Cu siguranţă una dintre revelaţiile TIFF-ului din 2014, debutul în lungmetraj al directorului de imagine Diego Quemada-Diaz are un scenariu atît de consistent şi de concentrat încît reuşeşte, în doar 100 de minute, să obţină forma unui adevărat epic. Juan, Sara si Samuel, adolescenţi guatemalezi, purced spre ţara tuturor posibilităţilor: SUA. Întîlnesc pe drum un alt adolescent, un amerindian (Chuak), nevorbitor de spaniolă, cam dubios în postură şi nonşalanţă. Dinspre Guatemala înspre America, în încercarea lor de a pătrunde în ţara visurilor (de trei ori), grupul pierde din membri, dar nu înainte ca scenariul să dozeze semnificativ tensiunile şi evolutiile relaţiilor dintre ei, pe parcursul consecvenţei şi ambiţiei lor de a-şi atinge ţelul iluzoriu.
Prin tot felul de obstacole (tîlhari, traficanţi de carne vie, oportunişti şi naţionalişti texani posesori de armă cu lunetă), nefericitele peripeţii ale tinerilor nu fac subiectul unui alt film despre imigraţie, tratat cinematografic socio-politic sau veşnicul film lacrimogen, în care protagoniştii se agaţa cu încapătînare, prin orice mijloace şi stiluri, de visuri, mai mult sau mai puţin deşarte. Este suficient de semnalat complexitatea poveştii, care relevă, de pildă, în primul sfert al filmului, că adolescenţii nu vor neapărat să ajungă dincolo de graniţele Mexicului, ci doar să fie împreună, pentru ca mai apoi, treptat, obiectivele personajelor să-şi mute centrul de greutate pe adevaratul scop al demersului scenaristic: imigraţia clandestină vazută la lucru dintr-o perspectivă crudă şi realistă.
Empatic, complex, exhaustiv, cu o regie demnă de un director de imagine atent la detalii imagistice, Colivia de aur, în ceea ce mă priveşte, este acel film neîntrecut în temă, compoziţie scenaristică şi vizualitate, de ceea ce am văzut în ultimii (semnificativ de mulţi) ani.
Blind / Orbire
Producţia suedeză exprimă sofisticat condiţia în care se află o recentă oarbă (agorafobă), cu gîndurile, temerile şi fanteziile ei reprimate, în cadrul unei poveşti la care lucrează. Se dedublează, se inspiră din persoane reale din viaţa ei (care, la rîndul lor, îşi schimbă poziţiile şi semnificaţiile atît în poveste cît şi în faţa ei, pentru că "încă vede cînd visează"), îşi crează un personaj-avatar (care îi preia, la un moment dat, orbirea şi are o aventură cu soţul ei - cînd imaterial, cînd real); unui fost soţ sau prieten (nu mi-a fost prea clar aici!) îi sunt dedicate minute bune (prin prisma unei scurte cronici a unei persoane dependente de sex, cu fetişurile aferente); soţul sau prietenul, ocazional, printr-un concurs bizar de împrejurări, dă viaţă şi unui soi de erou naţional; în plus: un copil, două sarcini nedorite, sense of touch-ul programat pîna la exasperare de scenariu şi... veşnica oarbă singuratică, întodeauna cu o coafură impecabilă, simte nevoia să capteze raze de soare.
Extrem de preţios şi de capricios, scenariul, care evidenţiază arogant incertitudinea unui autor în încercarea de a scrie o poveste, a cîştigat premiul de profil (Cel mai bun scenariu) la Sundance.
Descarcă sinopsisurile filmelor, TIFF 2014 aici..