România Liberă / august 2005
Din cauza problemelor de anul trecut, cînd au fost anulate mai multe proiecţii, cea de-a 62-a ediţie a Festivalului de film de la Veneţia şi-a redus numărul de filme din program de la 71 la 55. Directorul festivalului, Marco Müller, a anunţat însă, citat de AFP, că acest lucru nu înseamnă că numărul starurilor va scădea, deşi o logică minimă spune contrariul. Însă selecţionerul vrea să spună că Veneţia nu-şi va pierde glamour-ul.

Fiecare film este reprezentat de actorii din rolurile principale. Astfel, printre cei aşteptaţi din 31 august la Veneţia se numără George Clooney, Gwyneth Paltrow, Isabelle Huppert şi Juliette Binoche. În ceea ce priveşte oferta de filme, selecţia din acest an văduveşte America Latină şi Africa, dar favorizează Europa, care are 12 filme în competiţie. Printre acestea se numără trei producţii franceze, Vers le sud de Laurent Cantet (protagonistă Charlotte Rampling), Gabrielle de Patrice Chéreau (cu Isabelle Huppert) şi Les amants réguliers de Philippe Garrel. Patru filme americane vor fi prezente în competiţie, acestea fiind Good Night and Good Luck de George Clooney, Mary de Abel Ferrara, Romance and Cigarettes de John Turturro, Brokeback Mountain de Ang Lee, Proof de John Madden.

Tot din competiţie mai fac parte Les frères Grimm de Terry Gilliam (sub pavilion britanic), Persona non grata de Krzysztof Zanussi, Espelho magico de Manuel de Oliveira, filmele italiene La seconda notte di nozze de Pupi Avati, La bestia nel cuore de Cristina Comencini şi I giorni dell'abandono de Roberto Faenza.

Juriul este prezidat de art-directorul Dante Ferretti. Celor 19 filme din competiţia oficială li se adaugă alte 16 în secţiunea Horizons, secţiune consacrată noilor tendinţe din filmul de ficţiune şi cel documentar, dar şi filmelor din două noi secţiuni: Istoria secretă a cinematografului italian (o retrospectivă 1946-1976) şi Istoria secretă a cinematografului asiatic (japonez, 1926-1978, şi chinez, 1934-1990). Secţiunea Corto cortissimo, cuprinzînd scurtmetraje, completează programul.

În acest an, nici un film românesc nu merge la Mostra de la Veneţia.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus