Pe lângă împlinirea a 450 de ani de la naşterea lui Shakespeare, valenţele sărbătoreşti ale zilei de 23 aprilie sunt amplificate şi de evocarea Sfântului Gheorghe. Pe lângă onomastica lui Gigi Căciuleanu însuşi, se întâmplă că Sfântul Gheorghe este patron spiritual, printre altele, şi al Angliei care l-a dat pe Shakespeare. Toate aceste intersecţii simbolice le-au fost, cu siguranţă, de bun augur celor 15 tineri din noua montare de la Metropolis. Ramona Bărbulescu, Richard Bovnoczki, Rasmina Călbăjos, Alexandru-Mircea Călin, Paul Cimpoieru, Relu Dobrin, Lari Giorgescu, Lucile Julaud, Ştefan Lupu, Ioana Macarie, Ioana Marchidan, Adrian Nour, Cristian Osolos, Arcadie Rusu şi Diana Spiridon, reuniţi în grupul Gigi Căciuleanu Romania Dance Company, au învins şi ei dragonul inerţiei şi al lipsei de sens, metamorfozându-se, pe rând, în prezenţe shakespeariene puternice şi seducătoare.
În Folia, Shakespeare & Co., nebunia nu este o stare patologică, ci o aspiraţie, un proiect care, asumat şi trăit până la capăt, aşa cum ştim deja de la Shakespeare, duce la Adevărul pe care luciditatea calculată şi meschină nu îl poate revela niciodată. Bufonii pe care Gigi Căciuleanu i-a creat dintr-o "plămadă a viselor" numai de el ştiută sunt o apariţie purificată de orice intenţie de a da ridicolului un veşmânt criptic, cu false pretenţii de elevaţie şi hermeneutică superioară. Bufonii sunt ceea ce sunt şi nimic "mai mult", pentru că nu este niciun "mai mult" după un moment de adevăr trăit în inima mişcării. Clovnii, ajutaţi în expresia lor scenică de costumele realizate de Corina Grămoşteanu şi de muzica lui Paul Ilea, se împiedică, se izbesc de obiecte dându-le viaţă prin energia lor cosmică, se lovesc unii de alţii contopindu-se în Unu, se strâmbă, se aruncă în spaţiul umplut de sens prin vibraţia lor şi se izolează de raţiunea impură a vorbirii decente.
Învingând frica de aruncare în derizoriu, de penibil, de acel demon al Iubirii mascat în înger sau frica minoratului, bufonii se articulează pe nesimţite într-o ipostază de cavaleri curajoşi care muşcă avid din viaţă şi din moarte, din viaţa-moarte care anulează orice disjuncţie între "A fi sau a nu fi". Pe măsură ce îşi etalează corpurile spintecând aerul şi instaurând un regim al Prezenţei, dansactorii dau glas, în engleză, unui colaj discursiv care comprimă fragmente scurte şi memorabile din Zadarnicele chinuri ale dragostei, Richard al III-lea, Visul unei nopţi de vară, Hamlet, Romeo şi Julieta, Cum vă place sau Cei doi tineri din Verona etc. Deşi nebunia, folia, prezentă în titlul spectacolului atât prin acest sens, cât şi prin referinţa la celebrul dans de origine iberică, este cea care dă coordonatele organizării coregrafice şi spaţiale, cei cincisprezece nu creează în nicio clipă senzaţia de amorf, de masă lipsită de unitate. Aşa cum este construită în Folia, Shakespeare & Co., nebunia - fie că este acea mişcare a spiritului care generează dansul cu bucăţile de lemn ale meridianelor, unduirile în travesti sau monologul lui Lari Giorgescu din Cei doi tineri din Verona - confirmă versurile din Visul unei nopţi de vară pe care coregraful însuşi le-a consemnat ca temă definitiorie în conceperea acestui spectacol: "The lunatic, the lover and the poet / Are of imagination all compact" ("Nebun, îndrăgostit, poet - toţi sunt / Făcuţi din fantezie").
Este greu să cuantifici (şi poate e, de altfel, inutil să o facem) care dintre cei cincisprezece este mai bun actor sau cântăreţ şi care un mai bun dansator. Asta deoarece în Folia... nivelul verbal este imposibil de detaşat de cel coregrafic, textul venind, de fiecare dată, în completarea unui corp care se înfăţişează ca work-in-progress într-o furtună sublimă a transfigurărilor identitare. Această abordare integrală, în care fragmentarea aparentă este reciclată ca ferment creator atât în dans, cât şi în interpretarea versurilor, se remarcă în mod deosebit în evoluţia lui Lari Giorgescu şi a lui Ştefan Lupu. Coerenţa acestora în multiplele ipostaze asumate este de fiecare dată deplină, capabilă în mod real să şteargă orice graniţă între statutul de actor, dansator, interpret sau mim.
În schimb, Lucile Julaud, artista franceză care întruchipează Cupidonul lugubru şi senzual-demonic, operează nu doar în schema sintezei amintite mai sus, ci trece, prin natura rolului său, dincolo de toate aceste ipostaze, invitând spectatorii să aibă curajul de a păşi simultan atât în lumea saltimbancilor care inversează ordinea existenţei, cât şi în teritoriul erosului funest. Dacă dragostea este o frenezie a simţurilor în învolburarea corpurilor comice sau o lentoare delicată în duo-ul lui Lari Giorgescu alături de Rasmina Călbăjos, Cupidonul à rebours infiltrează în spaţiul eclectic o electricitate demonizantă a tot ceea ce în reprezentarea clovnilor pare uman, organic şi firesc. Cu un personaj elaborat în primul rând prin încărcătura sinistră a privirii, Lucile Julaud răsfrânge o forţă cutremurătoare, care face întreaga scenă să-şi "iasă din ţâţâni". Alura masculin-violentă a acestui corp bine construit contrabalansează magia plutitoare, tihnitoare a efectului de travesti, minunat explorat în episodul în care toţi, bărbaţi şi femei, dansează în costumaţiile negre feminine - moment de poezie pură. Contradicţia dintre cele două paradigme este, din nou, unificată în întreg prin acel To be or not to be pe care dansatorii îl restaurează în scris.
Aşa cum ne-a obişnuit în toate spectacolele sale, Gigi Căciuleanu evită şi în Folia... expunerea muzicală într-un registru pleonastic, mizând de cele mai multe ori pe efectele tandru-ironice ale utilizării acesteia, iar reuşita acestei dimensiuni i se datorează, în primul rând, compozitorului Paul Ilea. Plecând de la tema renascentistă a foliei, muzicianul a abordat sonorităţi care nu neglijează niciuna dintre marile etape ale muzicii clasice şi nu numai, ajungând până la ritmuri electronice sau chiar pop şi rock de marcă britanică. Reuşita participării lui Paul Ilea în această montare constă, în primul rând, în faptul că, indiferent de gen şi stil, fiecare secvenţă muzicală este compatibilă cu nucleul adevărurilor shakespeariene. Adrian Nour devine aici un trubadur emoţionant şi pătrunzător, care ştie să îşi folosească şi vocea, şi chitara cu graţie şi şarm fără a se lăsa pradă resorturilor sentimentale. Susţinând muzical, spre finalul spectacolului, un fragment consistent în timp ce câţiva dansatori evoluează alături de el, Adrian Nour completează cu sensibilitate varietatea de figuri şi stări shakespeariene care se întrepătrund în spectacol.
În acest orizont efemer de căutări, izolări şi chemări, regizorul şi coregraful Gigi Căciuleanu nu omite să pună în valoare, în chip omagial, şi dimensiunea scriptică. Dincolo de tot ceea ce apare pentru a se pulveriza în secunda următoare, aşa cum sugerează clepsidra prezentă în scenă, cuvântul scris rămâne axa invariabilă prin care Shakespeare ajunge la noi, citit, rostit sau transpus în expresie corporală. De aceea, panoul prezent de câteva ori în scenografia realizată de Corina Grămoşteanu şi care trimite spre imaginea unui vechi manuscris este mai mult decât un punct decorativ menit să atragă privirea prin arhitectura sa. Tot aşa, şi clepsidra este ferită, prin vastele-i utilizări transformatoare, de clişeul "timpului necruţător" care se scurge ireversibil. Detaliilor scenografice care au comunicat productiv cu intenţia coregrafică li se adaugă şi un light design bine susţinut de Alin Popa în jocul polarizant de lumini şi umbre.
Pe lângă mirarea fermecată cu care rămâne spectatorul, acesta este invitat nu doar să primească ceea ce i se oferă, ci şi să intre activ şi critic în grandioasa întindere din Folia, Shakespeare & Co. Fiecare privitor în parte are şansa de a se pune în locul particulei "Co." de la "company" din titlu pentru a se infiltra ludic şi ştrengăreşte în lumea întoarsă pe dos a frumoşilor dansatori. Căci - în ciuda faptului că Gigi Căciuleanu însuşi a mărturisit la final că intenţia sa nu a fost de aceea de a compune un discurs scenic "frumos" - dansactorii sunt cu toţii frumoşi, şi asta nu în primul rând datorită tinereţii, supleţii şi expresivităţii lor, ci datorită acelui sentiment pe care îl creează prin dorinţa vizibilă, ce ajunge neîndoielnic la public, de a transmite lumină şi efervescenţă. Gigi Căciuleanu Romania Dance Company înseamnă un corp omogen, unit în spirit, capabil de a se dărui fără mărgini şi de a se multiplica ulterior în identităţi corporale individuale. Pentru că ei nu vor să fie nici regi, nici vedete, ştiind că a fi clovnii care ţin în braţe Universul-Shakespeare este una dintre cele mai eliberatoare aventuri ale existenţei.
Folia, Shakespeare & Co.
Un spectacol de Gigi Căciuleanu pe texte de William Shakespeare
Asistent corepetitor: Lelia Marcu-Vladu
Scenografia: Corina Grămoşteanu
DansActori - Gigi Căciuleanu Romania Dance Company: Ramona Bărbulescu, Richard Bovnoczki, Rasmina Călbăjos, Alexandru-Mircea Călin, Paul Cimpoieru, Relu Dobrin, Lari Giorgescu, Lucile Julaud, Ştefan Lupu, Ioana Macarie, Ioana Marchidan, Adrian Nour, Cristian Osolos, Arcadie Rusu, Diana Spiridon.