Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Sel de la terre, Le

Sora mea, iguana - Le sel de la terre


Port.ro, martie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Dacă ştiţi şi vă plac fotografiile extraordinare ale brazilianului Sebastiao Salgado, o să savuraţi fiecare cadru şi din acest film-omagiu realizat de fiul artistului, Juliano Ribeiro Salgado în colaborare cu Wim Wenders. Rezultatul dă seamă despre o viaţă cu totul şi cu totul deosebită şi vă lasă fără suflare, muţi de admiraţie. Nu rataţi!
 
Mereu o să-mi aduc aminte de Wim Wenders printr-un cadru din filmul său, Alice in den Städten / Alice în oraşe, şi de însuşi regizorul păşind bucuros, elastic, adolescentin, cu părul căzându-i peste ochelari, pe străzile Clujului, la TIFF.

Artistul german a mai apelat la documentar, ca hârtie de turnesol a emoţiilor, ca mijloc de a face istorie. Are în filmografia lui câteva excepţionale. Cel vechi, din 1980, Lightning over Water / Fulger deasupra apei, despre ultimele zile ale regizorului Nicholas Ray, mult mai emoţionant, însă mai puţin cunoscut decât cel din 1998, Buena Vista Social Club care a fost premiat şi a adus vocile acelea extraordinare în atenţia lumii. Ca şi încercarea cineastului de a se apropia de 3D, incursiunea electrică în universul Pinei Bausch, filmul Pina din 2011, de asemenea premiat cu Oscarul European. Film, muzică, dans. Arta în toate formele ei de abordare. Un spirit curios, atent şi generos în restituirea şi omagierea colegilor talentaţi.
 
Şi iată-l acum pornind la drum, cu echipa de filmare după el, alături de fiul celebrului fotograf Sebastiao Salgado. De altfel, fiul, Juliano, co-regizor, co-scenarist, îl acceptă pe Wenders martor, ca supervizor, partener de călătorie în scrierea în imagini a unui destin de excepţie, poate necunoscut multora.
 
Filmul celor doi, alternanţă între alb-negrul trecutului sau cel magic al fotografiilor maestrului şi colorul prezentului, urmăreşte viaţa creatorului aflat mereu pe drumuri. Fotografiile ştiute din atâtea reviste, magazine şi ziare vin la rampă într-un prim-plan-reverenţă. Flerul regizorului face ca fotografiile să devină vii, să se înlănţuie armonios, să se suprapună, să primească efecte şi zgomote de fond, să se însufleţească ca imaginile în mişcare tipice filmului, cu montajul lor.

Începând de la căsătoria cu femeia-jumătate perfectă care îl va însoţi mereu în crez şi deloc pe teren, alături de care a clădit o carieră, filmul se împarte prin inserturi în perioade, aproape decade din viaţă, dedicate câte unui proiect singular. Şi astfel, cronologic, plus foarte frumoase interviuri ici-colo cu personajele de acum, tatăl foarte bătrân, fotograful însuşi cu ţeasta rasă, însă cu sprâncene bogate şi privire pătrunzătoare, se face statistic, calitativ şi cantitativ rezumatul unei vieţi. Timpul trece cu câţiva ani acolo, alţi şase-opt dincolo, alţi câţiva petrecuţi departe de casă, prin părţile lumii subdezvoltate aflate în conflicte. Viaţa unui om şi istoria mare împărţite în capitole, într-un remember tulburător, deseori până la lacrimi.
 
Wenders, el însuşi atras de vastitatea spaţiului şi de peisajul deseori personaj şi în filmele lui, lasă camera să stea sprijinită cu obiectivul direct pe orizont, peste întinderi parcă marţiene, spaţii unite cu cerul, de început sau de sfârşit de lume. Filmul este rotund, începe şi se termină cu această imensitate a spaţiului terestru înconjurător, cu acest pământ care le-a văzut şi le-a răbdat pe toate. Şi, între aceste coperte, viaţa, viziunea unui om pornit să strângă în rama fotografiei sale alb-negru făcute la fix, la timp, de multe ori mai poetică decât realitatea însăşi, plus darea de seamă, memento mori emoţionant despre ororile din jur.

Nu numai un simţ al clipei surprinse şi păstrată într-un insectar de imagini în album foto, nu numai arta unei compoziţii reuşite în cadru, cât şi momentul istoric, al cotidianului tragic, al evenimentului la care a fost martor până la umplerea până la refuz a retinei. Lecţii de viaţă. Salgado, cu voce calmă, fără lacrimi, ne vorbeşte despre geografie şi climă, despre oameni şi triburi, despre mult iubita lui Americă Latină, despre cauze pierdute şi vieţi irosite. Despre eforturile de a rămâne uman. Lecţii de viaţă, cadru după cadru. El ne învaţă pe noi, Wenders ne revelează adevăruri, fiul îşi descoperă tatăl prea puţin cunoscut casnic, acasă. Şi din toate, din toată această pasiune a fiecăruia, din energia lor fără secare, iată un film documentar de suflet şi de colecţie.

Salgado, de la tânărul hippiot cu plete şi barbă, la maturul puternic, trecut prin infern, singur, albul în pantaloni şi cămaşă printre triburi pure şi pline de candoare. Ca şi alături de animale sălbatice din junglă. Sau alături de cele mai vorace prădători ai planetei, oamenii cu arme. Seria aceasta, despre genocidurile din Africa sau Kosovo, cu portretele cele mai deznădăjduite, cu privirile neputincioase ale oamenilor care nu înţeleg de ce trebuie sau merită să parcurgă ei mizeria - acestea te fac praf.

Vocea din off când a lui Wenders, când a lui Salgado însuşi care povesteşte în franceză dulce sau portugheză melodioasă ce a fost în stare să găsească, să vadă, accentuează tristeţea, lacrima, nodul în gât. Se simte că Wenders îşi iubeşte prietenul, personajul, că îl respectă, că ştie cum să reuşească momente poetice, să le aştepte, acolo unde oricum exista grijă şi dragoste. Viaţa aceasta cu adevărat de film este decupată lin, cald, fără umbră de melodramatic. Asta e un plus. "Am mers 300-400 de km cu ei în acest camion". Nici nu puteţi bănui ce înseamnă aceste simple cuvinte. Vizualul însă se va năpusti peste voi. Fie că e cel din Sudan, Rwanda sau Kuweit, când au ars sondele de petrol. Fotografiile, fotoreportajele lui Selgado spun o poveste, iar rama, cadrul descoperi prin Wenders cât de mult mai mare este în realitate, că dincolo de această încadrare există o lume la care nu te gândeai, nu îţi păsa. Însă acum, graţie şi acestui documentar explicativ, fără furie, plus a trecerii prin albumele celebrului fotograf - Workers şi Exodus - nu ţi se vor mai şterge din minte.
 
Pe măsură ce anii trec şi deceniul 9 se termină, simţi că nu mai ai aer. Aşa cum a resimţit din plin şi protagonistul. Şi, înspre sfârşit, când nu te aştepţi, filmul face o cotitură, cum a reuşit şi destinul fotografului. Apare bucuria ca la Luc Jacquet în documentarul său Il était une foret. Şi speranţa. Şi poate nu numai concluzia, ci şi cea mai puternică lecţie cu care pleci de la filmul acesta. Că se poate. Şi, desigur, cu dorinţa să îţi cumperi albumul lui foto de vârf, Genesis.
 
Filmul lui Wenders merge mai departe şi după punctul în care simţi că s-ar putea încheia. Şi e în regulă aşa. Rămâi în final cu starea de bine, pozitivă. Cu victoria. Cu omul care a făcut planeta să rodească. La propriu.



 Toate articolele despre Sel de la terre, Le


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Cristina Zaharia


Alte articole

 Wim Wenders - Le Sel de la terre / Sarea Pământului: Descoperind paradisul, cu Sebastião Salgado şi Juliano Ribeiro Salgado, tată şi fiu, Comunicat de presă


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer