Portret de grup cu bărbaţi în mişcare - Fiuk (Les hommes caches)

Compania de dans contemporan Pal Frenak a prezentat în februarie 2005 la Cluj un spectacol itinerant în reţeaua centrelor culturale franceze din Europa centrală şi de est. Fiuk (Les hommes caches), un spectacol de dans contemporan asimilabil genului dans-teatru, lasă în urmă cîteva întrebări.


  CE sunt bărbaţii?

Femeile au un răspuns al lor, dar ele sunt excluse din acest joc al definirii universului masculin prin dans. Bărbaţii sunt chemaţi să se recunoască între ei, să-şi caute şi să-şi asume "anima". Dacă în oglinda partenerului îţi poţi citi sinele profund, oglinda Venerei răsfrînge în apa sa chipul feminităţii complementare. Amprenta de gen e doar un joc al aparenţelor menit să camufleze capcana masculinităţii falocratice.

  CUM se manifestă bărbaţii?

Trei frînghii atîrnă din podul scenei. Sugestie explicită la firul vieţii pe care îl străbaţi sub semnul pericolului, care te leagă fragil de existenţă, care te conduce vertical, eventual spre transcendenţă. Un trup bărbătesc suspendat de firul acesta, care se intersectează cu altele, se împletesc, se caută, se înfruntă într-un instabil echilibru al relaţionării cu sine şi cu ceilalţi.
SAU: Trei scaune ocupate cu trupurile nude a trei bărbaţi. Lumina sculptează aparenţe: muşchi frumos desenaţi cheamă, ademenesc mîinile să mîngîie, să dezmierde, să cunoască. Propriile mîini sau ale altcuiva... Corpul masculin se oferă cunoaşterii prin corp!
SAU: O apariţie fragilă, în travesti. Bărbatul cu suflet de lebădă albă, incompatibil cu masca ştanţată pe chipul său. Funcţia socială constrîngătoare schimonoseşte chipul fragilităţii masculine. (De ce nu ar avea şi bărbaţii dreptul la fragilitate?)
...Existenţa condensată în flashuri generice defineşte lumea masculină, denunţă cu îngăduinţă rolul social, denudează cu umor false atribute ale masculinităţii, ironizează macho-ismul culturii falocratice. La capătul drumului (frînghiei) Dumnezeu îşi abandonează "protejatul" în instabilitatea pendulării între aparenţă şi esenţă, în voia contrariilor din sine.

  CINE exprimă universul masculin?

Dansul contemporan înseamnă tot mai puţin ordonarea mişcării în limitele unor criterii estetice şi tot mai mult gestul nud, surprins în spontaneitatea sa, ceea ce îl apropie de construcţia situaţiilor din teatru. De altfel pare să aibă tot mai puţină importanţă încadrarea strictă în genul artistic atîta timp cît corpul uman, eliberat de constrîngerile formelor fixe, este unicul instrument al reflexiei asupra valorilor masculinităţii. (Trebuie spus că Fiuk face parte dintr-o "trilogie" şi are încă două spectacole pandant, dedicate universului feminin, respectiv cuplului masculin-feminin.)


Dacă te laşi păcălit de prima impresie poţi crede că Fiuk (Les Hommes Caches) e mai ales un spectacol pentru femei. Dar el e mai degrabă un dicţionar, un ghid de călătorie spre spaţiul ideal al întîlnirii complementare, posibile doar prin înţelegerea dualităţii fiinţei. Masculin-feminin coexistă în noi, animus-anima e realitatea psihologică care ne dă deopotrivă dreptul la acţiune şi la fragilitate, la forţă şi la slăbiciune.

  CE ascund bărbaţii?

Un suflet feminin camuflat în corp.