Port.ro / martie 2014
Nebraska
Când pe tata îl lasă minţile şi porneşte des de acasă, pe jos, să hoinărească spre ţeluri numai de el ştiute, mama clanului şi cei doi băieţi adulţi iau măsuri. În călătoria în care pornesc de-a lungul unei Americi provinciale şi pustii, ei află acum mai multe despre ei, despre familie, despre tatăl acesta atât de retras în tăcerea lui cuminte. Cotidianul este relevat în scene mici, frumoase şi triste. Iar finalul face toţi banii. Nu rataţi o bijuterie de film, una din poveştile acelea de tezaurizat.

Că Alexander Payne ştie să scrie, stau dovadă toate premiile pe care le-a câştigat de-a lungul anilor pentru poveştile lui intimiste, despre cuplu şi familie.

Bijuteriile sunt rare. Ele apar aproape din întâmplare, iar lumina lor este cu atât mai frumoasă. Filmul de faţă este o gemă, o mică poveste realistă, dar universal valabilă. Adică de colecţionat, de neratat.

Dincolo de povestea simplă a lui Bob Nelson - un tată senil şi alcoolic porneşte cu îndărătnicie să recupereze un premiu promis de o revistă - filmul are două uriaşe atuuri. Unul este imaginea în alb-negru şi zeci de nuanţe de gri luminos a lui Phedon Papamichael, cel care ştie să găsească tristeţea şi poezia unui peisaj cu aceeaşi emoţie ca în westernurile lui John Ford, să măture o Americă profundă, bătrână şi obeză, de mijloc de preerie, prăfuită şi cumsecade, cu tot ce are ea mai reprezentativ şi limitativ. În alb-negru, drama este mai bine pusă sub lupă, mai clară.

Şi apoi este protagonistul. Bruce Dern, la cei 78 de ani ai săi, îşi construieşte rolul aproape numai dintr-o postură adusă de umeri. Cocârjat, cu mâinile în buzunare, cu părul alb vâlvoi, el a găsit cheiţa unui personaj introvertit, prea puţin vorbăreţ. Însă o fi eroul bătrân şi tăcut, dar actorul este atât de viu, de prezent în fiecare cadru, la fiecare prim-plan, încât îşi depăşeşte aici toate rolurile anterioare şi lasă în urmă cu mult antologicul Coming Home. Păcat că nu a luat Oscarul 2014, căci performanţa lui merita recompensată.

Mergeţi să vedeţi cum se "încălzeşte" blând în frânturi de replici şi printre tăceri relaţia tată-fiu, cum ştie fiecare să dea replica (deseori cu umor). Filmul, cu aerul lui de peliculă independentă, de deceniul 6, o directeţe ca a Noului Cinema American, cu scene fără explicaţii, pline de tăceri sugestive, vă va face praf, vă va merge la inimă. Şi, chiar dacă nu aveţi (încă) părinţi bătrâni, care au nevoie de atenţie, pe care să îi verifici mereu dacă respiră sau sunt bine, povestea ajunge unde trebuie, la toată lumea. Bătrâneţea şi boala, subiecte tabu, înduioşătoare mereu, vă provoacă acum la un joc de-a vacanţa, de-a înţelegerea. Din nimic aproape filmul creşte mici, delicate momente de poezie pură, despre trecerea timpului şi păstrarea clipei. Ca şi Driving Miss Daisy sau Mr. & Mrs. Bridge - filme despre bătrâneţe, pelicula de aici vă va chema la revizionări pentru următoare lecţii de viaţă. Tandemul Bruce Dern-June Squibb - iar unul de mare forţă. Un acvariu cu fiinţe bizare la care te uiţi fără să mai respiri.

Filmul lui Payne, plăcut, dramatic, amuzant destul, ne face cadou unul din cele mai frumoase finaluri cu revanşă şi triumf din ultimul timp. Nu rataţi!

Regia: Alexander Payne Cu: Bruce Dern, Will Forte, June Squibb, Bob Odenkirk

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus