Concertul de stagiune al Orchestrei Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, din 23 octombrie 2015, a fost dedicat aniversării a 60 de ani de la aderarea României la Organizaţia Naţiunilor Unite. Concertul simfonic a fost dirijat de Christian Badea şi a cuprins un program deosebit de atractiv: Uvertura operei «La Clemenza di Tito», KV. 621 de Wolfgang Amadeus Mozart, şase arii din operele aceluiaşi compozitor - Aria de concert «Vado, ma dove? O Dei!», KV. 583; Aria Despinei, «Una donna a quindici anni», din opera Cosi fan tutte; Aria Dorabellei, «E amore un ladroncello», din opera Cosi fan tutte; Aria lui Ramiro, «Va pure ad altri in braccio», din opera La Finta Giardiniera, KV. 196, Aria lui Cherubino, «Voi che sapete», din opera La Nozze di Figaro; Aria lui Sesto, «Parto, ma tu ben mio», din opera La Clemenza di Tito - solistă mezzosoprana Roxana Constantinescu şi Simfonia nr. 2, în mi bemol major, op. 63 de Edward Elgar.
În cele două scurte alocuţiuni dedicate momentului aniversar, susţinute de domnul Director general al Filarmonicii George Enescu, Andrei Dumitriu şi o doamnă secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, s-a arătat importanţa ONU în dezvoltarea relaţiilor internaţionale, vocaţia şi legitimitatea sa universală.
Concertul simfonic a debutat cu Uvertura operei «La Clemenza di Tito», de Wolfgang Amadeus Mozart. Compusă în anul 1791, opera seria a fost scrisă pe un libret de Caterino Mazzolà, după Pietri Metastasio. Primul biograf al lui Mozart, Niemetschek, a scris că "opera a fost finalizată în doar 18 zile" [1]. Mozart a fost presat să termine în timp scurt această operă care omagia clemenţa unui împărat roman, deoarece ea urma să fie interpretată cu ocazia încoronării împăratului Leopold al II-lea, ca rege al Boemiei. Premiera a avut loc la Praga, la 6 septembrie 1791. Orchestraţia cuprinde: două flaute, două oboaie, două clarinete, două fagoturi, doi corni, două trompete, timpane, viori, viole, violoncele, contrabasuri şi clavecin.
În versiunea dirijorală a lui Christian Badea, Uvertura La Clemenza di Tito, a fost plină de dinamism, precizie ritmică, nobleţe în frazare şi un sunet compact, spumos. Acele acorduri iniţiale confereau un aer solemn, iar accentele, cu impulsurile lor elegante, portretizau personajul eroic care domnea pe vremea Romei glorioase.
Au urmat câteva arii din creaţia de operă a lui Mozart, în care mezzosoprana Roxana Constantinescu a strălucit, entuziasmând sala prin calităţile vocale, tehnica, emisia, dicţia şi mişcarea sa scenică. Ea este o solistă dintre cele mai bine cotate la ora actuală în lume. A studiat cantoul la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti cu profesoara Maria Slătinaru-Nistor. S-a perfecţionat la Hochschule für Musik und darstellende Kunst din Viena şi la Hochschule für Musik und Theater din München. Dintre premiile câştigate amintim pe cele de la Concursul internaţional de canto Tito Schipa, din Italia-2004, Concours de Chant Verviers din Belgia, Concursul de lied vocal simfonic al Radiodifuziunii din München, Concursului Internaţional de Canto Helga und Paul Hohen din Köln, Concursul Naţional Mihail Jora şi Concursul Ionel Perlea. A apărut recent pe numeroase scene internaţionale precum Teatro dell' Opera din Roma în Manon Lescaut şi Los Angeles Philharmonic în rolul Dorabellei, Deutsche Oper Berlin, în rolul Rosinei, rol interpretat şi la Teatrul Naţional din Tokio, la Theater an der Wien, în Povestirile lui Hoffmann şi la Théâtre du Capitole Touluse în Oberon şi Cosi fan tutte, la Opera din Viena, în rolurile Rosina, Zerlina, Cherubino, Nicklausse, Fjodor, Stephano şi Lola. A cântat şi alături de Minnesota Opera Company şi The Dallas Opera. În actuala stagiune, cântăreaţa Roxana Constantinescu va face o serie de debuturi importante, prezentând varianta concertistică a operei Siroe de Hasse pe scenele Tchaikovsky Concert Hall din Moscova, Concertgebouw din Amsterdam şi Congress Center din Cracovia. Va cânta în curând, la opera din Beijing, la Teatro di Fenice din Veneţia. De asemenea, va apărea pentru prima dată la Festivalul Grafenegg, la Konzerthaus din Berlin şi la Filarmonica din Los Angeles. Mezzosoprana a realizat înregistrări pentru OEHMS Classics, CSO Resound, Hännsler Classics, SWR, Artmode Records, Weltbild şi Carus Verlag. Roxana Constantinescu a fost nominalizata la premiile Grammy 2011, pentru înregistrarea piesei Pulcinella de Igor Stravinsky, cu Chicago Symphony Orchestra, sub bagheta lui Pierre Boulez.
La Ateneul Român din Bucureşti, solista a interpretat câteva arii din operele lui Mozart, precum şi o arie de concert. În Vado ma dove? O Dei! Am admirat agogica subtilă, cu acele fermate atât de inteligent pregătite. Vibrato-ul cald şi crescendo-decrescendo-urile pe sunetele prelungi, minunat conturate, precum un arc de cerc. Acurateţe în registrul înalt era dublată de o logică articulare a şirului de optimi legate câte două, totul realizat cu omogenitate timbrală şi o splendidă îmbinare a silabelor. Secţiunea Andante a virat spre zona dramatică.
Au urmat două momente din actul al II-lea al operei Cosi fan tutte: Una donna a quindici ani şi aria E amore un landrocello. Publicul a apreciat prin aplauze insistente, dincolo de farmecul vocii şi mimică, mişcările scenice care sugerau frivolitatea personajelor. Dirijorul Christian Badea a urmărit cu fidelitate toate inflexiunile dinamice şi micile fluctuaţii de tempo cerute de sintaxa muzicală. Iar ansamblul orchestral a răspuns prompt, cu fineţe, punctând prin motive construite migălos, cu acele sublinieri fortepiano implantate cu elasticitate, exact la locul şi în ierarhia logică a desfăşurării melodice.
Un moment surpriză a fost cel în care corul a pătruns în sală din casa scărilor, din ambele laturi ale sălii Ateneului, mărşăluind şi cântând. Roxana Constantinescu, plină de avânt, în travesti, a intonat aria Va pure ad altri in braccio din opera La Finta Giardiniera de Wolfgang Amadeus Mozart, presărând cu accente dramatice discursul muzical, în care vibrato-ul căpăta o anume tensiune, datorită frecvenţei mari a oscilaţiilor pe un ambitus microtonic. Ropotele de aplauze au răsplătit virtuozitatea vocală şi o prezenţă scenică seducătoare a solistei.
În interpretarea ariei lui Cherubino, din opera buffa Nunta lui Figaro, catifelarea vocii Roxanei Constantinescu se combina cu măiestria tehnicii de acordaj, realizată la trecerea de la o înălţime sonoră la alta. Totul avea naturaleţe şi era încărcat de emoţia personajului redat, pajul Contelui. Ascultam o serenadă de o frumuseţe unică, descriind stările prin care trece un îndrăgostit. Da, timpul artistic este creat de interpret şi reflectă starea lui de moment, transpunerea lui în personajul înfăţişat cât mai autentic! Iar Roxana Constantinescu are tocmai această sinceritate a comunicării artistice, talentul de a acapara pe auditor cu fiecare inflexiune a vocii, cu subito piano-urile executate miraculos, cu inocenţă.
Ultima arie interpretată a fost cea a lui Sesto, Parto, ma tu ben mio, din opera La Clemenza di Tito. În prima secţiune, Adagio, melodia evolua calm pe un ambitus larg. Vocea era întretăiată de intervenţiile clarinetului, cu arpegii şi fiorituri în treizecişidoimi, executate cu dezinvoltură, în spiritul ludic mozartian. În a doua secţiune, Allegro, muzica dobândea un caracter alert, chiar eroic. O serie de imitaţii între voce şi clarinet se succedau cu aceeaşi virtuozitate. Tehnica vocală se întrecea cu cea instrumentală. Acele vocalize în triolete rapide confereau o mare solemnitate. Trilurile şi apogiaturile, împodobeau fluxul melodic din Coda strălucitoare a ariei.
După pauză, publicul a ascultat Simfonia nr. 2, în mi bemol major, op. 63 de Edward Elgar. Lucrarea romantică a fost compusă în 1911 şi dedicată memoriei regelui Edward al VII-lea. Prima audiţie a avut loc sub bagheta compozitorului însuşi, dirijând Queen's Hall Orchestra.
La sala Ateneului Român versiunea lui Christian Badea a încântat prin varietatea şi bogăţia momentelor de mare expresivitate. Toate acele treceri de la furibund şi amplu sonor, către liric şi suav, unde sunetul harpei ori solo-urile viorii aduceau o transparenţă splendidă, au fost realizate cu rafinament şi o perfectă stăpânire a tempo-urilor. Admiram liniile melodice cu salturi mari din prima parte, Allegro vivace e nobilmente. Cât de frumos a sunat acea asamblare estetică a elementelor tematice prezentate de viori şi corni! Timbrul trombonilor, al tubei, precum şi bătăile timpanilor prefigurau ivirea zonei culminante. Era acolo o tensiune greu suportabilă emoţional, însă foarte convingător realizată. Trompetele au excelat. În partea a doua a simfoniei, Larghetto, se auzea la un moment dat un marş funebru plin de prestanţă, cu adevărat ceremonios. Maxima tensională era susţinută de instrumentele de suflat de alamă. Remarcabil a fost cântat fragmentul în care, pe fondul unui mare diminuendo, oboiul intona un fir melodic acompaniat de harpă, fagot şi instrumentele cu coarde. Apoi, în partea a treia, Rondo-Presto, parcă zăream în faţa ochilor Piaţa San Marco din Veneţia. Ritmica diversificată a percuţiei furniza o anume agitaţie. Totul era dominat acum de exuberanţă. Finalul simfoniei, Moderato e maestoso, radia de unde luminoase, iar cumpănirea copleşea întreaga muzică.
O seară de muzică ce îţi umple sufletul de stări şi imagini de neuitat.
NOTE
[1] https://ro.wikipedia.org/wiki/La_clemenza_di_Tito