Judy Florescu: Ce anume te-a inspirat în alegerea titlului festivalului - Emineschool?
Eli Bădică: Când Un Cristian m-a întrebat dacă vreau să fac parte din echipă, în toamna lui 2014, şi mi-a povestit câte ceva despre ce voia să facă - idee care mi s-a părut atât de faină încât n-am stat pe gânduri nicio clipă -, avea deja în minte şi numele festivalului. Titlul Emineschool îşi are rădăcinile în mai multe proiecte de-ale sale, este chiar amintit şi în volumul lui din 2012, Morţii mă-tii (Casa de Pariuri Literare). A rămas acesta pentru că îmbină, credem noi, cele trei direcţii majore ale conceptului festivalului: prin prima parte a numelui punem accentul pe promovarea literaturii, respectiv a literaturii române, prin intermediul cinematografiei (doar numele întreg este Emineschool Bucharest Film Festival), iar prin cea de-a doua atragem atenţia asupra faptului că festivalul are o componentă educativă (cel mai bun exemplu sunt numeroasele documentare cu şi despre scriitori).
J.F.: Ce îţi doreşti de la publicul care va veni la proiecţii şi dezbateri?
E.B.: În primul rând, îmi doresc un public cât mai numeros, aşa cum şi-ar dori orice organizator al unui eveniment:). Sigur, ideal ar fi ca publicul prezent la festival să fie atras de propunerile noastre. Aş vrea să se stârnească conversaţii despre filmele văzute, iar reacţiile să fie argumentate. Îmi doresc ca oamenii să fie incitaţi de proiecţiile şi discuţiile pe care le văd, la care participă, şi să se întoarcă acasă cu un impuls de a lua cărţile unor scriitori pe care i-au văzut pe marele ecran din biblioteci sau librării. Dacă funcţionează, Emineschool ar trebui să fie un punct de plecare.
J.F.: Care ţi se pare cea mai frumoasă îmbinare dintre literatură şi film?
E.B.: Nu-mi dau seama dacă aştepţi de la mine un nume, să pun degetul concret pe ceva şi să spun, uite, aceasta este cea mai frumoasă îmbinare dintre literatură şi film. De obicei, nu sunt fanul listelor care limitează, ci al celor care duc mai departe o discuţie, o idee, care te ajută să cunoşti mai multe aspecte ale unui subiect, să spunem. Generic, literatura se poate promova şi prin intermediul filmului, poate căpăta, astfel, un public nou (cinefilii, de exemplu), poate ajunge la publicul tânăr şi şcolar, dar şi la publicul larg. Nu trebuie să fie neapărat literatură versus film (deşi poate fi amuzant), pot merge şi mână în mână.
Din nou, pentru mine, la modul ideal, cea mai frumoasă îmbinare dintre literatură şi film este atunci când realizatorii filmului respectiv colaborează şi se consultă cu scriitorii în cauză şi, împreună, ajung la un numitor comun. Când cele două arte se respectă şi ajută reciproc.
J.F.: Care sunt criteriile pe care s-a bazat selecţia filmelor participante în festival?
E.B.: În primul rând, am încercat să aducem câte puţin din fiecare - o ecranizare celebră, un documentar străin, un film de ficţiune, documentare cu scriitori români clasici, cu scriitori români contemporani consacraţi, dar şi cu cei mai puţin cunoscuţi, dar care au scris sau scriu o literatură solidă, filme despre reviste sau locuri culturale importante de la noi. Apoi, pentru că festivalul debutează acum cu o ediţie pilot, necompetiţională, fără buget, am apelat la prieteni, cunoştinţe şi profesionişti care au fost dispuşi să-şi dea acordul ca acestea să fie proiectate. În cele din urmă, întreaga selecţie a filmelor participante în festival trebuia să fie, prin diversitatea şi calitatea ei, pentru gusturile mai multor tipuri de spectatori.
J.F.: Care sunt cărţile pe care le-ai dori să fie ecranizate şi de ce?
E.B.: Aş vrea mult prea multe cărţi ecranizate. Şi, pentru că în ceea ce priveşte literatura universală n-am termina discuţia nici mâine, voi pune accentul pe faptul că mi-aş dori să avem mai multe ecranizări ale cărţilor româneşti. Dacă mă întrebi pe mine, mi-ar plăcea să văd pe marele ecran Fetiţa care se juca de-a Dumnezeu (Dan Lungu), Cronicile genocidului (Radu Aldulescu), Luminiţa, mon amour (Cezar Paul-Bădescu), Simfonia lupului (Marius Daniel Popescu), Întoarcerea (povestire din Sfîrşit de sezon, Marius Chivu), Pupa russa (Gheorghe Crăciun), Sexagenara şi tânărul (Nora Iuga), Fata din casa vagon (Ana Maria Sandu), Muzici şi faze (Ovidiu Verdeş), Cum mi-am petrecut vacanţa de vară (T.O. Bobe), Intrarea Soarelui (Cecilia Ştefănescu), Abonatul nu poate fi contactat (Cristina Andrei), Agata murind (Dora Pavel), Povestiri de pe Calea Moşilor (Adina Popescu), asta doar pentru a numi câteva cărţi care-mi vin în minte în momentul acesta. Dar sunt mult mai mulţi autori români faini care au scris cărţi excelente, deja le-am făcut o nedreptate pentru că nu i-am menţionat.
Cât despre cea de-a doua parte a întrebării, răspunsul e simplu: pentru că sunt cărţi bune (chiar dacă nu ştiu în ce măsură s-ar preta unor adaptări cinematografice), pentru că sunt subiectivă, pentru că citesc multă literatură română contemporană şi consider că aceasta trebuie să ajungă şi la cei mici, la adolescenţi, la oamenii care nu au lectura ca hobby principal. Iar filmul este, din punctul acesta de vedere, un mijloc numai bun.
Plecând de la întrebarea ta, trebuie să-ţi spun că aş vrea să se realizeze şi din ce în ce mai multe documentare despre scriitorii noştri, să se construiască o arhivă, o bază de date vitală şi valoroasă pentru viitor.
J.F.: Dacă Eminescu ar trăi printre noi acum, ce filme crezi că i-ar plăcea să vadă din festival?
E.B.: E o întrebare tare grea, habar n-am ce i-ar plăcea lui Eminescu să vadă:). Mă gândesc că ar fi pe gustul lui în special cele opt documentare cu şi despre scriitorii români (Nichita Stănescu, Sânge albastru - Angela Marinescu, Aici Nora Iuga, Nino al meu, Acasă, Zidul lui J.O., Tatăl meu, Lucian Blaga, A Writer's Will - Testamentul unui scriitor), dar şi filmele despre revistele culturale importante de astăzi (doar şi el a avut o relaţie strânsă cu presa) - 10xObservator cultural şi Keful celor de la Tiuk! - sau cel despre un loc încărcat de semnificaţii, Casa Monteoru-Catargi din Sala Oglinzilor.
J.F.: Care este componenta educativă a festivalului, având în vedere că debutează în acelaşi timp cu Şcoala Altfel?
E.B.: Perioada Şcolii Altfel a influenţat decisiv alegerea zilelor în care urma să se petreacă Emineschool. Şi asta pentru că ne-am dorit, încă de la început, să-i avem pe elevi, liceeni şi studenţi ca spectatori. Un cadru mai potrivit decât în timpul Şcolii Altfel nici că puteam găsi, zic eu - altfel, e destul de delicat să-i scoţi pe cei mici de la ore. Să ştii că mulţi prieteni de-ai mei m-au întrebat de ce am ales trei zile chiar la începutul săptămânii, când oamenii sunt la serviciu - şi întrebarea este legitimă, căci e o perioadă destul de atipică pentru un festival, dar cât se poate de nimerită pentru această componentă educativă despre care mă întrebi. Educative sunt documentarele, filmele în care ai ocazia să afli lucruri noi despre scriitori de care ai auzit doar din manuale - cum ar fi Nichita Stănescu - sau despre cei despre care nu ştii absolut nimic. În aceeaşi categorie se înscriu, de asemenea, şi celelalte filme - amintesc fugitiv ecranizarea Moromeţii (care te trimite la carte negreşit, atât de spectaculoasă este) sau Eminescu versus Eminem (care te poate atrage prin idee şi duce, de ce nu?, la cărţi).
În altă ordine de idei, componenta educativă a festivalului, extrem de importantă pentru noi, se va dezvolta din ce în ce mai mult după această primă ediţie (dacă ne iese, desigur).
J.F.: Cum vezi evoluţia festivalului în timp?
E.B.: One step at a time, vorba englezului. Mai întâi de toate, să trecem cu bine de ediţia pilot:). După aceea, oho!, câte planuri avem! Primul şi unul dintre cele mai însemnate este să transformăm Emineschool într-un festival care să aibă şi secţiuni competiţionale, pentru a încuraja astfel de producţii (documentare, ecranizări, booktrailers). Mă opresc aici, nu vreau să pară că visez cu ochii deschişi. Plus că mă voi simţi mult mai confortabil să vorbim despre acest aspect cu faptele şi datele în faţă. Aşa, evoluţii pe hârtie, pare superfluu.
J.F.: Ce înseamnă să fii asistent de proiect şi PR al unui festival de film la început de drum?
E.B.: Să fii asistent de proiect şi PR al unui festival de film la început de drum înseamnă să ajuţi la clădirea fundaţiei, să pui cărămidă peste cărămidă, apoi să iei una şi s-o înlocuieşti cu alta, să faci numeroase permutări şi, în final, să fii optimist că ai făcut ce trebuie. Să nu bâjbâi, să ştii ce vrei şi cum faci să obţii acel lucru. Să povesteşti mult despre festival şi să speri că-i molipseşti pe cei din jur cu entuziasmul tău. Să te gândeşti, împreună cu toată echipa, care sunt cele mai bune alegeri - doar de ediţia pilot depinde tot restul, tot viitorul festivalului. Să fii dispus, împreună cu echipa, să faci eforturi pentru a organiza aşa cum trebuie organizat un festival. Şi, din când în când, să te bucuri că faci ceva care îţi place, ceva în care crezi sută la sută.