Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Festivalul Internaţional de Jazz Gărâna, 2014

Fenomenul Gărâna Jazz Festival, 2014


Observator Cultural, iulie 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Între 10 şi 13 iulie 2014, a avut loc cea de-a XVIII-a ediţie a Festivalului de Jazz de la Gărâna. Programul a fost, aşa cum ne-am obişnuit încă de la primele ediţii, de excepţie. Nu mai puţin de şaisprezece formaţii sau interpreţi au urcat pe scena amplasată în Poiana Lupului, la aproape 1000 de metri altitudine, înfruntînd condiţiile meteorologice nefavorabile corespunzătoare regiunii, dar şi tradiţiei, dacă luăm în calcul statisticile pluviale din perioadele galelor derulate pe parcursul a două decenii de existenţă a proiectului. Dacă cititorul care nu are cunoştinţă de fenomenul Gărâna crede că muzica s-a risipit în noapte pe Platoul Semenicului, în prezenţa a doar cîtorva iniţiaţi şi eventual a unor televiziuni, avem bucuria de a îl informa că şi în 2014 au fost prezenţi mii de oameni la concertele de jazz aşteptate întregul an, toate de cea mai bună calitate. Înarmaţi cu haine de munte şi cu pelerine impermeabile, iubitorii de jazz vin an de an fără a se speria de temperaturile scăzute, de ploile interminabile, de noroaiele aferente şi uneori de ieşirea pîrîurilor din matcă. Nu este vorba despre nici un sacrificiu, ci doar de bucuria de a participa la unul dintre evenimentele culturale de prim rang din România. Înainte de a comenta cele întîmplate pe scenă, ne vom referi, pe larg, la oamenii Gărânei, adică la acel public datorită căruia poate exista cu adevărat evenimentul cultural menţionat.
 
Pensiunile şi casele din zonă, de pe o rază de treizeci de kilometri, pot găzdui doar cîteva sute de persoane. Toţi ceilalţi spectatori dorm în corturi, în maşini ori fac naveta pînă în Reşiţa sau chiar în Timişoara. Dacă în primii ani de cînd s-a produs boomul, cam de pe la ediţia a V-a, majoritatea oamenilor veneau cu cortul, acum numărul maşinilor l-a depăşit substanţial pe cel al corturilor. De altfel, o parte din festival a fost găzduită de biserica din Văliug, localitate aflată la circa 15 kilometri de Gărâna, unde nu s-ar prea înghesui nimeni să meargă pe jos, chiar dacă orga lăcaşului de cult a fost restaurată şi este acum funcţională. O serie de recitaluri au fost oganizate şi în curtea Hanului de la Răscruce, locul unde au fost organizate ediţiile timpurii, altfel spus, romantice, ale festivalului. Semnatarul nu a mai văzut nicăieri în ţară atîţia oameni de acelaşi fel, adunaţi la un loc. Nimeni nu a aruncat vreo ţigară pe jos, vreun cotor de măr sau vreo hîrtiuţă, ceea ce spune multe de spre profilul iubitorului de jazz. În contrapartidă, au fost organizate numeroase lansări de carte sau de albume muzicale, care au beneficiat de participarea autorilor. Marius Giura, organizatorul festivalului, are pentru cine să-şi pună la bătaie abilităţile de comunicare, timpul şi energia.

Configuraţia şi calibrarea ediţiei 2014 au fost şi de această dată la înălţime. Dincolo de standardul extrem de ridicat, diversitatea şi gradaţia momentelor desfăşurate timp de patru zile au ţinut publicul cu răsuflarea tăiată, cum se spune. Ceea ce pare a se fi făcut de la sine este rodul unei munci asidue. În primul rînd, selecţia lui Giura nemulţumeşte constant comunitatea internă a muzicienilor de jazz, care şi-ar dori o prezenţă românească mai accentuată, în condiţiile în care publicul vine la Gărâna cu predilecţie pentru marile nume internaţionale. Apoi, formaţiile valoroase sînt greu de prins şi de încadrat în acelaşi program. Contractele se negociază uneori cu cîţiva ani înainte. Un alt aspect este că nu puţini artişti au venit, acum şi la ediţiile precedente, direct de la aeroport şi au plecat imediat după prestaţii, pentru a-şi derula turneele cu peste două sute de concerte pe an, pe trei sau patru continente. În Gărâna, România, se intră şi se iese destul de greu, ţinînd cont de cadenţa zborurilor, de drumuri, de serpentine şi de condiţii meteorologice capricioase.
 
Ultimul aspect nemuzical pe care îl semnalăm este că Festivalul de la Gărâna s-a suprapus cu un alt festival, o a doua ediţie organizată la Timişoara. Plasarea acestora în acelaşi weekend ţine, fără nici un echivoc, de probleme concurenţiale, care nu ne privesc în nici un fel, dar care ne întristează ca iubitori de jazz. Decalarea evenimentelor, respectiv a celui din Timişoara, mai tînăr, fără o dată consacrată, ar fi permis participarea publicului la mai multe concerte. Fanii de jazz au fost obligaţi să facă alegeri dureroase, împărţind participarea lor între zilele celor două festivaluri, după preferinţe sau priorităţi pe cît de diverse, pe atît de subiective. Rezumînd, în principiu, la Gărâna urcă pe scena mare nu mai mult de patru interpreţi sau formaţii din România, de obicei nume noi, respectiv artişti în plină ascensiune. Cel puţin două treimi dintre formaţii vin din ţările nordice şi de peste Ocean, o trupă din Polonia, adevărată pepinieră a muzicii de jazz, şi alte cîteva formaţii aşa-zis internaţionale, alcătuite din muzicieni de pe diverse meridiane. Proiectele experimentale, adesea de factură electro, sînt o marcă a festivalului, unde, printre invitaţi, pot fi recunoscute nume consacrate ale unor genuri aflate la limita ori în vecinătatea jazzului.

Prin nu ştim ce miracol, la Gărâna sunetul este impecabil. După atîtea şi atîtea concerte schingiuite, chiar emasculate de pretinşi tehnicieni de sunet, faptul că la cabluri şi butoane sînt exact oamenii potriviţi este prilej de mare bucurie. Ca spectatori, ne putem concentra pe muzică în loc să ne enervăm din cauza distorsiunilor. În fine, spectatorul român poate asculta live, ediţie de ediţie, cam şase (din şaisprezece) formaţii ori interpreţi care ţin de legendă, ceea ce înseamnă că oricine nu obişnuieşte să vină la Gărâna şi nu are posibilitatea de a face turism cultural internaţional rămîne cu CD-urile, DVD-urile, MP3-urile şi cu Youtube, ceea ce nu este în nici un caz prea puţin, dar nici nu poate acoperi faptul de a fi fost "atunci, acolo". Şi dacă am atins acest aspect, an de an, Televiziunea Senso filmează şi arhivează recitalurile de la Gărâna, care pot fi vizionate gratuit pe Internet, la calitate controlată, foarte bună. Difuzăm, pe această cale, informaţia celor interesaţi de jazz care, dintr-un motiv sau altul, nu au putut fi prezenţi la manifestări. Aşa cum am specificat, nu este acelaşi lucru să fii în public sau să accesezi o imprimare, dar în viaţă nu le putem avea pe toate.
 
De altfel, glumele şi poantele spuse la timpul potrivit de Florian Lungu, un superprezentator, un cunoscător de jazz şi un om de presă culturală care şi-a pus întreaga viaţă în slujba jazzului, cel mai probabil nu au fost salvate de nici un post de televiziune sau radio. Din punctul de vedere al semnatarului, marile momente ale ediţiei 2014, una extrem de reuşită, au fost Joey Defrancesco Trio, The Crimson Projekct (nume scris de protagonişti, în mod intenţionat cu "kc"), Dave Douglas "The Riverside Quartet" şi Mike Stern / Bill Evans Band featuring Dennis Chamber & Tom Kennedy. Recitalul electro experimental de acordeon solo al lui Kimmo Pohjonen şi cel de chitară al lui Stian Westerhus, de asemenea experimental, au adus, dacă nu culoare, cel puţin sare şi piper galelor în care au evoluat. Adam Baldych Imaginary Quartet au deschis festivalul într-o notă de entuziasm, virtuozitate şi energie, iar Jazzybit au făcut o demonstraţie de inspiraţie interpretativă. Nu dorim să transformăm rîndurile de faţă într-o dare de seamă, nici să publicăm caietul-program cu participanţii, mărginindu-ne să-l îndrumăm pe cititor spre documentaţia web, mult mai completă decît ne-am propus noi să fim aici. Concertele nu pot fi povestite şi nici nu trebuie comentate în termeni de specialitate altundeva decît pe platformele media care se ocupă strict de aşa ceva. Aşadar, vom încheia în mod subiectiv, prin sublinierea recitalurilor susţinute de Joey Defrancesco Trio şi de The Crimson Projekct. Defrancesco este pentru a doua oară în România, prima dată concertînd, în urmă cu două decenii, alături de John McLaughlin, care îl prezenta ca fiind un tînăr de mare viitor. Concertul său de Hammond (şi trompetă, la un moment dat, la bis, şi voce) de la Gărâna a confirmat că John a avut şi are întotdeauna dreptate cînd se referă la muzică.
 
În ceea ce priveşte concertul Crimson, da, proiectul este legat de celebra formaţie de rock progresiv experimental King Crimson. Basistul Tony Levin şi Adrian Belew, chitarist şi vocal, au făcut parte, la un moment dat, din King Crimson, alături de Robert Fripp. Împreună cu alţi patru distinşi colegi muzicieni, ei au susţinut un recital care a depăşit orice imaginaţie. Doi baterişti, doi basişti şi doi chitarişti, altfel spus două triouri reunite sub acelaşi nume, au evoluat separat şi în tandem, prezentîndu-şi proiectul comun şi proiectele individuale, toate tributare cumva brandului Crimson. O concluzie a celor scrise anterior este că lucrurile, în România şi în lume, nu se fac de la sine, chiar dacă uneori ni se pare că muzica şi organizarea evenimentelor muzicale sînt simple, logice şi fireşti. Apoi, pentru a putea veni la cules mai trebuie să şi sădim.
 
Fără investiţii în cultură, în cazul nostru, în muzică, riscăm manelizarea plaiurilor mioritice. După ce Festivalul de Jazz de la Sibiu, odinioară sinonim cu însuşi jazzul autohton, a scăzut în amploare pentru a dispărea propriu-zis, funcţiile acestuia, cu upgrade-urile de rigoare, au fost preluate de Gărâna. Faptul că oamenii vin pentru jazz în număr mare şi că sînt capabili să treacă peste condiţiile meteorologice prin excelenţă nefavorabile demonstrează că demersul nu este zadarnic. Fără cultură şi educaţie nu ne putem alinia şi reprezenta la nivel internaţional. Aşteptăm cu speranţă şi interes ediţiile viitoare de la Gărâna, fără a exclude posibilitatea fericită de a avea parte de un calendar mai bogat şi fără suprapuneri, chiar dacă resursele financiare din patria lui Caragiale şi a noastră sînt mici şi limitate, după bugetul alocat culturii.



 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Jazz Gărâna, 2014


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Mihai Plămădeală


Alte articole

 Stau în ploaia Gărânei şi cresc - Festivalul de Jazz Gărâna, 2014, Oana Moisil
 Ziua IV - Festivalul de Jazz Gărâna, 2014, Mircea Albuţiu
 Ziua III - Festivalul de Jazz Gărâna, 2014, Mircea Albuţiu
 Ziua II - Festivalul de Jazz Gărâna, 2014, Mircea Albuţiu
 Ziua I - Festivalul de Jazz Gărâna, 2014, Mircea Albuţiu
 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Jazz Gărâna, 2014


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer