În perioada 6-30 mai 2015, a participat, ca artist în rezidenţă, la E-motional Bacău Dance Connection, 2015, un proiect E-Motional: rethinking dance, în cadrul căruia a fost găzduită de Centrul de Cultură "George Apostu" prin intermediul programului de rezidenţe ArtistNe(s)t, demarat în 2004 de Fundaţia "Gabriela Tudor".
Proiectul european E-Motional: rethinking dance este finanţat de programul Cultură al Uniunii Europene şi de Ministerul Culturii.
Beatrice Lăpădat: Mai întâi, te-aş ruga să ne spui câte date legate de procesul creativ din spatele Global War(ming), performance-ul pe care l-ai prezentat în mai 2015 la E-Motional Bacău Dance Connection.
Natalia Wilk: Aş putea spune că acest proces a început în urmă cu aproximativ 20 de ani, când am început să mă antrenez pentru înot profesionist. De atunci, practic nataţia în mod regulat şi curiozitatea meu pentru ceea ce înseamnă apă s-a amplificat, explorând pe parcurs tehnici acvatice precum watsu, dansul în apă, liquid body. Am lucrat, de asemenea, ca salvamar la un moment dat.
Având, în plus, şi o pregătire în domeniul ştiinţelor politice, nu este deloc surprinzător că interesul meu pentru tot ce înseamnă apă s-a transformat într-o preocupare socială. Aşa a început totul. Apoi am întâlnit-o pe Isabelle Schad (n.r. coregraf şi performer german) şi am descoperit că problema apei se intersectează foarte mult cu felul în care ea aborda embriologia. Aşa s-a întâmplat că fascinaţia asta s-a transformat într-un limbaj căruia ştiam că urmează să îi acord din ce în ce mai multă atenţie în activitatea mea.
Aşadar, Global War(ming), performance-ul pe care l-am prezentat la E-Motional Bacău Dance Connection la Centrul de Cultură "George Apostu", este produsul concentrării mele intense asupra a două aspecte. În primul rând, acolo este vorba despre relaţia dintre propriul corp şi apa ca materialitate. În al doilea rând, există în exerciţiul meu performativ şi o zonă umoristică, dacă îi pot spune aşa, care vine din interogaţiile pe care eu mi le formulez în legătură cu ce înseamnă existenţa înăuntrul oceanului Încălzirii Globale.
B.L.: În ce măsură te-a influenţat atmosfera din Bacău în conceperea performance-ului?
N.W.: Când am ajuns la Bacău, am descoperit cu surprindere că propunerea mea conceptuală - care era una foarte "lichidă" - a fost pusă faţă în faţă cu un râu care a secat. Am mai auzit că izvoarele vindecătoare cele mai apropiate sunt în afara oraşului. Mi s-a părut că această ironie este plină de semnificaţii şi m-am jucat cu ea în acest solo. Intenţia mea a fost aceea de a transmite ceva în legătură cu dorinţa de a ne întoarce către ape, dorinţa de a înţelege fluxul lor cu speranţa că activitatea umană nu va determina, în cele din urmă, dispariţia apei.
Până la urmă, totul nu este decât o mare înscenare - nu suntem în mod real sub apă în timpul exerciţiului meu din Global War(ming). Această imagine a unui peisaj uscat, pe care am regăsit-o şi la Bacău, m-a ajutat să îmi clarific conceptul final.
Natalia Wilk: Aş putea spune că acest proces a început în urmă cu aproximativ 20 de ani, când am început să mă antrenez pentru înot profesionist. De atunci, practic nataţia în mod regulat şi curiozitatea meu pentru ceea ce înseamnă apă s-a amplificat, explorând pe parcurs tehnici acvatice precum watsu, dansul în apă, liquid body. Am lucrat, de asemenea, ca salvamar la un moment dat.
Având, în plus, şi o pregătire în domeniul ştiinţelor politice, nu este deloc surprinzător că interesul meu pentru tot ce înseamnă apă s-a transformat într-o preocupare socială. Aşa a început totul. Apoi am întâlnit-o pe Isabelle Schad (n.r. coregraf şi performer german) şi am descoperit că problema apei se intersectează foarte mult cu felul în care ea aborda embriologia. Aşa s-a întâmplat că fascinaţia asta s-a transformat într-un limbaj căruia ştiam că urmează să îi acord din ce în ce mai multă atenţie în activitatea mea.
Aşadar, Global War(ming), performance-ul pe care l-am prezentat la E-Motional Bacău Dance Connection la Centrul de Cultură "George Apostu", este produsul concentrării mele intense asupra a două aspecte. În primul rând, acolo este vorba despre relaţia dintre propriul corp şi apa ca materialitate. În al doilea rând, există în exerciţiul meu performativ şi o zonă umoristică, dacă îi pot spune aşa, care vine din interogaţiile pe care eu mi le formulez în legătură cu ce înseamnă existenţa înăuntrul oceanului Încălzirii Globale.
B.L.: În ce măsură te-a influenţat atmosfera din Bacău în conceperea performance-ului?
N.W.: Când am ajuns la Bacău, am descoperit cu surprindere că propunerea mea conceptuală - care era una foarte "lichidă" - a fost pusă faţă în faţă cu un râu care a secat. Am mai auzit că izvoarele vindecătoare cele mai apropiate sunt în afara oraşului. Mi s-a părut că această ironie este plină de semnificaţii şi m-am jucat cu ea în acest solo. Intenţia mea a fost aceea de a transmite ceva în legătură cu dorinţa de a ne întoarce către ape, dorinţa de a înţelege fluxul lor cu speranţa că activitatea umană nu va determina, în cele din urmă, dispariţia apei.
Până la urmă, totul nu este decât o mare înscenare - nu suntem în mod real sub apă în timpul exerciţiului meu din Global War(ming). Această imagine a unui peisaj uscat, pe care am regăsit-o şi la Bacău, m-a ajutat să îmi clarific conceptul final.
B.L.: Contactul fizic cu aceste locuri a dus în vreun fel la apariţia unor idei cu totul neaşteptate faţă de cele iniţiale în construirea performance-ului?
N.W.: Într-o anumită măsură, am ştiut de la bun început care erau instrumentele şi conceptele cu care doream să lucrez, dar, la faţa locului, m-am confruntat cu un râu uscat şi am acţionat în consecinţă. A fost un aspect foarte important, pentru că m-a ajutat să înţeleg de ce nu mi-am creat performance-ul folosindu-mă de apă reală. Am avut, aşadar, prin intermediul acestui contact, o revelaţie privind motivul pentru care propriul corp a devenit oceanul în care aş vrea să înot.
B.L.: Global War(ming) transmite un mesaj foarte consistent în direcţia învestirii cu putere a femeii. Ţi-ai conceput în mod deliberat proiectul ca vehicul al unui statement feminist?
N.W.: Eu una nu mă definesc ca feministă - nici din punct de vedere personal, nici artistic. Prin urmare, statement-ul meu este departe de un mesaj feminist propriu-zis. Ideea se leagă mai degrabă de noţiunea de putere individuală pe care o poate avea oricine pentru el / ea sau prin el / ea. Mă bucur, totuşi, să mă întâlnesc cu o astfel de interpretare, mai ales că unul dintre personajele cu care m-am intersectat în timpul pregătirii pentru solo este Mica sirenă a lui Disney. Aşadar, dacă cineva doreşte să vadă performance-ul meu prin lentilele unui manifest pro-feminism sau pro-matriarhat, nu am nicio problemă, mai ales că şi eu am o relaţie strânsă cu natura în acest proiect, ceea ce s-ar putea defini mai degrabă prin prisma unei abordări feminine decât masculine.
B.L.: Crezi că teme precum mediul înconjurător sau feminismul se confruntă cu pericolul de a deveni redundante sau supraexpuse?
N.W.: Cred că feminismul şi mişcarea queer sunt foarte populare acum, dar, din moment ce eu nu operez cu aceste noţiuni, nu pot să mă exprim în mod asumat cu privire la ele.
În ceea ce priveşte mediul înconjurător, însă, cred că niciodată nu putem ajunge la un stadiu de suprasaturaţie cu această temă. De fapt, cred că tot ceea ce faci ca artist - fie că adopţi o perspectivă BMC (Body-Mind Centering), embriologică sau economică (discuţiile privind politica hranei, agricultura etc.) - te duce mereu către mediu. Şi aş mai spune că nu va fi niciodată prea mult până când oamenii nu vor înţelege faptele şi problemele arzătoare pe care le aduc cu sine naraţiunile scrise de marile companii şi de regulile capitaliste. Nu este uşor să îţi ţii mintea trează şi ascuţită în confruntarea cu metodele actuale prin care oamenii sunt conduşi şi amăgiţi. Nu aş putea spune nici despre mine că sunt deosebit de conştientă de absolut totul. Este, însă, important să îţi ţii ochii deschişi şi să iei singur decizii.
N.W.: Într-o anumită măsură, am ştiut de la bun început care erau instrumentele şi conceptele cu care doream să lucrez, dar, la faţa locului, m-am confruntat cu un râu uscat şi am acţionat în consecinţă. A fost un aspect foarte important, pentru că m-a ajutat să înţeleg de ce nu mi-am creat performance-ul folosindu-mă de apă reală. Am avut, aşadar, prin intermediul acestui contact, o revelaţie privind motivul pentru care propriul corp a devenit oceanul în care aş vrea să înot.
B.L.: Global War(ming) transmite un mesaj foarte consistent în direcţia învestirii cu putere a femeii. Ţi-ai conceput în mod deliberat proiectul ca vehicul al unui statement feminist?
N.W.: Eu una nu mă definesc ca feministă - nici din punct de vedere personal, nici artistic. Prin urmare, statement-ul meu este departe de un mesaj feminist propriu-zis. Ideea se leagă mai degrabă de noţiunea de putere individuală pe care o poate avea oricine pentru el / ea sau prin el / ea. Mă bucur, totuşi, să mă întâlnesc cu o astfel de interpretare, mai ales că unul dintre personajele cu care m-am intersectat în timpul pregătirii pentru solo este Mica sirenă a lui Disney. Aşadar, dacă cineva doreşte să vadă performance-ul meu prin lentilele unui manifest pro-feminism sau pro-matriarhat, nu am nicio problemă, mai ales că şi eu am o relaţie strânsă cu natura în acest proiect, ceea ce s-ar putea defini mai degrabă prin prisma unei abordări feminine decât masculine.
B.L.: Crezi că teme precum mediul înconjurător sau feminismul se confruntă cu pericolul de a deveni redundante sau supraexpuse?
N.W.: Cred că feminismul şi mişcarea queer sunt foarte populare acum, dar, din moment ce eu nu operez cu aceste noţiuni, nu pot să mă exprim în mod asumat cu privire la ele.
În ceea ce priveşte mediul înconjurător, însă, cred că niciodată nu putem ajunge la un stadiu de suprasaturaţie cu această temă. De fapt, cred că tot ceea ce faci ca artist - fie că adopţi o perspectivă BMC (Body-Mind Centering), embriologică sau economică (discuţiile privind politica hranei, agricultura etc.) - te duce mereu către mediu. Şi aş mai spune că nu va fi niciodată prea mult până când oamenii nu vor înţelege faptele şi problemele arzătoare pe care le aduc cu sine naraţiunile scrise de marile companii şi de regulile capitaliste. Nu este uşor să îţi ţii mintea trează şi ascuţită în confruntarea cu metodele actuale prin care oamenii sunt conduşi şi amăgiţi. Nu aş putea spune nici despre mine că sunt deosebit de conştientă de absolut totul. Este, însă, important să îţi ţii ochii deschişi şi să iei singur decizii.
B.L.: Care a fost impactul pe care ai dorit să îl ai prin performarea Global War(ming) la Centrul de Cultură "George Apostu"?
N.W.: Mi-am dorit ca oamenii să înţeleagă momentul meu ca pe o invitaţie la a-şi descoperi propriile oceane interioare în care să înceapă să înoate. Prin acest ocean, mă refer, pur şi simplu, la un mediu alcătuit în întregime dintr-un lichid imaginar, nu departe de imaginea întoarcerii către pântecul matern. Practic, mesajul meu se referea la aşteptarea marelui val al dezastrului purificator. Dacă tot ne îndreptăm către distrugere, am putea transforma acest proces în favoarea noastră, întorcându-ne din nou la punctul zero, la esenţă. Apă-zen.
B.L.: Te rog să ne spui ce a însemnat pentru evoluţia ta artistică întâlnirea cu E-Motional Bacău Dance Connection şi programul de rezidenţe ArtistNe(s)t.
N.W.: E-Motional Bacău Dance Connection 2015 a constituit un eveniment foarte important pentru mine, pentru că a fost prima rezidenţă la care am lucrat complet independent asupra materialului. Pe lângă descoperirile pe care le-am avut în ceea ce priveşte piesa performativă în sine, am aflat enorm de multe despre propriul meu stil de a lucra, despre importanţa exerciţiului zilnic şi despre concentrare. Într-un fel, aceasta a fost prima dată când am avut ocazia de a-mi defini câteva aspecte relevante în sfera practicii mele artistice.
B.L.: Care crezi că este punctul principal de legătură dintre lumea dansului şi performance-ului din România şi Polonia?
N.W.: Pe de o parte, găsesc foarte multe puncte în comun, dar, pe de altă parte, sunt, de asemenea, conştientă de faptul că există şi o serie de diferenţe. Se poate observa că sunt câteva linii similare în evoluţia istorică a celor două ţări, printre care cele mai recente ar fi intrarea în Uniunea Europeană şi prezenţa bazelor militare americane.
Constat că România este deosebit de activă în construirea a noi reţele şi conexiuni artistice, în timp ce modelul polonez este puţin diferit din acest punct de vedere. În ambele ţări se resimte, de asemenea, influenţa majoră pe care tradiţia teatrală o exercită asupra artelor performative. Părerea mea e că atât artiştii polonezi, cât şi cei români au foarte mult de spus în această zonă artistică, fără a urmări necondiţionat trendurile din afară. Şi România, şi Polonia sunt ţări importante care se află în plină dezvoltare în lumea dansului, propunând constant formule şi abordări noi şi proaspete. Mai cred, de asemenea, că România este conectată într-un mod mai profund la cultura franceză, în timp ce Polonia este mai degrabă impregnată de puterea modelului anglofon.
Am foarte multă încredere în forţa acestor ţări din Europa Centrală sau din Balcani. Mai degrabă aş prefera să explorez aceste locuri decât să urmez exclusiv evoluţia ţărilor care au deja o tradiţie îndelungată în zona dansului.
B.L.: Ce ţi-ai dori să vezi în România în eventualitatea în care te-ai reîntoarce aici?
N.W.: Dacă aş putea reveni, mi-ar plăcea să găsesc mai multe locuri favorabile creaţiei în dans. Mi-ar plăcea, de asemenea, să întâlnesc mai mulţi participanţi din acelaşi program de rezidenţe de la Bacău din anii anteriori, aşa cum mi-ar face plăcere să particip la un festival menit să faciliteze schimbul de practici artistice. Sper ca România să lanseze noi spaţii prin care să se încurajeze iniţiativele mici, individuale, în loc să fie descurajate. Sunt nerăbdătoare să văd cum se dezvoltă şi cresc toate aceste idei minunate prezente în dansul românesc actual. M-aş bucura să revin echipată cu şi mai multe cunoştinţe decât am în prezent, astfel încât să pot explora o zonă cât mai conectată la această ţară şi la oamenii ei.
N.W.: Pe de o parte, găsesc foarte multe puncte în comun, dar, pe de altă parte, sunt, de asemenea, conştientă de faptul că există şi o serie de diferenţe. Se poate observa că sunt câteva linii similare în evoluţia istorică a celor două ţări, printre care cele mai recente ar fi intrarea în Uniunea Europeană şi prezenţa bazelor militare americane.
Constat că România este deosebit de activă în construirea a noi reţele şi conexiuni artistice, în timp ce modelul polonez este puţin diferit din acest punct de vedere. În ambele ţări se resimte, de asemenea, influenţa majoră pe care tradiţia teatrală o exercită asupra artelor performative. Părerea mea e că atât artiştii polonezi, cât şi cei români au foarte mult de spus în această zonă artistică, fără a urmări necondiţionat trendurile din afară. Şi România, şi Polonia sunt ţări importante care se află în plină dezvoltare în lumea dansului, propunând constant formule şi abordări noi şi proaspete. Mai cred, de asemenea, că România este conectată într-un mod mai profund la cultura franceză, în timp ce Polonia este mai degrabă impregnată de puterea modelului anglofon.
Am foarte multă încredere în forţa acestor ţări din Europa Centrală sau din Balcani. Mai degrabă aş prefera să explorez aceste locuri decât să urmez exclusiv evoluţia ţărilor care au deja o tradiţie îndelungată în zona dansului.
B.L.: Ce ţi-ai dori să vezi în România în eventualitatea în care te-ai reîntoarce aici?
N.W.: Dacă aş putea reveni, mi-ar plăcea să găsesc mai multe locuri favorabile creaţiei în dans. Mi-ar plăcea, de asemenea, să întâlnesc mai mulţi participanţi din acelaşi program de rezidenţe de la Bacău din anii anteriori, aşa cum mi-ar face plăcere să particip la un festival menit să faciliteze schimbul de practici artistice. Sper ca România să lanseze noi spaţii prin care să se încurajeze iniţiativele mici, individuale, în loc să fie descurajate. Sunt nerăbdătoare să văd cum se dezvoltă şi cresc toate aceste idei minunate prezente în dansul românesc actual. M-aş bucura să revin echipată cu şi mai multe cunoştinţe decât am în prezent, astfel încât să pot explora o zonă cât mai conectată la această ţară şi la oamenii ei.
