În caz a fost implicat Melvin Weinberg, un escroc care conducea o firmă fictivă de investiţii bancare şi asigurări, prin intermediul căreia a reuşit să se îmbogăţeacă rapid şi să atragă atenţia FBI-ului. Pentru a obţine o sentinţă mai puţin aspră pentru fraudă, el alege să colaboreze cu agenţii federali. Cazul a stîrnit controverse în epocă, în urma cărora au fost instituite o serie de directive care privesc modul în care pot fi organizate operaţiunile serviciilor de securitate americane în care sînt implicate persoane sub acoperire şi în care sînt întinse capcane unor persoane terţe.
În filmul lui David O. Russel personajele reale au alte nume, sînt mai tinere, iar acţiunile (reale) sînt romanţate din considerente dramatice. Relaţia dintre Melvin Weinberg (Irving Rosenberg în film, interpretat de Christian Bale) şi primarul din Camden, în partea finală, mai ales, are altă derulare decît a avut în realitate. Evelyn Knight, asistenta din realitate a lui Weinberg, devine Sydney Prosser sau Lady Edith Greensley în film (interpretată de Amy Adams) şi are parte de un rol important pe ecran, faţă de realitate, unde nici nu a fost parte din operaţiunea Abscam. În consecinţă, nici Richard DiMado din film nu corespunde agentului implicat în caz în realitate, Tony Amoroso, care a intervenit în povestea reală mai tîrziu.
American Hustle e produs de Atlas Entertainment şi Annapurna Pictures. Are un buget însemnat - 40 de milioane de dolari - pentru o producţie în care un mare studio (Columbia Pictures) e implicat doar în distribuţia peliculei. Lucru explicabil prin prezenţa în proiect a doi producători americani de top. Unul care a lucrat în regim hollywoodian - Charles Roven (prima lui soţie, Dawn Steel, decedată în 1997, a înfiinţat compania Atlas Entertainment), prezent în realizarea seriei noi Batman, de exemplu. Şi unul - Megan Ellison (Annapurna Pictures) - care doreşte să restabilească respectul pentru ideea de auteur în mainstream-ul american, investind în proiectele unor realizatori originali care sînt din sau care lucrează în State - cum e Harmony Korine (cu Spring Breakers), cum e Andrew Dominik (cu Killing Them Softly), cum e Paul Thomas Anderson (cu The Master) sau cum e John Hillcoat (cu Lawless). Un producător tînăr (încă nu a împlinit treizeci de ani), care are în spate o familie celebră în SUA, tatăl său, Larry Ellison, fiind una dintre cele trei persoane care au înfiinţat Oracle Corporation (IT), iar fratele său, David, fiind deja activ pe piaţa cinematografică prin firma lui, Skydance Productions.
American Hustle respiră ceva din aerul filmului independent american: e destul de ambiguu în ceea ce priveşte prezenţa dreptăţii de partea răufăcătorilor sau a statului odată pornită operaţiunea FBI; reconstituirea epocii e destul de lucidă, fără a călca exagerat pedala de acceleraţie în ceea ce priveşte impresiile rock'n'roll ale vremii; din perspectiva construcţiei cinematografice, e mai degrabă un exerciţiu de stil şi de stăpînire a naraţiunii - de la aerul vetust al relatării, în tentă arămie, la gestionarea relaţiilor dintre personaje, care pe cine minte, cum îşi susţine fiecare poziţia în interiorul evenimentelor, - decît o încercare de a servi o anumită morală spectatorilor; cu toate acestea, filmul este condescendent în ceea ce priveşte un anumit personaj (agentul FBI Richard DiMaso e discreditat constant de celalalte personaje - ceea ce e găseşte motivaţii în interiorul naraţiunii, dată fiind relaţia sa cu cei doi escroci -, dar e trimis definitiv în galeria cu figuri de carton de către autor, cînd îl vedem în propriul apartament, la masă cu mama sa şi cu iubita sa, căutat la telefon de către Sydney).
Administrativ, secvenţele sînt bine gestionate, un exemplu în acest sens fiind relatarea întîlnirii protagoniştilor cu unul dintre capii mafiei din Florida, interpretat de Robert de Niro (care nu e creditat pe generic - în stilul folosirii lui Kevin Spacey în Se7en, pentru a nu diminua surpriza, şocul). Tensionată şi, în acelaşi timp, cu note evidente de umor, secvenţa nu e nici aspră, nici derizorie; dar nici suficient de puternică pentru a trimite spre ceva ce se află dincolo de marginile ecranului. Şi aceasta e ţinuta generală a filmului. O construcţie decentă, cu tensiune şi umor bine integrate în poveste, cu partituri interpretate cît se poate de bine (American Hustle e al doilea film în ultimii treizeci de ani care să aibă nominalizări la Oscar la toate rubricile de interpretare, primul astfel de film fiind regizat tot de David O. Russel - recentul Silver Linings Playbook), dar toate cu bătaie scurtă. Un proiect care, mai degrabă, are meritul de a aminti cîteva filme americane din trecut, unele dintre ele etalon pentru anumite idei prezente în producţia actuală - Goodfellas al lui Scorsese (pentru orchestrarea generală a relaţiilor dintre escrocherii, mafie şi FBI), House of Games al lui David Mamet (pentru escrocherii, curse pe care personajele şi le întind reciproc, vinovăţie în relaţie cu crima), Donnie Brasco al lui Mike Newell (pentru ideea de lucru sub acoperire) sau Argo (în ce priveşte imaginea).
Fără să fie un film memorabil, American Hustle e în fruntea listei cu nominalizări la Oscar. În timp ce mici bijuterii cinematografice, cum e Inside Llewyn Davis, sînt aproape uitate de Academia Americană de Film. Pe de altă parte, dacă e vorba de Academia Americană de Film, destul de rar subtilitatea cinematografică a fost adusă în faţa tuşelor evidente şi a istoriilor cu o consistenţă medie. În ultimii treizeci de ani, cel puţin.