Iubiri - Tango. Radio and Juliet

Este un spectacol la care, şi atenţie aici, te duci doar dacă eşti pregătit să fii sfâşiat în mii de bucăţele care îţi vor vorbi despre cine ai fost şi vei fi; la care te duci doar dacă eşti pregătit să-ţi priveşti îngerul păzitor şi demonii dansând ca de la egal la egal; şi, mai ales, te duci dacă nu eşti pregătit să-ţi aduci aminte de toţi oamenii care te-au iubit şi pe care i-ai iubit, oameni care, dintr-un motiv sau altul, nu-ţi mai sunt aproape. Altfel este un spectacol la care mai e mai bine să nu mergi. E Tango. Radio & Juliet.

Spectacol de balet unic al coregrafului de origine română Edward Clug, conţine două părţi: Tango şi Radio & Juliet.

Blind Tango, Tango Fatal şi Tango Timid reconstituie scenariul fiecărei iubiri cu care un om se întâlneşte de-a lungul vieţii. Forţă, gelozie, pasiune, încredere, dar şi timiditate, suferinţă, eşec, moarte. E scenariul fiecărei iubiri dincolo de timp şi spaţiu. Muzica (Astor Piazzolla, Goran Bregovic, Renè Dupèrè, Michael Portal, Jean-Marc Zelwer, Hugo Diaz sau Gardel-Le Pera) pare să te ia de mână şi, într-un ritm alert al pasiunii şi al durerii, să te poarte acolo unde sufletul tău păstrează încă răni deschise şi povestiri neîncheiate. Scenaristul pune în evidenţă dualismul alb-negru al acestui dans prin "modul în care lumina verii cade şi formează umbre pe pământ". Alături de aceste nuanţe, Leo Kulaš foloseşte în ambele spectacole un strop de roşu în ţinuta unei figuri feminine pentru a sublinia pasiunea şi moartea, focul care mistuie şi se mistuie.

Partea a doua este rescrierea uneia dintre marile poveşti de iubire ale lumii - "Aş putea descrie Radio and Juliet ca o imagine a unei iubiri neîmplinite. Un anumit moment din tragedia lui Shakespeare, Romeo şi Julieta, mi-a atras atenţia: momentul în care Julieta se trezeşte lângă trupul neînsufleţit al lui Romeo. Dacă ea nu şi-ar fi luat viaţa după aceasta? Am gândit Radio and Juliet ca o continuare a acestui moment, o călătorie sensibilă a unei femei singure care pleacă dintr-un punct fără întoarcere" (Edward Clug). Suntem, aşadar, în faţa unei alte concepţii a dramei shakespeariene, o Julieta care alege să iubească dincolo de moarte, nu în moarte. De aceea, elementul de coregrafie principal este zidul ca simbol al celor două lumi care stă între el şi ea care este, totodată, "un punct de întâlnire, al dorinţelor şi speranţei". Cea rămasă în urmă este înconjurată de şase bărbaţi care se află când în relaţie de prietenie, când de rivalitate. Julieta este aici o reprezentare a curajului şi a puterii de a merge mai departe. Muzica celor de la Radiohead are funcţia de a reda atemporalitatea poveştii şi de a-i lăsa spectatorului libertatea propriei interpretări. Cu o singură condiţie însă - trebuie să te trăieşti acolo, să te regăseşti; obiectivitatea nu e o opţiune. Şi, la urma urmei, ce altă formaţie ar fi fost mai potrivită pentru a te decupa de acum, aici şi pentru a te purta în viaţa de cândva, undeva unde iubirea, moartea, durerea, speranţa şi violenţa sunt singurele care au sens?

Punctul culminant este cel în care se lasă întunericul şi o parte a zidului cade, dărâmată parcă de lumina din spatele lui. Se disting siluetele celor doi îndrăgostiţi care păşesc, mână în mână. Însă "toate personajele şi situaţiile din acest spectacol sunt fictive, orice asemănare cu piesa lui Shakespeare fiind... intenţionată, nu întâmplătoare." (E. Clug)

Este, aşadar, un spectacol riscant. Este răvăşitor cum nu-ţi imaginezi. S-a plâns mult. Dar trebuie văzut şi revăzut pentru că e o ocazie de a-ţi aminti de tine într-o altă variantă, aşa cum altminteri n-ai ocazia sau curajul să o faci.