Deşi are un fizic (uşor) atipic, aproape ingrat pentru canoanele zilelor noastre, saturate de trupuri modelate prin exerciţii fizice ori de "pastile-minune", Fioravante (John Turturro) se decide să devină Don Juan (profesionist) pentru a strânge bani în folosul lui Murray (Woody Allen), care se află în pragul falimentului şi se vede nevoit să renunţe la afacerea sa cu cărţi rare. Excentricul Fioravante e proprietarul unei florării, afacere deloc prosperă. Stimulat de ideea dermatologului său (dr. Parker, Sharon Stone), care visa la un menage à trois, Murray îi dă lui Fioravante ideea de-a face rost de bani prin furnizarea unor altfel de plăceri. În acest tandem de ocazie, relaţia "peşte" (pimp) - gigolo se bazează pe abilităţile celor doi de-a fi convingători şi de-a prospera, pe fundalul crizei economice.
Pe ecran evoluează trei piste narative în paralel: o comedie despre un gigolo (sexualitatea feminină văzută în legătură directă cu prostituţia masculină), apoi cea a lui Woody Allen, în plină formă, gata oricând să resusciteze rolul de nevrotic simpatic din propriile sale filme şi, în cele din urmă, o stranie idilă dintre văduva ultraortodoxă a unui rabin (Avigal, Vanessa Paradis) şi gigolóul de ocazie. Toate sunt reunite de singularitatea personajului central - Virgil, un apprentice gigolo.
Odată intrat în această "afacere", Fioravante prinde gustul amorului tarifat. Aflat printre diferite "triburi" (newyorkeze şi brooklyneze), el nu escaladează numai pe versantul comic, oferind şi momente de tandreţe sau chiar de durere. Printre acele "has-been" (Sharon Stone, însuşi Turturro şi, într-o mică măsură, Vanessa Paradis) şi "never-been" (incorigibilul Liev Schreiber şi planturoasa Sofia Vergara), spectatorul observă ravagiile pe care le poate face timpul pe chipurile tuturor. Trebuie văzută panica unui fost sex-symbol, Sharon Stone, aici o soţie speriată de ideea că nu ar mai putea fi plăcută, chipul răvăşit (aflat mereu sub un turban sau o perucă) al Vanessei Paradis sau privirea îngheţată a lui Woody Allen, în pofida gesticii nervoase a uimitorului actor.
Deşi este realizată de însuşi Turturro, această comedie pare semnată de Woody Allen. Pentru a evita o tonalitate gravă, insinuată de portretele unora dintre personaje, cineastul injectează puţin umor evreiesc (comunitatea din Brooklyn). Unul dintre cei şase copii ai văduvei de rabin refuză să participe la un meci de baseball cu alţi puşti fiindcă el "nu cunoaşte conceptul de competiţie".
Filmul pastişează ticurile oratorice din peliculele lui Allen şi se sprijină pe alchimia venusiană a trupei de actori, salvându-se de apatie, chiar de tristeţe. Succesul acestui "gigolo-novice" se bazează în mare parte pe disperarea clientelor sale. Tristeţea altora oferă, adesea, noi perspective asupra propriei condiţii. Coloana sonoră (preponderent jazz clasic, dar şi cu intervenţii ale Vanessei Paradis) întregeşte atmosfera lejeră a unei comedii americane.
Scena procesului hasidic scoate povestea de pe panta depresivă. Ieşite, parcă, din "butoiul melancoliei", personajele par să regăsească motive pentru un nou început.
Între două hapuri cu antidepresive, John Turturro nu şi-a pierdut complet speranţa de reînnoire.
Fading Gigolo
Regizor şi scenarist: John Turturro
Compozitor: Abraham Laboriel, Bill Maxwell / Operator: Marco Pontecorvo / Producător: Paul Hanson, Jeffrey Kusama-Hinte / Monteur: Simona Paggi
Distribuţia: Woody Allen (Murray), John Turturro (Fioravante), Sharon Stone (Dr. Parker), Sofía Margarita Vergara (Selima), Vanessa Paradis (Avigal), Liev Schreiber (Dovi), Bob Balaban (Sol), Eugenia Kuzmina (Olga), Loan Chabanol (Loan)