Acest film este cea de-a două parte a trilogiei Paradisul, Infernul şi Purgatoriul pe care Krzysztof Kieslowski şi Krzysztof Piesiewicz (scenaristul Decalogului, al trilogiei Trois couleurs şi al lui L'enfer) nu au apucat să o mai facă. Prima parte, Heaven, a fost deja realizată în 2002 de germanul Tom Tykwer (Run Lola Run), un film pe care nu-l uiţi uşor, cu o Cate Blanchett de zile mari.
Bazat în mare pe cea de-a două parte a Infernului lui Dante, filmul lui Tanovic se anunţa - încă de la generic – unul sofisticat, misterios şi violent, cu înţelesuri ce se vor desluşi pe parcurs.
Povestea din L'enfer ni se dezvăluie treptat, ca într-un roman clasic: o doamnă în vîrstă (Carole Bouquet) îşi duce viaţă într-un azil de lux. Cele trei fiice, acum adulte (Emmanuelle Béart, Karin Viard şi Marie Gillain), nu mai ţin legătura una cu cealaltă, dar sînt unite de un eveniment tragic din trecutul familiei. Cele trei surori se zbat într-un vârtej de emoţii şi relaţii eşuate, cu un destin comun, marcat de traume emoţionale, bântuite de fantome dintr-un trecut ce se clarifică abia în ultimul act al filmului.
Măiestria lui Tanovic e evidentă în capacitatea lui de a nu lăsa nici un fir al poveştii dezlînat, dirijînd o distribuţie absolut superbă, totul asamblat cu o precizie demnă de un ceasornicar elveţian într-un caleidoscop (imagine recurentă în L'enfer) vizual care îţi ia răsuflarea.
Un film cum rar se mai vede azi pe ecrane: profund, sensibil, intens, cînd reţinut, cînd pasional, bogat în înţelesuri, iar frumuseţea unor Béart sau Gillain dă atît de bine pe fundalul unui Paris întunecat dar elegant şi cuceritor ca întotdeauna...
(Toronto, 9 septembrie)