Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Sirály / Pescăruşul

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Singurătatea sticluţelor cu eter - Sirály / Pescăruşul


iunie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Oare de ce se ascunde Medvedenko sub gradene? Să vadă pe furiş cine vine la reprezentaţia de seară, pe malul lacului? Nicidecum, el este un om complexat, îngrozit, un sibilinic care ar trebui să fie modelul şcolarilor, ca învăţător al satului, unul dintre intelectualii de vază al comunităţii. Dar se retrage, se fereşte de lume, nu se manifestă public. Devine din proprie voinţă robul dragostei ce o nutreşte pentru Maşa. Departe de lumea dezlănţuită, de zgomotul marilor oraşe, sentimentele îi pot fi ancore de supravieţuire. Pe Maşa şi-ar dori-o drept tovarăşă de viaţă, însă alegerea nu este tocmai soluţia optimă. Resemnat, îşi acceptă viitorul sumbru, nefericit. E incapabil să opteze altfel. O urmăreşte cu ardoare aproape maladivă, însă aceasta îl ia în zeflemea, îl sfidează, nu se preocupă nici de propriul ei copil, darămite de tatăl acestuia. Maşa nu poartă negru pentru că-şi poartă doliul vieţii sale, fiindcă e nefericită. E pur şi simplu incapabilă să-şi gestioneze viaţa, este un fir de praf rătăcitor purtat de vânt. Viaţa ei, precum şi a celor din jur, e lipsită de perspectivă. Precum a celor trei surori din cealaltă piesă cehoviană. Ele vor la Moscova, însă sunt incapabile să se ducă până la gară şi să se urce într-un tren. Iar dacă ajung la Moscova, ce se va întâmpla mai departe? Nimic.

Nina tînjeşte spre luminile sclipitoare ale marilor oraşe, probabil ea va izbuti prin teatru, cu teatru, în teatru, prin a face teatru. În actul al patrulea aflăm că toate visele i s-au spulberat, strădania-i fusese în van, cariera sa teatrală nu i-a rezervat mari satisfacţii. Însuşi Cehov spune că Nina a jucat şi la Harkov. Visul unei actriţe nu se împlineşte printr-o stagiune hibernală la Harkov, jucând seară de seară în faţa mujicilor veniţi în spaţiul destinat teatrului, după ce în prealabil şi-au îngrijit animalele. Asta este evoluţia şi împlinirea profesională a Ninei? Arkadina este actriţa împlinită, în plină vogă, preferata publicului, marea doamnă a teatrului formelor învechite, osificate, însă vremurile cer forme teatrale şi mijloace actoriceşti noi. În domeniul artelor, spre sfârşitul secolului al XIX-lea şi în primii ani ai secolului al XX-lea, apar curente moderne, care se succed, se suprapun ori se împletesc într-un mod şi cu o viteză inimaginabile. Treplev este şi el adeptul acestora, un discipol incorigibil, numai că s-a născut şi trăieşte într-un loc inadecvat. Cine îl înţelege? Mama lui, marcată de cecitate profesională, sau Trigorin, scriitorul depăşit, ce se compară cu Turgheniev sau cu Tolstoi ş.a.m.d.? Cei doi sunt copleşiţi de popularitate şi succesul facil, se scaldă în aura renumelui dobândit, îşi savurează confortul oferit de noile condiţii sociale dobândite, se pot lungi comod pe o sofa, "e bine să fii chiar şi un scriitoraş micuţ", fără să observe cursa necruţătoare dictată de timp, trecând prin şi pe lângă viaţă fluierând. Şamraev deplânge teatrul marilor actori de odinioară, adevăraţii stejari ai teatrului apus. Replicile nostalgice ale lui Şamraev trec pe lângă Arkadina fără s-o marcheze într-un fel, ea se simte excelent în turnul ei de fildeş. Precum Trigorin. Ei nu pot fi nicicum treziţi la realitate, ei trăiesc, putem conchide cu o expresie contemporană, într-o altă dimensiune. Nu sunt afectaţi de zbaterea Maşei, de ambiţiile Ninei, de strădaniile lui Treplev, dar nici de suicidul acestuia. Ei rostesc replici paralele, fără ţintă, putem spune că avem de a face cu un fenomen al societăţilor moderne, numit înstrăinare, într-o formă incipientă. Personajele, rând pe rând, sunt atinse de adierea curentelor şi tarelor vremii: în concepţia despre viaţă a lui Sorin putem desluşi semnele nihilismului, iar Dorn este diagnosticianul schimbărilor civile, al transformărilor fizico-psihice, al simptomelor, imaginilor, fără să le tămăduiască. Personajele sunt de fapt nişte sticluţe cu eter, sub presiune. Sub efectul unor factori externi şi interni, aceste fiole minuscule pot exploda, precum atât de plastic îi asemuieşte gestul suicid al lui Trepliov. Viaţa unui om este în esenţă doar o fiolă de eter.

La intrarea în sală, Maşa se află în mijlocul spaţiului de joc, singură, însingurată. Cu toţii suntem Maşa în marea noastră trândăvie, inutilitate, resemnare. Ca refugiu, în buzunar aşteaptă spre a fi golită sticluţa de alcool. Este de remarcat faptul că realizatorii spectacolului evită translaţia spre consumul de stupefiante.

Creaţia regizorală a Violei Török se abate de canoanele teatrului cu tot dinadinsul modernist. Esenţializează firul întâmplărilor, plasează accentele spre locurile şi momentele punctate de autor, redă şi dozează cu punctualitate aproape farmaceutică evenimentele cehoviene. Astfel, în atari condiţii, din planul textului ies în evidenţă, se conturează ideile esenţiale, elementele filosofice şi psihanalitice chiar. Însuşi decorul, elaborat de regizoarea însăşi, vine în susţinerea acestui demers: personajele apar ieşind prin uşi secrete, oferă spre disecţie şi introspecţie psihologică propriul subconştient, apoi dispar misterios. Regizoarea evită inserarea unor elemente vizuale scăpărătoare, rămâne în spaţiul cutiei negre, un spaţiu gol în care personajele se manifestă, se dezvăluie, se destăinuie.

Marea revelaţie a montării este actorul Hunor Sebestyén, al cărui Medvedenko pare a fi cel mai nuanţat, incandescent şi multicolor din câte am avut ocazia să văd vreodată. Jocul aproape mut din actul al patrulea, empatia şi sensibilitatea personajului ar putea fi sursa de inspiraţie a unei lucrări ştiinţifice de analiză psihologică.

Actriţa Beáta Nagy segmentează curba evoluţiei personajului Maşa, generând drept urmare nişte rupturi între scene, dând impresia reînceperii, de fiecare dată, a edificării rolului încredinţat.

Complexitatea rolului Polina se datorează analizei asidue făcute de Anna Szász, în urma căreia se conturează Polina distanţată de fiica sa - Maşa, de soţul ei - Şamraev, iar dragostea, afecţiunea nutrite pentru Dorn se lovesc de zidul de apărare ridicat de acesta din urmă. Zbatarea, aservirea, zbuciumul, neputinţa o împiedică de a călca pe un drum nou, reorganizându-şi viaţa, cutumele cotidiene, reluate în fiecare zi, de la început, ca într-o corvoadă.

Şamraev, redat de Zoltán Sz. Szabó, este o fire nostalgică, trăieşte din amintiri: pe vremuri trăia la oraş, fiind locotenent, frecventa cercurile aristocraţiei ruse, acum însă este doar un simplu administrator de la ţară. Imită actorii văzuţi odinioară, îi pomeneşte necontenit, deplânge teatrul de odinioară, însă i s-a hărăzit spre senectute să-şi administreze ferma şi familia ieşită din ţâţâni.

Prin personajul Dorn, actorul Ferenc Szélyes evocă figura dramaturgului rus, medicul de provincie lucid, empatic, însă, la rândul lui, incapabil să-şi modeleze viaţa după canoanele obişnuite. Este rezoneur-ul sine-qua-non al crâmpeielor de viaţă imortalizate de Cehov, conceptul său filozofic culminează prin comparaţia vieţii, sorţii unui om cu o sticluţă cu eter.

Károly Kovács îl modelează pe scriitorul de succes Trigorin aflat în pragul crizei profesionale, o paiaţă ridicolă, îmbătrânit înainte de termen, ce profită de naivitatea unor tinere, marcat profesional de complexul de inferioritate şi inutilitate prematură.

Rolul Ninei Zarecinaia a dat de furcă multor actriţe pe parcursul veacului trecut, unele izbutind, altele mai puţin. Se pare că nici de data asta nu se poate vorbi de o creaţie memorabilă. Actriţa Petra Badics nu se ridică la nivelul rolului, al complexităţii acestuia, neajunsul evidenţiindu-se în actul al patrulea, în care însuşi textul cehovian o demască.

După nici nouăsprezece ani de la rolul lui Şamraev (în spectacolul tîrgumureşean semnat de Mircea Cornişteanu), actorul György Kárp contrapunctează în resemnatul Sorin, trecut inutil prin viaţă, încercat de probleme existenţialiste, frizând uneori nihilismul târziu. Doar spectacolul nepotului său, Treplev îl mai însufleţeşte oarecum.

Treplev, în viziunea lui Szilárd Kinda, este pur şi simplu înlănţuit de prima şi singura sa piesă scrisă, de concepţiile sale teatrale înnoitoare. Nina îi este doar muză şi totodată interpretă a piesei sale, dar dragostea lui nu se împlineşte la acest nivel. Eşecul premierei absolute la "sediu" îl dezarmează, îl decepţionează ireversibil. Străduinţele sale de implementare ale unor forme teatrale novatoare (imagine sugestivă a depunerii unor pietre de temelie în forma unei arene) sunt zadarnice, ele se lovesc de zidurile solide ale teatrului învechit. Devine neajutorat, însingurat. Nu-i rămâne altceva de făcut, decât să-şi rupă piesa, precum Prospero bagheta sa, şi să-şi tragă un glonte în tâmplă. Se poate conchide prin aprecierea redării de către actorul Szilárd Kinda asupra tragediei unui Treplev prematur îmbătrânit.

În accepţiunea actriţei Hajnal Csíki, Arkadina trece cu uşurinţă peste toate întâmplările ce o-nconjoară, impunându-şi un modus vivendi frivol, uneori şturlubatic, care se fereşte de adevăratele şi gravele probleme ale vieţii, se complace în acte de compensaţie adolescentine, frizând grotescul inevitabil. Îşi retează firele sentimentale faţă de rubedenii. Fiind o actriţă în plină vogă, dar golită pe dinăuntru, Arkadina joacă în permanenţă teatru, chiar şi în cele mai tragice şi grave momente ale vieţii.

Personajele închise într-un spaţiu restrâns ar trebui să intercomunice, în schimb ele trăiesc în lumi paralele, dialoghează cu sine însele, licăririle de iubire nu-şi ating ţinta, nu cunosc recul, ci, ca într-o reacţie în lanţ, ele nutresc dragostea pentru o a treia persoană râvnită. Ele trăiesc în mileniul trei al înstrăinării omului.

Anton Pavlovici Cehov: Pescăruşul;
Traducerea: Makai Imre şi Morcsányi Géza;
Teatrul Spektrum Tîrgu Mureş;
Regia: Török Viola;
Muzica: Kelemen László; Decoruri: Török Viola; Costume: Szélyes Andrea; Sunet şi lumini: Incze Róbert;
Data reprezentaţiei: 14 aprilie 2015;
Distribuţia: Csíki Hajnal (Irina Nikolaevna Arkadina), Kinda Szilárd (Konstantin Gavrilovici Treplev), Kárp György (Piotr Nikolaevici Sorin), Badics Petra (Nina Mihailovna Zarecinaia), Kovács Károly (Boris Alexeevici Trigorin), Szélyes Ferenc (Evgheni Sergheevici Dorn), Sz. Szabó Zoltán (Ilia Afanasievici Şamraev), Szász Anna (Polina Andreevna), Nagy Beáta (Maşa), Sebestyén Hunor (Semion Semionovici Medvedenko).



 Toate articolele despre Sirály / Pescăruşul


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Attila Stracula


Alte articole

 Az éteres ampullák magányossága - Sirály, Attila Stracula


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer