Observator Cultural / august 2014
Mea Culpa
Se pot spune multe despre filmele francezului Fred Cavayé, dar nu şi că ar plictisi. Este preferabil, însă, ca ele să nu le cadă sub ochi şi producătorilor americani, pentru ca acestora să nu le vină idei de remake-uri. În primele sale două lungmetraje, protagoniştii lui Fred Cavayé sînt bărbaţi obişnuiţi, buni familişti, cu meserii banale, care sînt forţaţi de împrejurări să adopte un comportament de gangsteri. La fel ca personajul lui Viggo Mortensen din A History of Violence / Umbrele trecutului, eroii lui Cavayé au camuflate abilităţile şi instinctele de a lupta şi de a supravieţui necesare pentru a-şi anihila adversarii, totodată protejîndu-i pe cei apropiaţi; diferenţa principală constă în faptul că Tom Stall, din filmul lui David Cronenberg, se mai folosise - într-un mediu şi cu intenţii radical diferite - de aceste potenţialităţi fizice şi psihice (de unde şi titlul românesc), ceea ce n-am putea spune şi despre ceilalţi. În Pour elle / Totul pentru ea (2008), Vincent Lindon este un profesor de franceză care, după ce soţia sa este condamnată pe nedrept pentru că şi-ar fi ucis şefa, iar şansele sale de a o scoate din închisoare par compromise, organizează în cele mai mici detalii evadarea ei şi fuga lor din ţară, alături de fiu, ajungînd să jefuiască şi să omoare pentru a-şi atinge scopurile. Paul Haggis a încercat să repete peste Ocean succesul acestui remarcabil film de debut, însă remake-ul său, The Next Three Days / Trei zile de coşmar (2010), cu Russell Crowe în rolul principal, este, pe lîngă original, un fel de Pe aripile vîntului. Tot în 2010, în al doilea lungmetraj al lui Cavayé (À bout portant / Punct ochit), Gilles Lellouche interpretează un infirmier aspirant, care, atunci cînd soţia sa, gravidă într-o stare avansată, este răpită şi sechestrată, acceptă să îndeplinească toate cerinţele răpitorilor, punîndu-şi în pericol nu doar cariera, ci şi viaţa, mai ales că pe urmele sale - şi ale unui spărgător, aliat de nevoie - pornesc nişte poliţişti corupţi, capabili de orice pentru a elimina dovezile unei crime comise.
 
Ajungem, astfel, la al treilea thriller al cineastului francez, al cărui scenariu a fost scris, ca şi precedentele, de regizor împreună cu Guillaume Lemans. În Mea Culpa, în rolurile principale apar aceiaşi Vincent Lindon şi Gilles Lellouche (de parcă regizorul ar fi vrut să închidă un ciclu din creaţia sa), numai că de data asta ei interpretează nişte personaje tipice ale genului. La fel ca şi celelalte filme ale lui Cavayé, şi Mea Culpa are o structură narativă complexă, jonglînd între mai multe nivele temporale, cu ajutorul unor flashback-uri şi flashforward-uri. În planul trecut al poveştii, Simon (Lindon) şi Franck (Lellouche) sînt poliţişti parteneri din Toulon; primul este căsătorit şi are un fiu, în timp ce al doilea şi-a pierdut soţia la naşterea fiicei lor. După ce sărbătoresc rezolvarea unui caz, cei doi sînt implicaţi într-un accident soldat cu moartea a trei persoane (un cuplu şi copilul lor). Găsit beat la volan, Simon este exclus din poliţie şi închis. După ce este eliberat, el decide săşi părăsească soţia şi băiatul, refuzîndu-şi sieşi fericirea pe care le-a răpit-o altora, şi, graţie experienţei sale anterioare, este angajat ca transportator de bani. În planul prezent, Théo, fiul de zece ani al lui Simon, adus la o coridă de noul iubit al mamei sale, Alice, asistă, în toaleta stadionului, la o reglare de conturi mafiote, devenind astfel ţinta unor criminali fără scrupule, care au ucis deja cinci persoane. Simon şi Franck redevin parteneri, ţelul lor fiind acela de a-i apăra cu orice preţ pe Théo şi Alice. Acestea sînt premisele unui thriller pur şi dur, cu răsturnări de situaţie inteligente şi un ritm absolut infernal, deoarece Cavayé ştie ca nimeni altul să omoare timpii morţi. Mea Culpa nu este recomandat, însă, spectatorilor care caută verosimilitatea într-o producţie de gen, ci celor care pot aprecia spectaculosul unor "plăceri vinovate".
 
Scenariul nu lasă nimic la voia întîmplării, unele personaje secundare căpătînd ulterior un rol important (de pildă, prostituata de care este atras Franck). Secvenţele de urmărire şi de înfruntare, filmate în depozite şi hale părăsite, sînt memorabile, la fel ca şi montajul paralel care alternează ultimele zvîcniri ale taurului cu fuga lui Théo, pentru a-şi salva viaţa, din faţa unuia dintre mafioţi. Regizorul, sprijinit de directorul de imagine Danny Elsen (care filmează mai dinamic decît Alain Duplantier, cu care Cavayé colaborase la primele sale două filme) şi de compozitorul Cliff Martinez (un alt nou-venit în echipă, în locul lui Klaus Badelt), măreşte tensiunea şi prin utilizarea rack focus-ului, mutînd claritatea din planul îndepărtat în cel apropiat (în staţia de autobuz, cînd Simon nimereşte chiar lîngă cel care vrea să-i ucidă fiul) sau invers (în garajul de lîngă port, cînd Franck îşi ameninţă cu arma prietenul, pentru a-l convinge să-i accepte ajutorul). Vedetele Vincent Lindon şi Gilles Lellouche s-au implicat cu convingere şi, cred, plăcere, iar puştiul Max Baissette de Malglaive este foarte bine ales. Prin noul său film, Fred Cavayé îşi reconfirmă statutul de maestru al thrillerului.

 Mea culpa
Producţie Franţa, 2014
Regia: Fred Cavayé
Cu: Vincent Lindon (Simon), Gilles Lellouche (Franck), Nadine Labaki (Alice), Max Baissette de Malglaive (Théo), Velibor Topic (Milan)
Distribuitor: Odeon Cineplex


Regia: Fred Cavayé Cu: Vincent Lindon, Gilles Lellouche, Nadine Labaki, Gilles Cohen, Max Baissette de Malglaive, Pierre Benoist

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus