American Sniper, povestea reală a celui mai bun lunetist din istoria Americii, este, de fapt, ecranizarea cărţii pe care însuşi lunetistul a scris-o. E vorba despre celebrul soldat Chris Kyle (de acum al şi mai celebrului Chris Kyle, mai bine zis), un dulap de om cu suflet mare şi pălărie de cowboy pe cap, care pleacă în Afganistan.
Din redneck-ul simpatic, cu fire moale şi o bere în mână, Chris devine cea mai fioroasă armă din timpul ofensivei americane împotriva talibanilor. Poreclit "The Legend" pentru cifra uriaşă de ţinte doborâte, Chris e atât de bun, încât nici lui nu-i vine să creadă. Fiecare secundă de război e o secundă de fericire că îşi apără camarazii din umbră, din spate, de pe acoperişuri. Însă Chris nu e doar lunetistul, ci şi soţul şi tatăl, roluri pe care le simte tot mai puţin. Setea de luptă şi gândul că de el depind zeci de camarazi sunt resorturi care-l fac pe Chris să-şi numere zilele de permisie, acasă, până la următoarea misiune. Ruptura ireparabil de adâncă între tatăl, soţul şi soldatul Kyle - cu procese de conştiinţă care pun pe cântar iubirea de familie şi iubirea de ţară, încercând să măsoare absurd cantitatea de datorie din fiecare - oferă filmului American Sniper conţinut autentic de cinema psihologic, cu înveliş de action movie sângeros. Filmul abundă de ipostaze de oroare şi dramă, care-ţi rămân pe retină: soţia care plânge în fotoliu; soldatul întors acasă, mut de alienare în timp ce-şi ţine fiul în braţe; copilul găurit cu bormaşina; mama împuşcată în inimă etc. Dacă voiam să vedem varianta modernă a vechiului shell shock, atunci Chris Kyle, în felul în care e portretizat de un Bradley Cooper supraponderal dar intens, glacial, e un bun studiu de caz.
Estetic şi structural, filmul merge ca un automat M16. E extrem de mult război pe ecran, dar totuşi nu vezi scene de luptă trase de păr, câştigate întotdeauna de americani doar pentru că sunt filmate avantajos şi selectiv. Nu vezi situaţii dramatice stufoase, care să te facă să te scarpini în cap "că oare ce-o fi vrut să spună", după care, la final, să ţi se înşire nu ştiu câte flash-back-uri care să explice tot... American Sniper e liniar, cursiv, intens, bine împărţit pe episoade astfel încât gloanţele soţului pe front să fie cam egale cu lacrimile soţiei de acasă. Cel mai mult mi-au plăcut salturile de la tensiune la acalmie şi invers; sunt fenomenal de vii şi de bine ţinute în frâu, muzical, vizual, actoriceşte. Iar faptul că e regizat de Clint Eastwood, care doar în ultimii ani a făcut filme ca Changeling şi Gran Torino, ultimii ani însemnând de la vârsta de 80 de ani în sus... Well, I like it even more.
Dar, există un dar... Dacă am scoate din ecuaţie "based on a true story", ar fi simplu. Ar fi un film în care un brav ostaş îşi salvează camarazii, într-un război sfânt, purificator. Ar fi un clasic good guy vs. bad guy, ar fi un bun amestec de thriller, western şi romance, fără îngroşări de dragul publicului cu popcorn în braţe. Iar lui Clint Eastwood nu i s-ar mai reproşa, răutăcios şi superficial, că face western din orice. Din păcate, însă, filmul are la bază poveste reală, iar modul în care e reflectat războiul ţine de elogiu patriotard, nu de realism. Aici avem exclusiv eroul, cauza, crezul, inamicul, Uncle Sam, aşadar o poleială dezamăgitor de intenţionată a războiului din Afganistan, pe care patriotismul lui Clint îl cam spală de păcate. E ca şi când n-am fi aflat de crimele de război şi de "erorile de calcul militar" comise, ani la rând, de forţele americane în Orient. Repet, una e construcţia şi perspectiva filmului, ireproşabilă şi perfect realistă, până la un punct, şi alta e opţiunea pentru "romantism militar". Din acest punct de vedere, mă văd nevoit să pun în aceeaşi oală acest decent şi tulburător American Sniper cu afectatele, siropoasele şi publicitarele Fury şi Black Hawk Down. Singurul element care parcă aduce povestea cu picioarele pe pământ e însuşi Chris Kyle - modest, calm, precaut, un om cu somn adânc şi vorbe de duh, care fuge de eroisme şi care îşi sună soţia cu trei minute înainte de luptă.
Din fericire pentru Clint Eastwood, care are "doar" 84 de ani, acesta e încă unul din titlurile lui excepţionale, produse şi regizate la bătrâneţe. Din păcate pentru cinema-ul american, Clint are într-adevăr 84 de ani.