Ca în fiecare an, potop de filme, conferinţe de presă, Q&A-uri, petreceri, super-petreceri, mega-petreceri, şi, nu ultimul rînd, flori-fete-sau-băieţi, actori & cîntăreţi, regizori, agenţi, producători, jurnalişti, fotografi, cameramani, popor. Între 8 şi 17 septembrie, Hollywood-ul va fi mai pustiu decît New Orleans-ul în faţa Katrinei, lista de vedete care vor descinde în Toronto cuprinzând nu mai puţin de 500 de nume (număr care, pe mine unul, m-a făcut să mă întreb ce mai e o "vedetă" în ziua de azi...). Lăsând ironiile la o parte (vezi să nu...), cert e că TIFF-ul e un festival star-friendly, unde lumea e preocupată mai mult de ce se întîmplă în întunericul sălilor de cinema decît în penumbra restaurantelor & cluburilor de lux din cartierul Yokville, unde se strîng VIP-îi & VIP-esele.
Meniul de filme e, şi anul asta, pantagruelic: 335 de filme (dintre care 256 lung-metraje) din 52 de ţări, dintre care 109 sunt premiere mondiale, iar 84% nu au fost distribuite în afară ţării de provenienţă. Concurenţă, tot ca întotdeauna: cei cinci selecţioneri au avut de ales între nu mai puţin de 3.545 de filme (hm, mă întreb pe cîte le-au şi văzut pînă la capăt...)
Conform tradiţiei, TIFF e deschis de un film canadian. Anul asta e Water, ultimul film al Deepei Mehta, regizoarea de origine indiană care locuieşte în Toronto de vreo 30 de ani şi care se mai poate lăuda (şi pe drept cuvînt!) cu Bollywood/Hollywood şi The Republic of Love. Ultima parte a trilogiei ce a început cu Fire şi Earth, Water a stîrnit foarte multe controverse în timpul filmărilor din India. Decorurile filmului au fost incendiate de protestatari fundamentalişti hinduşi, ceea ce a dus la mutarea filmărilor în Sri Lanka.
Guy Ritchie scoate capul din nou în lume (în caz c-aţi uitat de Swept Away) şi ne ameninţă cu Revolver, un film cu Ray Liotta & Jason Stratham care pare a-l readuce pe Ritchie pe plaiurile (mai cunoscute lui şi mai dragi nouă) lui alde Snatch şi Lock, Stock and Two Smoking Barrels.
Roman Polanski interpretează un clasic dickensian - Oliver Twist, cu Ben Kingsley, iar Cameron Crowe se întoarce la Toronto cu Elizabethtown, avindu-i pe Orlando Bloom şi Kirsten Dunst în rolurile principale.
Başca filme cu muzici: mult-discutatul documentar realizat de Martin Scorsese No Direction Home: Bob Dylan. Joaquin Phoenix and Reese Witherspoon joacă în Walk The Line, povestea începuturilor lui Johnny Cash, monstrul sacru al muzicii country. Romance & Cigarettes în regia lui John Turturo (!) e un muzical despre un triunghi amoros interpretat de James Gandolfini (!), Susan Sarandon (!) şi Kate Winslet. Restul distribuţiei e de să-ţi lase gură apa: Christopher Walken, Steve Buscemi, Christopher Walken (of course!), Kumar Pallana (Gupta din The Terminal) şi straniul Eddie Izzard. Poate că e din cauza că m-am lăsat de fumat, dar parcă orice film cu cigarettes în titlu trebuie să fie bun (sau foarte bun...). Ia gînditi-vă: Coffee and Cigarettes al lui Jim Jarmusch, Cigarettes & Coffee (primul lung-metraj al lui P.T. Anderson) sau (de ce nu?) Smoke, cu Harvey Keitel, sau Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea al lui Cristi Puiu...
Ceea ce ne aduce la Moartea domnului Lăzărescu, filmul lui Cristi Puiu ce tot adună premii pe ruta Cannes-Toronto şi despre care va fi vorba (sper) mai pe larg în zilele următoare. Cea de-a doua prezenţă românească de la TIFF-ul cu numărul 30 este cea a lui Radu Mihăileanu (Train de vie), cu al său Va, vis et deviens. Acţiunea filmului are loc în 1984 în timpul exodului evreilor etiopieni către Israel şi sună pe scurt cam aşa: la ideea mamei sale, un băiat etiopian creştin de nouă ani se dă drept evreu şi orfan pentru a fi primit de o familie franceză ce locuieşte la Tel Aviv.
Lista de filme (de filme) ar putea continua (aproape) la nesfîrşit: A History of Violence în regia lui David Cronenberg, Brokeback Mountain (Ang Lee), Bubble (Steven Soderbergh), Douro, Faina Fluvial (Manoel de Oliveira), Dreamer: Inspired by a True Story (John Gatins), Edison (David J. Burke), Everything Is Illuminated (Live Schreiber), Gabrielle (Patrice Chéreau), In Her Shoes (Curtis Hanson), Manderlay (Lars von Trier), Mary (Abel Ferrara), Mrs. Henderson Presents (Stephen Frears), Pride and Prejudice (Joe Wright), Proof (John Madden), Sketches of Frank Gehry (Sidney Pollack), Sympathy for Lady Vengeance (Park Chan-wook), The Matador (Richard Shepard), Tideland (Terry Gilliam), Tristram Shandy: A Cock and Bull Story (Michael Winterbottom), Wah-Wah (Richard E. Grant), Where the Truth Lies (Atom Egoyan).
Dar toate astea sunt doar cireaşa de pe tort (confiată, ce-i drept, cu mult sîrg de marile studiouri şi PR-iştii lor). Cel puţin la fel de interesant însă o să fie a descoperi, dintre sutele de filme proiectate în cele zece zile de festival, ultima coproducţie germano-namibiană (sau mai ştiu eu ce...), sumbrul regizor taiwanez sau extraordinara actriţă neo-zeelandeză despre care va vorbi tot poporul cinefag.
La terminarea conferinţei de presă de lansare a festivalului, îl întreb pe Noel Cowan, co-directorul festivalului, ce-şi doreşte de la festivalul de anul ăsta. Îmi răspunde aranjîndu-şi o şuviţă de păr rebelă şi abia trăgîndu-şi suflul - tocmai citise (timp de vreo cinci minute & cu intonaţie!) un extras din lista de celebrităţi care şi-au confirmat participarea la festival: "Tot ce-mi doresc acum e ca festivalul să meargă struna. Sper ca toate proiecţiile să iasă bine şi să nu mă împiedic cînd ajung pe covorul roşu." Ceea ce vă dorim şi dumneavoastră.
(Toronto, 31 august 2005)
