"Ce m-a interesat atunci când am asamblat competiţia TIFF-ului din 2014 au fost diversele forme de extremism - vizual sau narativ - la care au recurs regizorii celor 12 filme din selecţie. Nu e vorba aici de şoc sau de provocare de dragul provocării, ci de ambiţia de a spune o poveste originală sfidând convenţiile sau cărările bătute", declară directorul artistic Mihai Chirilov.
"Câte filme aţi mai văzut care să aibă drept protagonist un afro-american albinos şi care, deşi ficţiune, să-ţi dea impresia că urmăreşti un documentar? Cât de greu e să ţii un film în doar două personaje, cu unitate de timp şi de spaţiu, şi să nu cazi în teatru filmat? Te mai poţi trezi la viaţă atunci când te îngrijeşti de morţi? Ce vede o oarbă? Ce aude o surdomută? Cum visează un câine? Care e preţul acceptării propriei sexualităţi? Cum se mai poate vorbi astăzi despre comunism, când lumea pare să se fi săturat de subiectul ăsta? De ce poate fi în stare un cuplu care şi-a pierdut copilul pentru a-şi regăsi echilibrul pierdut? Şi nu în ultimul rând: dacă timpul şi spaţiul ar fi ca o bandă Moebius, cum ar arăta ele într-un film?", adaugă Chirilov.
Răspunsurile la întrebările de mai sus sunt de găsit, în această ordine, în: Umbra albă (r. Noaz Deshe), Stockholm (r. Rodrigo Sorogoyen), Vis-à-vis (r. Nevio Marasović), Natură moartă (r. Uberto Pasolini), Orbire (r. Eskil Vogt), Vocea celor neauziţi (r. Maximón Monihan), Câinele (r. Amir Toodehroosta), Zgârie-nori suspendaţi (r. Tomasz Wasilewski), Quod erat demonstrandum (r. Andrei Gruzsniczki), Viktoria (r. Maya Vitkova), Ce-am avut mai de preţ (r. Max Currie) şi Peştele şi pisica (r. Shahram Mokri).
Quod erat demonstrandum, o producţie ICONproduction distinsă cu Premiul Special al Juriului la Festivalul de la Roma şi proiectată la New Directors / New Films din New York, are ca punct de plecare decizia unui matematician de a publica o cercetare într-o revistă de specialitate a unei universităţi americane, în 1984, fără acordul Partidului, şi îi are în distribuţie pe actorii Sorin Leoveanu, Ofelia Popii şi Florin Piersic Jr. Andrei Gruzsniczki a mai regizat Cealaltă Irina (2009).
Tot în comunism începe şi povestea "copilului deceniului" din Viktoria, o co-producţie Bulgaria-România (Mandragora), selecţionată la Sundance sau Rotterdam şi elogiată de critica internaţională. Un alt debut puternic, filmul neo-zeelandez Ce-am avut mai de preţ / Everything We Loved (r. Max Currie), va fi prezentat în premieră europeană la Cluj.
Teaser competiţie
Ca în fiecare an, lungmetrajele concurente sunt însoţite de filmele scurte din secţiunea competitivă Shadows Shorts / Umbre - Scurtmetraj, selecţionate de Mihai Mitrică. Cele 12 scurtmetraje, proiectate înainte de filmele din Competiţie, vin cu poveşti întunecate, sângeroase sau fanteziste despre vârcolaci (Luna), oameni consumaţi din interior, la propriu (Bulimia Purpura), civilizaţii extraterestre în care maşinile se revoltă împotriva creatorilor lor (R'ha). Shhh este un omagiu adus lui Guillermo del Toro, Dedalo - un SF în stilul Alien, Yardbird a fost selecţionat la Cannes, iar Blow Your Trumpets Gabriel, un videoclip al trupei Behemoth, este o premieră la Shadows Shorts. Campania de imagine a secţiunii va fi creată, ca în fiecare an, de GAV.
Juriul Shadows Shorts este format din regizorul şi scenaristul spaniol Marc Carrete (Asmodexia), Gaz Bailey, directorul Abertoir - Wales' International Horror Festival, şi Costin Chioreanu, artist grafic, fondatorul studioului Twilight13Media, care a realizat, printre altele, coperta ultimului album al trupei metal Arch Enemy.
COMPETIŢIE TIFF 2014
Câinele / Paat, r. Amir Toodehroosta (Iran)
Ce-am avut mai de preţ / Everything We Loved, r. Max Currie (Noua Zeelandă)
Natură moartă / Still Life, r. Uberto Pasolini (Marea Britanie)
Orbire / Blind, r. Eskil Vogt (Norvegia)
Peştele şi pisica / Fish and Cat, r. Shahram Mokri (Iran)
Quod erat demonstrandum, r. Andrei Gruzsniczki (România)
Stockholm, r. Rodrigo Sorogoyen (Spania)
Umbra albă / White Shadow, r. Noaz Deshe (Italia - Germania - Tanzania)
Natură moartă / Still Life, r. Uberto Pasolini (Marea Britanie)
Orbire / Blind, r. Eskil Vogt (Norvegia)
Peştele şi pisica / Fish and Cat, r. Shahram Mokri (Iran)
Quod erat demonstrandum, r. Andrei Gruzsniczki (România)
Stockholm, r. Rodrigo Sorogoyen (Spania)
Umbra albă / White Shadow, r. Noaz Deshe (Italia - Germania - Tanzania)
Viktoria, r. Maya Vitkova (Bulgaria - România)
Vis-à-vis, r. Nevio Marasović (Croaţia)
Vocea celor neauziţi / La voz de los silenciados/ The Voice of the Voiceless, r. Maximón Monihan (SUA)
Zgârie-nori suspendaţi / Floating Skyscrapers / Plynace wiezowce, r. Tomasz Wasilewski (Polonia)
Vis-à-vis, r. Nevio Marasović (Croaţia)
Vocea celor neauziţi / La voz de los silenciados/ The Voice of the Voiceless, r. Maximón Monihan (SUA)
Zgârie-nori suspendaţi / Floating Skyscrapers / Plynace wiezowce, r. Tomasz Wasilewski (Polonia)
SHADOWS SHORTS / UMBRE - SCURTMETRAJ
Blow Your Trumpets Gabriel, Grupa 13 (Polonia, 5')
Bulimia Purpura, r. Alexander Palucki (Germania, 8')
Dedalo, r. Jerónimo Rocha (Portugalia, 10')
Don't Move, r. Anthony Melton (Marea Britanie, 13')
Endtrip, r. Koen de Mol, Olivier Ballast, Rick Franssen (Olanda, 5')
Luna, r. Antonio Perez (SUA, 12')
Memoires Vives, r. Fabrice Mathieu (Franţa, 13')
R'ha, r. Kaleb Lechowski (Germania, 6')
Shhh, r. Freddy Chavez, Shervin Shoghian (Canada, 12')
Thanatier's Art, r. David Le Bozec (Franţa, 14')
Timothy, r. Marc Martinez Jordan (Spania, 10')
Yardbird, r. Michael Spiccia (Australia, 13')
Festivalul Internaţional de Film Transilvania (30 mai - 8 iunie 2014) este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Asociaţia pentru Film şi Cultură Urbană.
Timothy, r. Marc Martinez Jordan (Spania, 10')
Yardbird, r. Michael Spiccia (Australia, 13')
Festivalul Internaţional de Film Transilvania (30 mai - 8 iunie 2014) este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Asociaţia pentru Film şi Cultură Urbană.
Descarcă sinopsisurile filmelor, TIFF 2014 aici..