Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Bullets over Lipscani

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Bullets over your brain - Bullets over Lipscani


august 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Camil Petrescu sau Dostoievski? Proust sau Melville? O blondă sau o brunetă? Pierduţi în hăţişul acestor întrebări, eroii din Bullets over Lipscani ajung să se autodevoreze, să comită crime sau să se lase prinşi în tot felul de combinaţii interlope. Dacă poveştile din ghetto-uri şi intrigile poliţiste devin prea anoste şi repetitive, atunci cea mai bună sursă de adrenalină o aflăm din reţetele livreşti asortate cu absurdul. Pentru că atunci când miza o reprezintă existenţa lui Dumnezeu sau statutul intelectualului, luptele între mafioţi sunt cu mult mai previzibile şi plictisitoare decât luptele dintre existenţialişti şi empirişti. Sau dintre atei şi adepţii teologiei lui Martin Buber. Sau dintre fanii lui Woody Allen şi fanii lui Ingmar Bergman.

Scenariul producţiei Bullets over Lipscani, jucat la Godot Café-Teatru, înseamnă un colaj de texte adaptate de Eugen Gyemant cu fineţe şi subtilitate după trei povestiri ale lui Woody Allen: Mr. Big, Death Knocks şi The Whore of Mensa. Produsul final este un show electrizant, pe parcursul căruia se simte intervenţia unui regizor ce a asimilat cu suficient simţ critic universul lui Woody Allen astfel încât să îl livreze publicului într-o manieră originală. Graţie umorului subversiv şi detaşat, uşor de identificat în toate spectacolele care îi poartă semnătura, tânărul regizor demonstrează prin Bullets over Lipscani că nu este nevoie nici de compromis, nici de glume "in your face" pentru a pune în scenă o parodie de succes.

 

De altfel, unul dintre punctele tari al spectacolului îl constituie fluiditatea trecerii dintr-un registru în altul. În prima scenă, inspirată din povestirea Mr. Big, până să îţi fixezi bine reperele pastişei după clasicele filme hollywoodiene cu detectivi, te trezeşti deja aruncat într-o paranteză cu mize mult mai grave, la care începi să meditezi abia după ce râsul sănătos se stinge. Este amuzant detectivul Kaiser Lupowitz şi amuzantă este şi focoasa studentă / profesoară / escroacă Heather Buttkiss, dar discuţiile pe marginea existenţei lui Dumnezeu şi poziţia liderilor religioşi pentru care Dumnezeu este un profitabil partener de afaceri trec dincolo de acest nivel de receptare. În episodul final, în care prostituţia e prezentată ca îndeletnicire exclusiv intelectuală, nu se regăseşte doar parodierea, într-adevăr, zemoasă a snobismului, ci şi o privire compătimitoare îndreptată asupra gratuităţii preocupărilor literare. Preocupări de o descurajatoare irelevanţă într-o lume care se mişcă la fel de bine şi fără substratul pesimismului din Crimă şi pedeapsă.

Însă supraintepretarea ar însemna privarea de o porţie de umor pe cinste, aşa că Bullets over Lipscani merită savurat exact cum este servit, trecând, pe rând, prin ironie, dar mai ales autoironie, prin aderarea inocentă la toate substraturile culturale la care se face referinţă. Şi dacă Librăria Cărtureşti se transformă într-un bordel pentru bărbaţi care au un fetiş pentru intelectuale, iar o tânără specialistă în Camil Petrescu ajunge un instrument fragil în aceste afaceri murdare, lumea din spectacol începe să semene mai degrabă cu o utopie pe care aproape că ţi-o doreşti în realitate.

 

Pe lângă textul tradus şi adaptat într-o manieră mereu fidelă umorului lui Woody Allen, Bullets over Lipscani are şi şansa unei distribuţii pe măsură. Dan Rădulescu se distinge prin capacitatea de a trece pe nesimţite de la gesturile maşinale ale supereroului imbatabil la slăbiciunea "omului" Kaiser Lupowitz, brusc lovit de vulnerabilitate în faţa voluptoaselor persone întruchipate de Smaranda Caragea. În ambele episoade în care actorul îi dă viaţă lui Lupowitz, întâlnim un detectiv care, atunci când aşa-zisa tensiune atinge cele mai mari cote, îşi dezvăluie latura umană, refuzând să mai fie un simplu executant mereu "pe fază". Asta când nu dă de înţeles, ca în discuţiile cu rabinul şi Papa, că în sinea lui agonizează teribil din cauza disputelor (prea) numeroaselor abordări filosofice asupra divinităţii. Prins între raţiune şi reminiscenţe din Weltanschauung-ul (!) lui Kierkegaard, Lupowitz acceptă să rămână, totuşi, un justiţiar care ştie exact când să apese pe trăgaci. În numele adevărului, fie el kantian sau spinozian. Şi este, într-adevăr, un apărător mult mai înfocat al cauzei adevărului decât rabinul Wiseman sau decât Pontiful care, în interpretarea lui Cătălin Babliuc, nu este nimic altceva decât marele boss.

Energia lui Cătălin Babliuc este inepuizabilă şi contagioasă, iar salturile de la rabin la ateul cinic şi până la Moartea în carne şi oase nu îi pun nicio dificultate. Scena în care atât textul, cât şi o parte din distribuţie sunt cel mai bine valorificate este, probabil, cea de-a doua, care îşi are originea în Death Knocks. Comparativ cu textul original, adaptarea nu doar că este foarte "la zi", dar îndrăznesc să afirm că are un umor chiar mai exploziv şi mai viu decât povestirea lui Woody Allen, unde comicul se savurează în doze ceva mai graduale şi mai lente.

Jocul de cărţi dintre Moarte ("sau unul care seamănă cu Moartea") şi liniştitul cetăţean jucat de Dan Rădulescu este ingenios înlocuit de o partidă de Mortal Kombat, în urma căreia Moartea pleacă umilită şi, ghinion, fără bani de benzină şi hotel. Un alt procedeu prin care Gyemant dinamizează textul din Death Knocks este insistenţa cu care se face trimiterea la sursa, mereu ocultată însă, din care Woody Allen s-a inspirat la rându-i, anume celebra capodoperă a lui Bergman, A şaptea pecete. Pe lângă comicul inerent al interacţiunii prozaico-aride dintre Moartea care şi-a epuizat schemele dramatice şi un om "normal" (whatever that means), este de notat fineţea cu care se subliniază că, dincolo de întregul imaginar mistificat care s-a construit în jurul morţii, de fapt, nici măcar ea nu scapă de apăsarea penuriei şi a birocraţiei. 

 

Smaranda Caragea se infiltrează în lumea condusă de bărbaţi cu aceeaşi abilitate a detectivului Lupowitz, având în plus avantajul unei senzualităţi condimentate cu un limbaj hiperintelectual. Isterică, manipulatoare, răzbunătoare, în ipostaza studentei cu inflexiuni porno sau a lui Flossie - matroana comparatistă care îi înlesneşte lui Word Babcock accesul la orgasme intelectuale - această letală damă reuşeşte să se strecoare mereu pe sub pielea bărbaţilor sau pe sub blănurile în care se pierde cu aceeaşi plăcere cu care se cufundă în disperarea ontologică a lui Kierkegaard. Şi dacă tot l-am adus în discuţie pe filosoful danez, trebuie spus că pe Smaranda Caragea merită să o vedeţi fie şi numai pentru graţia nordico-universitară cu care rosteşte "Kierkegaard" în scena finală.

Bullets over Lipscani este un cocktail de concepte literar-filosofice şi esenţe parodice care se încheie, din fericire, înainte să devină periculos ca trăgaciul lui Kaiser Lupowitz. Un cocktail care seamănă mult mai mult cu vieţile noastre decât ne putem da seama la o primă vedere: din amestecul de carne şi frisoane intelectuale, din zgomotul inutil de idei şi obsesii nu scapă nimeni întreg. Nici măcar Moartea. 


 
 Bullets over Lipscani, după texte de Woody Allen
Godot Café-TeatruBucureşti (Strada Blănari, nr. 14)
Regie: Eugen Gyemant
Cu: Dan Rădulescu, Cătălin Babliuc, Smaranda Caragea
Scenografie: Iza Târţan
Afiş: Tudor Prodan
Credit foto: Simona Şuşnea
.




 Toate articolele despre Bullets over Lipscani


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Beatrice Lăpădat


Alte articole

 Parodia anti-snobism - Bullets over Lipscani, Dan Rădulescu (actor)
 Galerie foto - Bullets over Lipscani, Simona Şuşnea


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer