Toată lumea din familiile lui Koreeda - Soshite chichi ni naru / Like Father, Like Son

Cel mai recent lungmetraj al lui Hirokazu Koreeda, Soshite chichi ni naru / Like Father, Like Son, distins cu Premiul juriului la Festivalul de la Cannes 2013, s-ar situa la graniţa dintre o telenovelă asiatică şi melodramă occidentală. S-ar situa, dacă firescul filmelor lui Koreeda şi captarea cu sensibilitate a banalului şi a rutinei de familie n-ar fi îndepărtat, din perspectiva conţinutului şi a formei, prefixul "melo" şi caracterul telenovelistic.

Regizorul nu-şi părăseşte zona de confort şi adună toate ingredientele filmografiei sale pentru a oferi o dramă: o poveste despre zdruncinarea vieţii a două familii japoneze. În mod sigur, toată lumea din familiile lui Koreeda nu are zvâcul (balcanic) din poveştile româneşti şi, garantat, nu apare niciun Spahiu în fundal.

Povestea din film este tristă şi, ca evoluţie a dramei şi a protagoniştilor acesteia, implică mai multe linii de acţiune. Viaţa familiei Nonomiya este dată peste cap când aceştia află, la şase ani de la naşterea acestuia, că fiul lor, Keita, nu este copilul lor adevărat. Nucleul poveştii conţine încercarea familiei Nonomiya de a renunţa, treptat, la Keita şi de a se obişnui cu noul lor fiu, fiul cel adevărat, Ryusei Saiki, la care ajung până la urmă. Aceeaşi încercare este notabilă şi în cazul celeilalte familii, unde Ryusei crescuse cu drepturi depline. Încercarea este îngreunată şi de condiţia socială şi financiară a celor două familii, asta pentru că sunt foarte diferite şi pentru că în educaţia băieţilor au adoptat "tactici" distincte. Povestea reaminteşte constant diferenţa de statut dintre cei doi taţi (mamele sunt lăsate la o parte), vizibilă în bunurile pe care le deţin şi în felul în care e subliniată percepţia lor reciprocă.

Ca în multe alte drame de familie, personajul principal nu este băieţelul. Într-adevăr, povestea se bazează pe această "reactualizare" familială, dar, de fapt, protagonistul filmului este tatăl, Ryota Nonomiya. El priveşte schimbarea cu ochi radicali, care merg în conformitate cu anumite principii, intransigente. Familia Saiki face parte din clasa micilor întreprinzători; cu toate că ambii părinţi lucrează la magazinul de electronice pe care îl deţin, îşi petrec foarte mult timp împreună cu Ryusei şi cu fraţii lui. În schimb, Ryota recunoaşte că nu este tatăl perfect şi că timpul petrecut împreună cu fiul lui este scurt şi plin de formalităţi - discuţii despre teme, şcoală, lecţii de pian şi toate cele. Fiind un om de afaceri, formalitatea lui Ryota este prezentă şi preluată de la tatăl său, care, la rândul lui, nu acordase familiei o prea mare atenţie. Totodată, încercarea de a se împrieteni cu adevăratul lui fiu este mereu privită ca o competiţie între el şi cealaltă familie. O competiţie care curge previzibil spre un final moralizator.

Filmul lui Koreeda acţionează ca o ilustraţie socială a vieţii japoneze, privită din perspective economice diferite. De fapt, marca regizorului este prezentă ca discuţie a ceea ce este familial (indiferent că e vorba de o comunitate sau de o relaţie mai apropiată) şi prin reflectarea categoriilor sociale prin intermediul unor elemente destul de banale. De asemenea, filmul propune şi un discurs social care îşi trage seva din principiile riguroase paterne - eşti copilul meu pentru că ai acelaşi sânge. Cu această dificultate se trezeşte şi protagonistul nostru, în care partea "administrativă" devine în ochii lui Ryota mai importantă decât partea "emoţională", prin inserarea unor detalii care sporesc interesul tatălui către alegerea fiului său adevărat - fotografii şi situaţii cheie care îi readuc aminte de propria sa copilărie şi de personalitatea sa.

Chiar şi aşa, trăirile intense şi relaţiile tensionate care iau naştere între cele două familii cresc pe valori japoneze - rezolvarea conflictelor prin apel la respect, cuminţenie, ascultare, devotament, fără scandalurile şi haosul recognoscibile în universul dramelor occidentale. De asemenea, în filmul lui Koreeda, micile twist-uri dramatice sunt înlocuite, inevitabil, cu reflectarea unei societăţi consumeriste, în care, indiferent de situaţia financiară, voia bună este arătată printr-un număr valoros de activităţi realizate în sânul familiei.

În Soshite chichi ni naru / Like Father, Like Son lucrurile mărunte sunt cele care conturează filmul: precum un anumit tip de tăiţei, faptul că ouăle nu sunt cele mai sănătoase alimente şi că asiaticii mănâncă prea multe, sau încercarea de pumn dat de către tatăl lui Ryusei lui Ryota, pumn care sigur va stârni amuzamentul celor din occident. Însă doar atât, trasează un contur.