Chiar dacă are un nume încărcat de exotism, Art Safari, organizarea unui tîrg de artă în Bucureştiul bine temperat nu poate fi decît un fapt notabil. Nu este vorba însă despre un tîrg de artă obişnuit, aşa cum se întîmplă deseori în Capitala noastră, la Sofitel, la Muzeul Ţăranului Român, pe şoseaua Kisseleff, la Romexpo sau la Primăria de la Obor. În cazul de faţă, discutăm despre un tîrg cu ştaif, care s-a dorit la nivel european, cu condiţii rigide, cu un nivel ridicat al exponatelor, ceea ce incumbă valori financiare pe măsură. Aşa şi-a propus să fie manifestarea Safari Art, sub protecţia a două corturi amplasate în faţa Palatului Regal din Bucureşti şi sub umbrela unui mare număr de instituţii. O publicitate agresivă, cu bannere imense, amplasate în puncte "strategice", anunţînd cu litere de-o şchioapă că vor participa peste o sută de muzee şi galerii. Di ferite sloganuri, care de care mai incitante, îndemnau să investeşti în artă pînă la ultima lescaie. Totul era pregătit să rupă inima tîrgului.
Cea mai importantă casă de licitaţii din ţara noastră, amfitrioana şi responsabila organizării tîrgului, talonată puternic de instituţii de prestigiu de la noi şi de pe alte meleaguri, şi-a propus să facă un fapt cultural ca în poveşti. Este absolut evident că un asemenea eveniment nu este deloc simplu de organizat. Totul este să ştii cît de mare ţi-e plapuma.
Am citit pe site-ul organizatorilor o comparaţie, fie aceas ta şi aluzivă, cu Tîrgul de la Maastricht şi cu Bienala de la Veneţia. Este o idee în ceaţă. La Bienală se prezintă lucrările fiecărei ţări, în respectivul pavilion, dar nu se vînd lurările. La Maastricht, este tîrg, aşadar, orice este expus se vinde. Punct!
La tîrgurile similare de la München (Haus der Kunst), Maastricht (TEFAF), Basel sau Paris-Grand Palais (FIAC), cărora le-am dat ocol de mai multe ori, nu am remarcat nici măcar un singur obiect de artă expus doar de amorul artei. La tîrg, se vinde... mai mult sau mai puţin... mai scump sau mai ieftin. Tîrgul este o bursă în care se fac afaceri. Am încercat să văd pe Internet lista participanţilor, dar, vai!, pînă miercuri, la ora 20.00, cînd tocmai începea petrecerea oficială, pe site apărea caseta neagră, cu inscipţia "Cooming soon. Tîrgul de carte londonez, desfăşurat concomitent cu cel bucureştean, avea o listă completă a participanţilor, activă, pe Internet, cu circa două săptămîni înainte. Puteai să vizualizezi ce expune fiecare participant şi, mai mult decît atît, fiecare carte din respectivul stand. Lista participanţilor la Art Safari s-a anunţat în ultima clipă, în schimb era prezentat, cu mare rigurozitate, unde puteai bea o cafea şi servi ceva de-a ale gurii. Aşa-i în Safari!
Evident, s-a încercat un fel de hei-rup expoziţional, prin alăturarea unui pavilion de artă din patrimoniul muzeal (Constanţa, Craiova, Tîrgu-Mureş, Baia Mare, Galaţi), combinat cu un pavilion de galerii, plus standuri ale unor artişti remarcabili: Pacea (senior şi junior), Gheorghe şi Viorica Iacob, Onisim Colta. Acestor evenimente li s-a alăturat un ciclu de conferinţe, lansări de carte, dezbateri cu oameni din domeniul artelor, conform unui calendar bine garnisit. O părere sinceră este aceea că ar fi fost suficient un tîrg al anticarilor, deoarece, în acest mixtum compositum, manifestările se concurau între ele şi, pentru avizaţi, se creau chiar nedumeriri între ceea ce se vinde şi ceea ce este inclus în patrimoniul cultural. Am întîlnit destule persoane care întrebau, mirate, la galerii: "Exponatele se vînd?" şi, de asemenea, întrebau cît costă te miri ce piesă muzeală...
Un asemenea gen de activitate trebuie continuat, oricum, printr-o disjuncţie a tematicii, în anii ce vin, între ce se vinde şi ce se expune. Entuziasmul juvenil care îi caracterizează pe organizatori sper să se metamorfozeze benefic la viitoarele ediţii într-o prudenţă a profesionalismului. Chiar dacă reclama este sufletul comerţului, cifra anunţată în privinţa participanţilor (peste 100!) este mult sporită faţă de realitate (67). La fel de riscantă a fost şi predicţia numărului de vizitatori: din goana pixului au apărut zerouri adăugate în coada cifrelor.
Sponsorizarea spectaculoasă şi numărul mare de sponsori care s-au ocupat de organizare, arătîndu-şi generozitatea şi capacitatea de a crea dependenţa de artă ar fi fost cu atît mai apreciată dacă intrarea ar fi fost liberă şi ar fi permis unui număr mai mare de oameni să se bucure de întîlnirea cu valori culturale.