Din acest punct de vedere, Exodus: Gods and Kings (3D) este un d.Gl. Sau un vagon care pretinde că nu există locomotivă. Ei bine, există. Şi să nu ţii cont, ca regizor cu vizibilitate mondială cum e Ridley Scott, că ştim pe de rost Gladiator, producând un film pe aceeaşi reţetă şi repetând soluţiile de succes (le iau pe rând: bătălia din primele minute de film; scenele de luptă; muzica vocală din tânguiri cu iz oriental; triunghiul Monarh aflat pe moarte - Fiul, succesor nevrednic - Generalul de armată, favorit ca succesor; etc.), toate astea denotă compromis, plictiseală regizorală şi chef de a face bani.
Şi face. Încasările gigantescului Exodus din primul weekend au fost de peste 24 de milioane de dolari doar în S.U.A. Dar nu asta contează şi poate ar fi fost OK până şi copy-paste-ul flagrant din Gladiator, însă felul în care e tratată povestea de la care porneşte Exodus - episodul biblic al plecării evreilor din Egipt, sub conducerea lui Moise, după 400 de ani de robie - exprimă prea puţin în raport cu ce oferă acel episod. Mă refer la infinitele nuanţe umane şi la uriaşul zăcământ de spiritualitate ebraică din cărţile Exod, Levitic, Numeri şi Deuteronom, pe care, în goana după efect 3D, Ridley Scott le ratează rând pe rând. Mă văd nevoit să amintesc din nou de Gladiator, pentru că, practic, Exodus n-a fost făcut din dorinţa regizorului de a ilustra un caz biblic complex şi controversat. De fapt, e chiar irelevant că Moise e în primplan. Ridley Scott a căutat un story pe care să-l muleze pe modelul Gladiator, distorsionându-l fără ezitări.
Aşa că n-o să vezi în Exodus cele mai sensibile momente ale istoriei lui Moise, ci ambalajul lor, numa' bun pentru înflorituri de Hollywood. Ba chiar pentru câteva minciuni gogonate (inclusiv finalul, şocant ca invenţie...), cu care Ridley Scott îi impresionează pe toţi cei pentru care Biblia e o înşiruire de grozăvii: Eva cu şarpele, Noe cu potopu', Moise cu urgiile şi cu deşertu', Iona cu balena, Hristos cu minunile etc. Din păcate, Ridley Scott reduce trama biblică la acest nivel de abţibild, golit de conţinut, astfel încât să dea bine ca efecte. Personajele sunt univoce (în special faraonul), fără acele şovăieli care dau credibilitate. Divinitatea apare doar ca manifestare a naturii, nu şi ca prezenţă metafizică permanentă, determinantă. Încă o dată se confirmă că cinema-ul e doar joacă. Aici, o joacă de-a Biblia.
Iar Moise nu e bătrânul cu barbă albă, n-are toiag (celebrul toiag cu puteri nefireşti) şi nu e încet la vorbă, ca biblicul Moise. Nu-l vedem aruncând opincile deoparte, când vorbeşte cu Dumnezeu şi nici nu-l vedem omorându-l pe soldatul egiptean şi îngropându-l în nisip, ca mai apoi să-l apuce remuşcările şi să fie alungat pentru crimă. Moise din filmul lui Ridley Scott e Christian Bale, dar nu slab ca-n The Fighter şi nu gras ca-n American Hustle, ci înarmat până-n dinţi şi lucios ca spartanii din 300. Are cam 40 de ani, e general de armată, îi place să facă pe misteriosul şi să dea replici deştepte în puncte culminante. Moise este, deci, un frumos, un american, un supererou zămislit de Hollywood pe tiparul benzilor desenate. Cât despre Ramses (Joel Edgerton), nu cred c-am văzut un bad guy mai nesigur construit în toată istoria blockbuster-urilor; prin înfăţişare, e cocalarul violent, cu capsa pusă, fără creier; prin gesturi şi discurs, e uman şi inteligent. Dar indecis între cele două extreme, ceea ce face ca tonalitatea de conflict - good vs. evil - să fie slabă.
Falimentar ca mesaj şi exagerat ca reflectare a textului-sursă, Exodus are totuşi un merit uriaş: dinamica acţiunii, creată 3D. Urgiile, despicarea mării, bătăliile, panoramele citadine umplu ecranul de vitalitate şi te îngroapă în fotoliu de uimire. Cred că toată armata lui Ramses n-a avut soldaţi cum are Exodus specialişti în efecte vizuale... Şi mai e un merit, datorat tot efectelor 3D. Îţi vine să mergi în Egipt după ce vezi Exodus. Da, e un film turistic, ireal de panoramic şi de dinamic. Film de mall; zero profunzime, (aproape) zero mesaj.