Între două Ice age (al doilea e deja anunţat pentru anul viitor), Chris Wedge şi-a ridicat cota cu un film dificil, realizat întru totul din imaginaţie. Acţiunea din Robots nu se desfăşoară nici înapoi în trecut, nici înainte în viitor, ci într-o realitate populată numai de roboţi. Capitala lor, Robot City, este un oraş care - ce-i drept - seamănă vag cu oraşul futurist imaginat de Luc Besson în The 5th element, doar că e mult mai zărghit. De pildă, The Crosstown Express / Expresul transorăşenesc îi aruncă pe călători prin tot felul de tuburi, ţevi, catapulte, găuri - drumul e periculos, dar precizia e milimetrică. Echipa de desenatori (care în mare parte a lucrat şi la Ice Age) face însă ca oraşul să pară foarte verosimil. The Robots este cel de-al doilea film (după Războiul stelelor - Atacul clonelor) produs de Twentieth Century Fox după procedeul IMAX DMR. Cum la noi nu există cinematografe IMAX (cu ecrane de trei ori mai mari decît cele reale şi sunet în consecinţă), ne-om mulţumi cu sălile pe care le avem. Chiar şi aşa, filmul e simpatic şi inventiv, chiar dacă, de la un moment dat încolo, ochii îţi obosesc de la atîtea fiare acumulate în detrimentul poveştii.
Care poveste, deşi desfăşurată în lumea roboţilor, e construită după reguli profund umane şi oferă spectatorului de orice vîrstă nişte repere. Dacă cei mici se vor distra la evenimentele de la "firul ierbii", cei mari vor găsi eternele teme ale toleranţei şi respectării alterităţii, ornate cu variaţiuni pe marginea societăţii de consum. De pildă, personajul negativ, Ratchet, vrea să excludă piesele de schimb pentru roboţii-cetăţeni. Aceştia - care trăiesc la baza societăţii - sunt ameninţaţi cu distrugerea şi, dacă nu îndeplinesc criteriile de competitivitate, chiar sunt trimişi la topit. Locul lor va fi luat de roboţi cu carcasa polizată, care îndeplinesc toate standardele de frumuseţe şi care, împrăştiindu-se, vor face ca societatea să se niveleze.
Filmul are însă un umor care ni-l aminteşte pe cel din Ice Age. Eroul, Rodney Copperbottom (Rodney "Fund de Aramă"), e construit, ca orice robot, din piese. Travaliul e chiar intervalul de timp necesar asamblării. De aceea are ochii bunicii lui, pentru că literalmente au fost ai acesteia. Părinţii lui nu sunt înstăriţi, deci pe măsură ce a crescut i-au tot luat piese "purtate". La 12 ani a primit piese de la verişoara lui, Veronica. Cît e mic, bebeluşul Rodney e prevăzut cu buton pentru reglarea sonorului, aşa că, atunci cînd urlă prea tare, părinţii îl pot da la minimum. Filmul se joacă şi la nivelul limbii - personajele au nume care le leagă de "regnul" lor: Tinman, Steelman etc. Apoi sunt o sumedenie de mari actori care şi-au împrumutat vocile, lucru care dă şi mai multă credibilitate filmului. Totuşi, toată această construcţie începe să scîrţîie cînd povestea pierde din consistenţă. Păcat de atîta muncă.