Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Stagiunea concertistică 2015

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

De ce nu fusion şi păcatele world-music - Muzică aramaică şi sufi la Catedrala Sfântul Iosif


septembrie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
19 septembrie 2015: penultima zi a Festivalului Enescu 2015. În acelaşi timp cu concertul de la Sala Palatului al Royal Concertgebouw Orchestra, era organizat de către Ambasada Libanului şi Institutul Francez din Bucureşti la Catedrala Sfântul Iosif un concert intitulat Nuanţe din Orient - Sources of spirituality: Aramaic and Sufi. Am ales Orientul în primul rând din nostalgie faţă de perioada petrecută în India, în care am studiat muzica clasică a acelor locuri. Oricum, mai aveam o şansă să-i văd pe cei de la Concertgebouw în ultima zi de festival.

Iniţial, în concert trebuia să evolueze, alături de ansamblul condus de cântăreaţa libaneză Abeer Nehmen, şi Corul Psalmodia şi aş fi fost tare mult interesată să văd această juxtapunere de intonaţii netemperate bizantine şi arabo-persane, ambele puse în slujba spiritualităţii. Nu a fost să fie.

Seara a început cu discursurile organizatorilor. Discursuri politice în care cultura este scoasă în faţă ca element ce uneşte două lumi: Occidentul şi Orientul. Dacă tot pierdusem concertul de la Sala Palatului servit la pachet cu un discurs politic, am putut recupera aici. Straniu, trei astfel de speech-uri au fost ţinute şi pe scena Sălii Palatului la concertele din 18, 19 şi 20 septembrie 2015.

Ideea de unitate a fost în centrul acestei manifestări, chiar intrarea artiştilor şi primul solo al cântăreţei (o rugăciune) făcându-se pe acorduri de orgă.

Din ansamblu făceau parte: Abeer Nehmen (voce, Liban), Imad Morcos (qanun, Liban), Mehdi Aminian (ney, setar şi voce, Iran), Zabih Vahid (kamanche, Iran) şi Akash Bhatt (bendir şi tabla, India). Lor li s-a alăturat contrabasista Leila Renault din Franţa.

Programul a conţinut compoziţii de Zabih Vahid, Mehdi Aminian (artişti prezenţi în ansamblu), Rahbani şi Marcel Khalife pe versuri ale sfântului sufi persan Rummi şi ale misticului sufi arab Hallaj, melodii tradiţionale aramaice maronite, bizantine şi ortodoxe siriace.

Intonaţiile maqam-urilor erau cuceritoare. Acest moduri ale muzicii Orientului Mijlociu au un acordaj special, în care intervale neutre fac parte din însăşi structura scărilor muzicale. Chiar qanun-ul redă aceste intervale netemperate, neutre, aspre, îndulcite de ornamentele microtonale ale ney-ului (instrument asemănător cavalului), dar mai ales ale kamanche-ului (instrument cordofon cu arcuş, o viola da gamba orientală.) Acest instrument este capabil de a reda cu acurateţe cele mai subtile figuraţii melodice, intonaţionale, emoţionale, fiind un concurent serios al vocii umane. Partea de percuţie susţinută de artistul indian Akash Bhatt urmărea tiparele numite Iqa, de multe ori asimetrice, construite asemănător talas-urilor indiene. Chiar la una dintre piese, a enunţat un astfel de tala folosind instrumentul tabla, însă secţiunile scurte, întrerupte de recitative, nu permiteau mari desfăşurări improvizatorice, aşa cum se întâmplă în raag-ul clasic indian.

În aramaică, arabă sau persană, muzica avea aceeaşi dulceaţă şi acelaşi ethos. Solista avea o mare dexteritate vocală şi un timbru catifelat, ajutat şi de microfonul ultra-profesional folosit. Uneori improvizaţia ieşea din context prin vocalize în registrul mediu spre acut cu un timbru semi-impostat şi aerat. Nu prea înţelesesem ce este cu ele, însă m-a lămurit mai târziu prezentarea. Pe site-ul oficial scrie că Abeer Nehme cântă o varietate de stiluri orientale, pe care le regăsim în concertul de la Sfântul Iosif şi... operă (?), recomandându-se ca solistă crossover. Mă bucur că nu am apucat să văd acest CV înainte de concert. Vocea educată în stil belcanto, singura tehnică cu adevărat sănătoasă pentru aparatul fonator, este, desigur, mult mai uşor de controlat şi are mult mai multă siguranţă decât cea care cântă doar muzică tradiţională, însă de aici până la operă este o distanţă uriaşă.

Un element la fel de neinspirat a fost prezenţa contrabasului, la care se ciupeau mai mult când tonica când o presupusă dominantă a modurilor cântate, sonoritatea alunecând înspre jazz si fusion.

În timpul concertului, încercam să ignor acest tonalism artificial, concentrându-mi atenţia asupra muzicii autentice care reuşea să ajungă la noi. Şi reuşea. În ciuda...dar reuşea. Compozitorul Cornel Ţăranu afirma într-un interviu că "atunci când reuşeşti să transmiţi emoţie, ai rezolvat esenţialul". Şi aceşti muzicieni au reuşit, extaziind atât audienţa tânără bucureşteană cât şi pe membrii comunităţii libaneze, aceştia fredonând împreună cu artiştii melodiile tradiţionale. Solista traducea înainte de fiecare piesă poemele şi rugăciunile în limba engleză. Şi astfel am avut tabloul complet al devoţiunii sufi şi creştine orientale. Revin la kamanche, instrument al cărui maestru, Zabih Vahid, a creat în acest concert imagini sonore înălţătoare.

De ce nu fusion?
Este o întrebare la care răspund tot cu o întrebare: de ce fusion?

Publicul venit la Catedrala Sfantul Iosif era atras de exotism. Autenticitatea acestei muzici sufi sau siriace are mai mult farmec decât orice. Aceste intonaţii netemperate, aceste vocalize şi alunecări între sunete atent controlate şi încadrate de reguli stricte ale tradiţiei muzicale perso-arabe sunt comoara acestei muzici. De ce ai dori să o faci mai puţin exotică dacă oamenii tocmai pentru asta au venit? De ce sa diminuezi valoarea propriei culturi aducând-o mai aproape de zona divertismentului occidental? Se dorea o "apropiere" de spaţiul nostru cultural, însă muzica proprie zonei este cea bizantină, în care organizarea sonoră este diferită, limba este diferită, însă universul spiritual invocat era în mare parte acelaşi. Mai mult, cele două stiluri fac parte ambele din aceeaşi familie a muzicilor elaborate orizontal, modal, melodic.

O etichetă nedreaptă este pusă oricărui tip de muzică ce nu urmează tradiţia începută cu polifonia Renascentisă şi culminează în simfonismul romantic târziu: world music.

Necunoaşterea în profunzime a sistemelor muzicale profesioniste bizantine şi extra-europene conduc către aceste catalogări artificiale, improprii şi.... ofensatoare. Puţini ştiu că în cazul acestor muzici nu vorbim despre folclor, ci despre muzică savantă, elaborată, care rămâne fidelă modalismului, limbaj evenit o important sursă de inspiraţie pentru muzica europeană modernă.

Dacă muzica clasică indiană sau cea persană sau arabă pot fi etichetate ca world-music, categorie din care face parte şi acest nefericit gen fusion, care nu văd de ce ar face vreodată obiectul preocupărilor unui muzician serios, atunci de ce să nu-i amestecăm în aceeaşi grămadă şi pe Bach, Palestrina sau Wagner? Facem parte cu toţii din aceeaşi lume, nu-i aşa?

Abordarea fusion-ului ca strategie de apropiere de audienţă este un argument care nu poate sta în picioare nu doar în Estul Europei, dar are legătură mai degrabă cu conştiinţa de sine a artistului, cu demnitatea lui. Desigur, artistul trebuie să trăiască la un anumit standard material, care să-i permită timpul necesar studiului, cercetării, să-i asigure suportul tehnic. Aceasta este sarcina noastră, a societăţii!

Despre demnitatea artei, Shri Mataji Nirmala Devi, maestrul spiritual al vremurilor moderne afirma: "Artiştii trebuie să înalţe opinia publică la nivelul standardelor gustului lor şi nu să se coboare pentru a atinge cererile ieftine ale publicului, acest lucru limitându-le libertatea. [...] Ei [artiştii] sunt florile cele mai iubite ale creaţiei, visul cel mai duce al Creatorului, şi cele mai îndrăgite părţi ale societăţii umane. Poate ei nu ştiu cât sunt de iubiţi, veneraţi şi urmaţi de către spectatorii lor" (Mrs.N.Srivastava, fragment din Souvenir - India, 1961 - shrimataji.org)



 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2015


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Cleopatra David


Alte articole

 Reîntoarcerea la sincretismul artelor - Filmul şi muzica, Marcel Frandeş
 Violonistul Daniel Podlovschi în Concertul de Ludwig van Beethoven, la Ateneu, Marcel Frandeş
 Mezzosoprana Roxana Constantinescu într-un program de arii de Mozart, la Ateneul Român, Marcel Frandeş
 O nouă istorie ieroglifică, Cleopatra David
 Răbdarea de a construi cu inocenţă frumosul sonor, Marcel Frandeş
 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2015


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer