Fiuk (Les hommes caches) - un interviu

Pal Frenak este unul dintre coregrafii europeni importanţi care a dezvoltat în ultimele două decenii un limbaj coregrafic personal, inspirat de gesturile surdo-muţilor de care îl apropie elemente autobiografice. Născut din părinţi surdo-muţi a folosit acest vocabular ca sursă de inspiraţie, l-a păstrat ca bază a limbajul său coregrafic, integrându-l în mişcarea întregului corp. Compania Pal Frenak, cu sediu atât la Paris cât şi la Budapesta, urmăreşte dezvoltarea şi prezentarea limbajului său coregrafic în evoluţia lui de-a lungul anilor. Conceptul dansului organic este rezultatul teoretic al efortului său creator, ilustrat din plin de spectacolele companiei.

Compania de dans contemporan Pal Frenak a prezentat la Cluj, la finele lui februarie, un spectacol intitulat Fiuk (Les hommes caches). Fiuk este prima parte dintr-o "trilogie", o serie de trei spectacole de dans dedicate universului masculin, celui feminin şi respectiv cuplului masculin-feminin. Attila Gergely dansator in Compania Pal Frenak, unul dintre cei patru protagonişti ai spectacolului, a acceptat să discutăm despre spectacolele companiei Pal Frenak şi în special despre Fiuk.

---

Attila Gergely: La început am avut o concepţie globală, nu am avut presiunea de a crea un spectacol de dans. Pal Frenak a dorit să folosească frânghiile, le-a văzut la circ sau în alte tipuri de spectacole şi şi-a spus că poate ar fi interesant să facă un spectacol cu ele. Acesta a fost începutul. Apoi lucrurile au venit de la sine, a fost o căutare în care s-au adunat mii de idei, pe unele a ajuns să le folosească. Aşa s-a născut Fiuk.

Oana Cristea Grigorescu: Ce fel de lume descrie spectacolul?
AG: Spectacolul e gândit pentru patru dansatori, fără femei. E o lume a bărbaţilor care încearcă să se definească pe sine, încearcă să găsească posibilitatea de a afla mai bine cine sunt prin intermediul mişcării proiectate în spaţiul vertical al frânghiilor. Sunt atâtea simboluri posibile: urcarea pe frânghie pentru a scăpa de ceva, sau a ajunge la ceva, sau pentru a stabili o relaţie. Poate e suferinţă, sau te poate te ucide o ascensiune, dar e mai ales căutare. Si toţi aceşti bărbaţi se caută pe sine prin intermediul dansului.

OCG: Ce e caracteristic pentru lumea bărbaţilor, aşa cum apare ea în spectacolul vostru?
AG: Poate e nevoia de a ieşi din sine, de a porni, de a începe... Întrebarea fundamentală priveşte energia masculină. Fără ea nu putem face nimic, avem nevoie de ea pentru a putea începe o acţiune, chiar si femeile au nevoie de componenta energetică masculină în interiorul lor iar în spectacol toate aceste energii exprimă începutul a ceva.

OCG: Poate a acţiona este verbul care defineşte energia masculină.
AG: Exact. Apoi urmează o pauză, e asaltul acţiunii apoi pauză. Acţiune, pauză, acţiune. Energia masculină este activă, dar în acelaşi timp e important să găseşti şi calea prin care să alternezi acţiunea cu pasivitatea. Acesta e jocul. Acestea sunt cele doua posibilităţi: e de o partea pasivitatea feminină, de cealaltă parte activul masculin, reunite în aceeaşi persoană. Chiar dacă în spectacol avem doar dansatori (bărbaţi) sunt multe gesturi şi atitudini apropiate de lumea feminină. Dar definitorie pentru bărbat rămâne iniţiativa, acţiunea şi în acelaşi timp nevoia de a se întregi prin energia feminină.

OCG: Care este expresia estetică acestei idei? Fiuk nu e un spectacol de dans pur. Care e stilul propus de Pal Frenak?
AG: Dans organic. E greu de explicat, e mai bine să vezi...

OCG: E un concept împrumutat din arhitectură?
AG: Da, soţia lui Pal Frenak e arhitect şi ea i-a oferit o sumedenie de ocazii de a face legături între arhitectură si coregrafie, pe care Pal le-a folosit în spectacolele sale. Dacă porneşti mişcarea dintr-un punct trebuie să înţelegi natura mişcării pentru a o duce la bun sfârşit, păstrându-i firescul. Nu poţi reteza mişcarea: mâna, genunchiul au o traiectorie de care trebuie să ţii seama pentru a păstra frumuseţea gestului natural. Aceasta e calea dansului contemporan. Fiecare individ are gesturi personale care îl caracterizează, de care trebuie să ţii seama în dansul contemporan. Mişcarea e mult mai individualizată ca în balet, unde există un set rigid de mişcări în limitele cărora trebuie să rămâi. Eşti un bun balerin când mişcările rămân strict în acele limite. În dansul contemporan există mult mai multe posibilităţi care au şi o componentă estetică. Fiecare se caută pe sine în dansul contemporan, calea unică de a se exprima pe sine într-un mod totodată expresiv şi estetic. Mişcarea e o problemă individuală în dansul contemporan.

OCG: Care e relaţia ta cu dansul clasic?
AG: Eu am învăţat patru ani la Academia de Dans din Budapesta unde am studiat baletul. Toţi dansatorii au această experienţă profesională, e bine să o ai, dar nu este atât de importantă în contemporan.

OCG: Cum se delimitează Pal Frenak de această experienţă a dansului clasic? În ce măsură se poate citi această detaşare în coregrafiile sale?
AG: Pentru el e foarte important să ai tehnica pe care ţi-o dă dansul clasic dar imediat după aceea e la fel de important să uiţi total de tehnică atunci când dansezi, pentru că a depinde de ceva te limitează, îţi îngrădeşte libertatea. Libertatea e ceea ce caută Pal Frenak în dans. Cum poţi fi liber pentru a te exprima pe tine însuţi? Coregraful iţi dă doar direcţia de căutare: dacă nu te exprimă o mişcare e OK, nu o poţi face, faci alta... Dar căutarea depinde de tine şi vei găsi mişcarea dorită în măsura în care reuşeşti să te eliberezi. De exemplu coregraful îţi cere să te plimbi. Daca mişcarea nu e naturală îţi cere să încerci să găseşti mişcarea firească. Acesta e cel mai important lucru. Cum să foloseşti individualităţile pentru a face un spectacol fără a le anula libertatea, respectându-le în acelaşi timp. Munca noastră la spectacol a însemnat multă căutare individuală. Fiecare a propus o serie de mişcări, Pal a venit, a văzut, a selectat ce rămâne, a eliminat ce nu poate fi păstrat, dar fiecare a căutat pentru sine.

OCG: E importantă improvizaţia în dans?
AG: Da, totul vine din improvizaţie, dar miza stă în felul în care poţi ajunge la toate aceste gesturi sondând inconştientul. Ce găsesc în inconştientul meu improvizând, cum pot apoi să îmi amintesc ce am găsit acolo dar în acelaşi timp să uit rutina, pentru că rutina e începutul morţii? Scopul căutării e să aflu ce pot găsi în inconştientul meu improvizând şi totodată să îmi amintesc ce am găsit acolo iar în spectacol să evit rutina.

OCG: Să revenim la conceptul dansului organic. Au fost în spectacol momente deosebite de expresivitate când folosind doar muşchi, părţi ale corpului, aţi atins forme noi de expresivitate. Să luăm spre exemplu scena celor trei scaune...
AG: Acolo mişcarea se produce în spate, nu e vizibilă pentru spectator şi pare că două mâini mângâie (explorează) corpul dansatorilor aşezaţi pe scaune. Pal a plecat de la această imagine: cineva încearcă să te atingă sau poate eşti chiar tu cel ce se caută prin corp. Să luăm exemplul unui cuplu unde oglindirea în partener e o cale de cunoaştere. Iar imaginea acesta din spectacol reflectă un astfel de gând. În ultimii ani Pal a fost interesat de teatru. Dansul e frumos dar cumva trebuie să păşeşti dincolo de el, să găseşti un nou context, să găseşti alte căi de expresie. A fost un moment când ajunseserăm la un preaplin de dans în creaţie: găsisem câteva soluţii în mişcare dar obosisem, era prea mult. Apoi am redescoperit plăcerea de a mă juca. Cu aceste frânghii de exemplu, care au venit cumva de la sine, din nevoia de a găsi un element caracteristic lumii masculine. Fiecare mişcare e dans în fapt, dar nu e numai atât. Spectacolul nostru merge spre teatru.

OCG: Sunt energii pe care dansul le împrumută din alte arte?
AG: Da, e destul să vezi un chip pe stradă şi poţi fi inspirat. Poţi fi inspirat de orice. Mergi la muzeu să vezi o expoziţie de sculptură şi ea îţi poate schimba viaţa. Niciodată nu şti ce episod al existenţei îţi oferă motive pentru o nouă creaţie.

OCG: Care e acum direcţia voastră de căutare în dansul contemporan?
AG: Cum e posibil să intri în dialog cu publicul. Cum se pot schimba energiile între dansator şi public astfel încât să intre împreună în rol. Lucrul acesta se întâmplă întotdeauna în teatrul de calitate, publicul se identifică cu personajul, dar cum e posibil să o faci în dans în mod conştient, să o provoci prin acţiune. Scena e mult mai interesantă ca cinema-ul pentru că totul se petrece neintermediat, sub ochii spectatorului, e o călătorie pe care ne dorim să o facem împreună, care la rândul ei ne poate inspira, poate declanşa creativitatea.

OCG: Care e nevoia de creativitate a dansatorului? E de ajuns coregraful care vine şi modelează o idee?
AG: Nu, eu îmi găsesc singur mişcările, uneori nici nu ţin cont de ceea ce îmi cere coregraful pentru că eu ştiu mai bine cine sunt. El îmi poate oferi o mişcare care nu mă caracterizează, e pentru el... Expresia propriei mele personalităţi, aceasta e problema dansatorului în dansul contemporan.