Dragoş Bucur şi Raluca Aprodu sunt Sebastian şi, ţineţi-vă bine, Aprilia. Se cunosc în chiar primele minute ale filmului - când el, violonist de excepţie, se ia în joacă la cântat cu un cerşetor ambulant, iar ea îl vede şi, hop-ţop, mare iubire la orizont. Fuşerite şi grăbite fără să înţelegem de ce, primele zile ale poveştii lor de dragoste sunt consumate schematic, sub aspectul unui videoclip în care porumbeii se hârjonesc, se sărută, fac şi puţin sex dur - mă înţelegeţi, pentru impresia artistică, că doar au trupuri zvelte, frumos finisate şi o partidă animalică chiar se pretează. Apoi, din nou hop-ţop, pe repede înainte, apare indicaţia că a trecut un an - din neant şi neanunţat; am putea fi tentaţi să credem că la mijloc e nepriceperea regizorală de a închega o idilă, sau lipsa îndrăznelii de a o prezenta aşezat, în toată derularea ei, pe ecran.
În transilvăneanul Braşov, cinematografiat mult de la înălţime (probabil pentru a evita părţile inestetice, care ar fi dat de gol, de fapt, lipsa alinierii lui totale la standarde occidentale), cei doi iubiţei încep să dea de greu. E jumătate film artistic, jumătate film de prezentare a oraşului. Ea, actriţă al cărei succes era sinonim cu statutul de amantă a regizorului-producător hot shot (interpretat de Ducu Darie). El, muzicant muritor de foame din cauza unei crizei financiare care nu e de ieri, de azi, introdusă exact atunci când era mai convenabil pentru scenarist. Să trecem şi peste asta.
În mod idilic, cei doi locuiesc într-un pod curăţel, din centrul oraşului; e destul de cochet, dar puţin cam prea demonstrativ gândit - cu manechini din plastic la intrare şi alte asemenea inserţii scenografice care le-o fi părut de bun gust celor din echipă. Ce-i drept, obiecte de acest tip se înscriu pe linia autosuficientă şi superficială a proiectului.
Anotimpul în care se întâmplă acţiunea e cel rece: pe străzi e plin de zăpadă, iar problemele financiare întâmpinate de protagonişti sunt tot mai mari - ajung să doarmă pe bănci sau să umble bezmetici pe uliţe şi să plângă. Proprietăreasa, o doamnă trecută puţin de cincizeci de ani, prinde momentul şi îi face avansuri lui Sebastian - care e mare violonist, dar umblă cu jeanşi rupţi trendy şi flanele tip fotbalist. În oglindă, se întâmplă ca şefulului magazinului unde lucrează Aprilia să i se fi aprins călcâiele după ea. O vrea, o doreşte şi i-ar cam da jos hainele de albă ca zăpada. Doar că, în primă fază, îi cumpără toalete scumpe, sub pretextul că nu are cine le proba pentru, vezi-doamne - originalitatea originalităţilor şi staţi bine pe scaune -, logodnica lui. Apoi, îi spune adevărul, că aceasta nu există. Ea nu ar prea accepta cadoul, dar el i-l lasă pe trotuar; aşa că, întâi Aprilia noastră pleacă fără pungi, apoi se gândeşte mai bine (cum să laşi bunătate de ţoale aiurea?!) şi se întoarce după ele. Ajunsă acasă, motiv de ceartă cu Sebastian. (Să nu uităm că, în prealabil, ea îl prinsese pe el că se îmbrăţişa pe stradă cu proprietara - fix atunci trecuse şi ea, săraca, pe lângă casa madamei, aşa, ca din întâmplare. Apoi, o vede el pe ea în magazinul cu pricina, cu boss-ul.) Durere nevoie mare, dar dragostea e prea puternică. După o ceartă în care îşi spun tot, ea pleacă furtunos, el îi aruncă hainele, dar nu poate dormi, aşa că a doua zi se plantează la filmări, îi cântă puţin şi totul e la loc cum a fost. Se împacă cu sughiţuri, mai-mai să recunoască ce proşti au fost. Oftica pică tot pe regizorul-baştan - îmbrăcat stil curcubeu neasortat, cu cămaşă roz şi pulovăr roşu pus finuţ pe spate şi făcut nod la stern, care mai are şi o mamă coafată tip Cruela (brunetă, cu un floc alb ataşat la bretonul ridicat) -, care, nenorocitul, îşi făcea deja vise de împăcare şi amor până dimineaţa cu Aprilia. Ete na. Aşa că, să se răzbune înc-o dată, o pune să se tundă zero, dacă vrea să-şi păstreze rolul. Ce nu facem pentru artă? Că, başca, o să ia şi ea un premiu "la Cannes sau la Veneţia", cum "au luat celelalte" actriţe prezente în capodoperele respectabilului, cât timp ea a fost certată cu dumnealui. Iar, Sebastian, din solidaritate, îşi tunde şi el pleata, imediat. Adicătelea, scena următoare. Morala? Iubirea e păguboasă şi te cam lasă fără păr.
Filmul, produs de Media Pro, probabil că va mai rula ceva vreme prin cinematografe, apoi va intra în masa de producţii oferite spre vizionare, de sărbători, pe posturile trustului. Şi-am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea (de dragoste) aşa!