Până în 2013, trecuse mai bine de o decadă de când cinematograful din oraşul aflat în centrul ţării, într-o depresiune ce oferă un peisaj feeric, fusese abandonat, aşa că o mare parte din populaţia oraşului, mai ales cei tineri, nu văzuse vreodată un film proiectat într-o sală normală, cu scaune comode şi aliniate pe trei rânduri, aşa cum e cea a Casei de cultură, unde au avut loc, pe lângă proiecţii, şi expoziţii, discuţii, conferinţe de presă.
Personal, am intrat în contact cu mai mulţi oameni interesanţi care activează în lumea cinematografică sau teatrală. Chiar nu mă aşteptam să fie o atât de mare emulaţie, mai ales că la prima ediţie, dominase un sentiment de gol, din cauza audienţei reduse şi a invitaţilor puţini; acum, însă, cu un centru renovat aproape în totalitate, timp de 6 zile, Miercurea Ciuc a respirat film şi o atmosferă pe care o regăsesc şi la Cluj, după care tânjesc apoi un an întreg; mi-am prelungit astfel senzaţia de frenezie pe care o instaurează un astfel de eveniment care te face să uiţi de oboseală, de durerile de spate sau de problemele personale.
Pe lângă domnul Szasz, cu care m-am intersectat la micul dejun, prin Casa de cultură sau pe stradă (am şi discutat puţin, cât să îmi atest părerea că, pe lângă un cineast valoros, e o persoană deschisă, care are ce să transmită publicului), am avut plăcerea să port discuţii cu tineri actori de teatru care au participat la un workshop dedicat lor, condus de regizorii Réka Kincses şi Alexandru Gherman. Mi-a plăcut entuziasmul lor, iar lor le-a plăcut întregul eveniment, desfăşurat pe parcursul a cinci zile pline, în care au învăţat sau şi-au îmbunătăţit tehnica deja formată de a juca în faţa camerei de filmat.
La conferinţa de presă de duminică, Bogdan Crăciun - care lucrează la Libra Film şi e producător executiv al filmului Câinele japonez - a spus că o competiţie sportivă de talia Campionatului Mondial nu reprezintă o piedică în succesul unei ediţii de festival de film. A lăsat să se înţeleagă că cele două chestiuni pot coabita foarte bine. Asta s-a întâmplat şi în cazul meu. M-am uitat cu sculptorul Ernő Bartha (cel care de foarte puţin timp a dat drumul Parcului Arkhai Sculpture, de la Vlaha), la mai multe partide. Îl ştiu de când eram în şcoala primară şi întotdeauna mă bucur să-l văd. El a venit în 2014 în calitate de invitat, fără vreo sarcină anume, după ce în 2013 îşi adusese două din expoziţiile cele mai reuşite: sculpturi din fân şi televizoare cărora le-a găsit alte atribuţiuni.
După o plimbare lungă în micul, dar cochetul centru al oraşului, am găsit un băruleţ foarte mişto, unde am băut bere locală şi am mâncat nişte arahide prăjite. Ernő a ţinut cu Argentina şi Brazilia, eu cu Belgia şi Columbia. Am pierdut de fiecare dată "pariul" nostru, dar nu m-am supărat deloc. Lipsa mea de inspiraţie în alegerea favoritelor a fost ştearsă de plăcerea de-a ne manifesta la goluri, la călcâiele lui Di Maria şi de-a discuta puţin despre tactica fiecărei echipe.
Filmul şi fotbalul chiar merg bine împreună şi parcă sunt pe aceeaşi structură. Aproximativ o oră jumătate de adrenalină, de hazard, uneori de artă şi de multă pasiune. A celor implicaţi direct, dar şi a celor care doar se uită şi consumă multă energie.
Revenind strict la filme, selecţia a fost oarecum aşteptată. Jumătate maghiare, dintre care şi mai vechi, ale unor cineaşti de renume, precum Zoltán Fábri, şi cele noi, la care s-au adăugat câteva producţii româneşti (Sunt o babă comunistă, Câinele japonez ş.a.m.d) şi "vârfurile de gamă" prezente la Cluj; de altfel, Stockholm, cel care în 2014 a câştigat marele premiul (Trofeul Transilvania), a închis cele şase zile în care vremea bună a predominat.
Viva la libertà, cu Toni Servillo în dublu rol, e alegerea mea pentru această ediţie. Pe lângă lejeritatea cu care interpretează două personaje contrastante (şi contradictorii prin natura propriilor tipuri de fapte şi raţionamente), Servillo îşi pune încă o dată amprenta pe un întreg film, după Il Divo şi La grande bellezza, devenind one-man-show-ul filmului!
În ultima zi, am întâlnit-o la Ciuc şi pe Oana Giurgiu. Soţia lui Tudor Giurgiu, producătoare a numeroase filme, va lansa un documentar despre istoria evreilor din România.
Până în 2015, numai de bine! Şi nu uitaţi de festivalul de film Horror & Fantastic Lună Plină, de la Biertan, din perioada 23-27 iulie 2014, organizat tot sub egida TIFF.
Descarcă sinopsisurile filmelor, TIFF 2014 aici..