previzibil, într-adevăr, dar şi lipsit de griji, sau va decide să iasă în lumea adevărată (oare?) de afară, pentru a da piept cu viaţa reală şi a trăi liber (oare???)? Însăşi această hotărîre tensionată a personajului, interpretat cu real dramatism de un Jim Carrey mai bun decît oricînd, devine subiect al show-ului televizat live, urmărit cu sufletul la gură de o audienţă record.
Revenind la "realitate", această dependenţă a omului de "dictatul" mediilor audio-vizuale şi al tehnologiei informatice pulverizează democraţia modernă şi libertatea de opţiune, devine ridicolă ideea de "societate civilă" şi alte concepte liberale clasice, fiind de fapt vorba nu numai de o revitalizare a comunismului, ci şi, la nivelul propagandei implicate, a proiectului fascist. Acest totalitarism de tip nou, post modern, care se instaurează sub ochii noştri în numele, supremă ipocrizie, al libertăţii şi al "drepturilor omului" (dreptul, în primul rînd, de a fi manipulat de dimineaţa pînă seara, spunîndu-i-se ce să gîndească şi ce să facă, de către stat, de către televiziuni, de către publicitate şi reclame, de către firma care-l angajează ş.a.m.d.), a fost anticipat de trei mari cărţi ale secolului trecut: 1984 de George Orwell, Brave New World de Aldous Huxley şi Fahrenheit 451 de Ray Bradbury.
Fişa tehnică :
Truman Show, SUA, 1998
Regia : Peter Weir
Cu : Jim Carrey, Ed Harris, Laura Linney