Concertul de stagiune al Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, din 5 martie 2015, a prilejuit ascultarea Simfoniei nr. 8, în do minor, WAB 108 de Anton Bruckner, în interpretarea Orchestrei simfonice dirijate de Camil Marinescu.
Publicul prezent la sala mare a Ateneului Român a audiat o interpretare profund ancorată în romantismul muzical târziu, de un tragism aparte. În opinia unor muzicologi această lucrare este "o peroraţie grandioasă şi apocaliptică (...) ce duce la limita extremă potenţialul formei simfonice însăşi" [1]. Ea este "romanul vieţii romantice tumultoase, este apoteoza devenirilor în sisitemul tipologiei ciclice, o adevărată dramă simfonică; este însuşi Bruckner" [2].
Compusă între anii 1884-1890, Simfonia nr. 8 este una dintre cele mai ample lucrări brukneriene, atât ca arhitectură, cât şi ca durată. Cele patru părţi ale sale - I. Allegro moderato, alla breve; II. Scherzo, Allegro moderato. Trio - Langsam. Scherzo. Allegro moderato; III. Adagio, Feierlich langsam, doch nicht schleppend; IV. Finale Feierlich, nicht schnell - conţin un număr de 1701 măsuri, iar ca timp, simfonia se desfăşoară în aproximativ 80 de minute. Lucrarea a fost dedicată împăratului Franz Joseph I şi a cunoscut mai multe versiuni. După triumful din 18 decembrie 1892, Simfonia a fost criticată şi respinsă de către dirijorul Hermann Levi, ceea ce l-a adus pe compozitorul austriac în pragul sinuciderii.
Orchestraţia foarte amplă cuprinde: trei flaute, trei oboaie, trei clarinete, trei fagoturi, opt corni, două tube tenor, două tube bas, trei trompete, trei tromboane, o tubă contrabas, trei harpe, percuţie, instrumentele cu coarde (viori, viole, violoncele şi contrabaşi). Aşezarea cornilor şi a tubelor Wagner în stânga scenei, iar a harpelor în spatele acestora, a conferit o sonoritate echilibrată, astfel încât instrumentele de suflat de alamă au generat veritabile efecte stereofonice (tromboane, trompete, tuba contrabas în dreapta / corni, tube wagneriene în stânga).
Dirijând fără partitură, Camil Marinescu a imprimat ansamblului orchestral sobrietate şi concentrare asupra caracterului unitar al lucrării bruckneriene. Cu multă măiestrie, muzicianul a relevat bogăţia de idei melodico-tematice, substanţa muzicală densă şi armonia fastuoasă. Te copleşeau momentele de adâncă interiorizare realizate, contrastele dintre părţi, precum şi autostăpânirea în distribuirea dinamicii progresive a evenimentelor muzicale ce urmau să se desfăşoare pe suprafeţe întinse. Tensiunea creată la enunţarea temei cardinale din prima parte a simfoniei prefigura o ulterioară prelucrare şi întrebuinţarea ei amalgamată cu alte idei muzicale, fapt concretizat în finalul giganticei construcţii muzicale. De la primele tremolo-uri ale instrumentelor cu coarde, atmosfera devenea apăsătoare. Întinsă de-a lungul a 20 de măsuri, tema principală era înfăţişată insidios, într-o incertitudine tonală, ce crea o stare de puternic mister, un fel de început al Lumii. Cu privire la armonia utilizată, "Bruckner manifesta un respect deosebit pentru teoria başilor fundamentali, o lume a spiritelor din başi, care însoţeau armoniile ca nişte umbre din adâncuri. Paşii fundamentali ai basului, pe care Bruckner îi nota în mod invariabil pe partiturile lui sub ultima linie, aveau o importanţă cosmică. Bruckner medita la acorduri şi asociaţii de acorduri, asemenea arhitecţilor medievali, cufundaţi în contemplarea formelor originare ale catedralelor gotice." [3]. Iar ritmica punctată conferea atacului acestor başi accentuări clar pronunţate.
Cât de savant dezvoltate apar cele trei grupuri tematice ale Expoziţiei formei de sonată din prima parte! Primul motiv ar fi unul prevestitor al morţii (Todesverkündingung). Apoi, într-o altă idee muzicală din acelaşi grup tematic, ascultam ca hipnotizat, cunoscutul motiv ritmic brucknerian, format din două pătrimi urmate de un triolet de pătrimi. În Dezvoltare, am remarcat solo-ul de flaut acompaniat de timpan. Repriza conţinea o zonă culminantă, în care era antrenată întreaga orchestră. Copleşitor au răsunat cele trei trompete, alături de cornii şi timpanii furibunzi. Coda părţii s-a derulat într-o atmosferă liniştită, sugerând exitusul. De altfel, există opinia că această Codă a fost inspirată de punctul culminant al monologului olandezului, din opera lui Richard Wagner Olandezul zburător [4].
În a doua parte, Scherzo, muzica romantică redă chipul ţăranului austriac, după cum rezultă din corespondenţa lui Bruckner. Întreaga parte se bazează pe o temă unică. Trio-ul se desfăşura într-un tempo lent, în măsură binară, beneficiind de o mare expresivitate.
În partea a treia a Simfoniei nr. 8, Adagio (Solemne, largamente, ma non troppo) se putea recunoaşte măreaţa temă cardinală înfăţişată la începutul lucrării.
Ultima parte, Finale (Solemne non allegro), este dominată de înalta ştiinţă contrapunctică a compozitorului. Sunt expuse aici simultan toate ideile muzicale principale din cele patru mişcări ale simfoniei. Tema iniţială este expusă sub formă de coral. Ea are un aspect de marş, în care loviturile de timpan erau executate foarte pregnant. Cea de-a doua temă cantabilă amintea atât de ideea secundă din prima parte, cât şi de tema din Adagio. A urmat o a treia idee muzicală, având din nou caracterul de marş, reiterând a treia temă din Expoziţia primei părţi a simfoniei.
După Dezvoltarea masivă şi Repriza în care tema a treia devine o fugă, Coda luminoasă încheia solemn întreaga simfonie în tonalitatea do major. Trompetele se auzeau compact, intonând tema Scherzo-ului. Această ultimă parte a Simfoniei nr. 8 a fost imaginată de Bruckner ca o frescă omagială din istoria dinastiei Habsburg. [5]
Camil Marinescu a fost dirijor permanent invitat la Berliner Simfonie Orchester, în perioada 2003-2005. Totodată, artistul român este rezident în Japonia din anul 2003, realizând numeroase turnee de succes în SUA, Canada, Mexic, Franţa, Italia, Austria, Germania, Marea Britanie, Spania, Elveţia, Israel, Rusia, Australia şi China. Dirijorul include în programele sale pretutindeni lucrări ale compozitorilor români. Activitatea sa pedagogică cuprinde cursuri de estetică şi filozofie a culturii (Universitatea din Osaka, Universitatea din Kyoto). De asemenea, a susţinut conferinţe pe teme de analiză muzicală şi interpretare la universităţi din Franţa, Spania, Portugalia, Germania şi SUA. Camil Marinescu a realizat înregistrări de referinţă: opere simfonice complete de George Enescu, lucrări de Janaček, Stravinski, Bruckner, Mozart, Schubert, Beethoven, Debussy, Richard Strauss şi Ravel.
La sala Ateneului Român, Orchestra Filarmonicii George Enescu, aflată sub bagheta lui Camil Marinescu, a realizat o versiune impresionantă a Simfoniei nr. 8 în do minor de Anton Bruckner, publicul aplaudând minute în şir efortul colosal şi profesionalismul acestor minunaţi interpreţi. Am remarcat o întinerire a prestigiosului ansamblu orchestral.
NOTE:
[1] Larousse, Dicţionar de mari muzicieni; coordonatori Antoine Goléa şi Marc Vignal, traducere de Oltea Şerban-Pârâu, Editura Univers enciclopedic, Bucureşti, 2000, pag. 76.
[2] Iliuţ, Vasile: De la Wagner la contemporani; vol. I, Editura Muzicală, Bucureşti, 1992, pag. 140.
[3] Schomberg, Harold. C : Vieţile marilor compozitori; traducere de Anca Irina Ionescu, Editura Lider, Bucureşti, 2000, pag. 424.
[4] http://en.wikipedia.org/wiki/Symphony_No._8_
[5] O triplă întâlnire a împăratul Austriei Franz Joseph I, cu ţarul Rusiei Alexandru III şi cu Kaiserul Wilhelm I al Germaniei în septembrie 1884, la Skierniewice-Polonia.