Spre deosebire de ediţiile trecute, evenimentul din acest an va include, pe lângă titluri celebre de operă, şi lucrări coregrafice cunoscute, atât din repertoriul clasic, cât şi din cel contemporan, reprezentând o noutate absolută în istoria evenimentului.
Cea de-a opta ediţie a Promenadei Operei se va constitui, la fel ca în 2013, ca avanpremieră a viitoarei stagiuni a instituţiei, prilejuind dezvăluirea principalelor titluri, evenimente speciale şi activităţi culturale conexe.
Printre premierele din stagiunea 2014-2015, ale căror fragmente sunt incluse în programul artistic al concertului, se numără operele verdiene La traviata în regia lui Paul Curran şi Falstaff în viziunea regizorala a celebrului Graham Vick, Manon Lescaut de Giacomo Puccini, în regia lui Jonathan Kent. De asemenea, în seara zilei de 30 august, iubitorii dansului se vor bucura de momente coregrafice ale noilor producţii de balet precum La fille mal gardée de Ferdinand Hérold şi John Lanchbery, în coregrafia lui Sir Frederick Ashton şi Giselle de Adolphe Adam, în coregrafia lui Ethan Stiefel şi Johan Kobborg.
La Promenada Operei 2014 vor participa unele dintre cele mai îndrăgite voci ale primei scene lirice a ţării, precum şi invitaţi din România şi din străinătate (inclusiv laureaţi ai celei de-a doua ediţii a Concursului Internaţional Le Grand Prix de l'Opera, organizată de ONB), în acompaniamentul Orchestrei şi al Corului instituţiei. Conducerea muzicală îi aparţine dirijorului Cristian Sandu.
În 2013, aproximativ 10.000 de spectatori de toate vârstele s-au bucurat sâmbătă seară de cea de-a VII-a ediţie a concertului de muzică clasică în aer liber Promenadei Operei. Manifestarea a adunat atât spectatori fideli ai genului liric, prezenţi la majoritatea spectacolelor instituţiei, cât şi oameni aflaţi la primele lor întâlniri cu evenimente ale Operei Naţionale Bucureşti.