Neil LaBute îşi plasează piesa într-o cameră de hotel. Concepţia regizorală este congruentă cu cea a autorului, B. Fülöp Erzsébet plasându-şi spectacolul într-un apartament de hotel, creând acea intimitate pe care piesa o cere. Regia parcă se joacă cu intenţiile ascunse ale privitorilor obişnuiţi cu emisiuni de televiziune care scotocesc cu o curiozitate bolnăvicioasă în sfera intimă a altora, a semenilor. Rareori ne este dată ocazia de a nu privi doar prin sticlă problemele intime, zbaterile, chinurile altora, ci de a le simţi pe propria piele, de a-şi delecta privirea cu actorii aflaţi la câţiva centimetri de ei, de a le capta olfactiv parfumurile-mirosurile ce îi învăluie. Seria de evenimente înşiruite în atare spaţiu, în care personajele sunt ciocnite între ele şi problemele le sunt disecate, cu rezultate ce neagă uneori sistemul de valori convenţionale, poate enerva sau din contră, mângâia, răsfăţa subconştientul fiecăruia după temperamentul şi predispoziţia sa. Spectacolul face o analiză psihologică rafinată a personajelor, stabileşte diagnosticul, însă nu se vrea a fi şi un terapeut totodată. Asemănător filmului fellinian La dolce vita, care prezintă societatea de-atunci, aspectele sale ştiute însă deloc devoalate, fără a se angaja în vindecarea simptomelor.
Acţiunea se poate citi pe două planuri, în funcţie de felul în care este construit privitorul. În prima lectură vedem un tânăr de peste treizeci de ani aflat în pragul căsătoriei, care înaintea marelui pas, decisiv, am zice noi, ia iniţiativa de a-şi reîntâlni fostele iubiri, de a încheia capitolele vieţii sale de deunăzi într-un mod favorabil. Le cheamă într-un apartament de hotel, rând pe rând, rememorează clipele, episoadele comice dar mai ales tragice, ce au dus la ruperea relaţiilor dintre ei, reproşându-le actele nesăbuite şi dureroase de odinioară. Înflăcărarea, uneori atracţia sexuală de la debutul întâlnirii se stinge treptat, întâlnirile eşuează. Este una dintre tarele omului societăţii moderne: incapacitatea soluţionării problemelor proprii, drept urmare majoritatea apelează la sprijinul unui psihiatru. Drept activitate complementară îşi ia în mână un pahar de băutură, ronţăie arahide, răstimp în care se rostesc vorbe despre cum trebuiau făcute lucrurile cu ani în urmă. Desigur, în faţa ochilor bărbatului planează aventura plecării, fata morgana a carierei, cât timp îşi caută motivaţii în naivitatea tinereţii sau a necunoaşterii adolescentine. Este o ocazie unică de a se destăinui, de a-şi face autocritica. Monologul de la finele piesei este o destăinuire a carieristului fără scrupule din societăţile de consum. Nu rămâne altceva de făcut decât, după atâţia ani, să se înscrie pe Facebook drept cunoştinţe.
În cea de a doua lectură însă, bărbatul vrea să-şi facă analiza psihologică de dinaintea pasului decisiv, să se descotorosească de zgura adunată, să elimine tensiunile acumulate, să facă ordine în amintiri şi să-şi înceapă noul episod cu pagina curată. Unora le reuşeşte, alţii sucombă în propriul eu. Tind să accept acest ultim aspect, spectacolul căpătând astfel valenţe nebănuite. Într-o cameră de hotel un bărbat se aruncă în lumea virtuală, dialoghează cu fostele partenere..., analiza este efectuată cu sprijinul unui îngeraş, o fiinţă supraomenească, care ridică seria de amintiri psihoanalitice pe tărâmuri metafizice. Femeile invocate intră şi ies din camera de hotel, care la urma urmei este proiecţia scenică a colecţiei de amintiri. A., personajul angelic, prin caracterul lui şugubăţ, coincide cu Puck din Visul unui nopţi de vară sau cu Piticul din serialul Twin Peaks, care dirijează firul amintirilor, procesului de autocunoaştere, până când eroul se destăinuie, aflând de secretele, tainele sale, de dedesubturile carierei sale, dar şi de conformismul său. Nu întâmplător scena îmbăierii este urmată de monologul destăinuirii.
Rolul lui Guy este interpretat de Kinda Szilárd. În engleză guy înseamnă bărbat, fecior, individ, figură. Pentru început într-adevăr vedem un tânăr la laptop, chemând femeile în camera sa de hotel. Pe parcursul proceselor de conştiinţă derulate cu ele, în concepţia actorului Kinda Szilárd, Guy se maturizează, practic este dărâmat de povara trecutului. Se zbate între abisul carierei şi al vieţii private. Spre exterior arată faţa echilibrată a unui om de succes, însă îl chinuie amintirile, gândurile dureroase, rănile necicatrizate. Probabil, însurătoarea i-a declanşat dorinţa de a-şi încheia trecutul, însă fără succes (actul de căsătorie poate fi un colac de salvare?). Adevărata şi complicata faţă a lui Guy o desluşim abia în monologul final, în care îşi expune eul său adevărat. Actorul Kinda Szilárd transmite cu empatie şi dibăcie freamătul personajului, tensiunile crescânde, iar prin efortul său creativ aduce în prim-plan profilul complex al omului nou, ca parte componentă importantă a societăţii de consum.
Actriţei Borbély B. Emília i s-a rezervat o sarcină deosebit de complexă. Ea trebuie să interpreteze cinci roluri feminine, dar nu "nişte femei", ci personalităţi bine conturate. Szandi este o familistă, preocupată de familie şi dedicată ei, marcată dureros de ruptura iresponsabilă a lui Guy. Amintirile ei sunt mai profunde, mai dureroase decât cele ale bărbatului. Pentru ea soluţia "dacă vrei, poţi să mă incluzi printre prietenii de pe Facebook" nu rezolvă nimic, ea nu poate scăpa de rănile din liceu. Tili, a doua femeie, este diametral opusă primei, lejeră, provocatoare, lascivă, superficială, ahtiată după amintiri, practică sexul ca o obligaţie şi distracţie cotidiană, ea fusese, cândva, partenera lui Guy şi apoi a mai multora. Deviza ei este: "Dă-o încolo!". Linda este o femeie măritată chibzuită, riguroasă în tot ceea ce face în viaţa privată şi în cariera profesională. Soseşte la rendez-vous cu o ţintă precisă, ştiind că Guy nu o poate redresa, şi că din partea bărbatului este doar "un gest grandios". Îl ia peste picior, se oferă în memoria celor trecute, a relaţiei avute, însă îşi exprimă deziluzia, ea fiind îndrăgostită de viitorul promis. În fine, precum făcuse şi bărbatul la acea vreme, dispare şi ea. Emi acceptă invitaţia la hotel doar din pură răzbunare, îl supune unui exerciţiu de sinceritate. Îl numeşte terorist sentimental, căci "face ceea ce-şi doreşte, fără scrupule, rănindu-i pe alţii". Microfonul ascuns dezvăluie că Guy adună de fapt materiale pentru noua sa carte. În acest moment se declanşează monologul autocritic, ceea ce încheie seria. Totul rămâne cum a fost... Toate personajele la un loc, incluzându-l şi pe cel imaginar, arată că actriţa Borbély B. Emília se află într-un moment propice al carierei sale, în care îşi poate etala predispoziţia, plurivalenţa, seriozitatea şi atitudinea faţă de profesiunea aleasă.
Regizoral, B. Fülöp Erzsébet îşi ridică spectacolul în lumea iluzorie, completând seara revărsărilor sentimentale cu un personaj fictiv. A. este ghidul, dirijorul evenimentelor, presară picături de somn în ochii lui Guy, precum procedează şi Puck. Femeia simpatică, şturlubatică, copilăroasă să fie partenera ideală a lui Guy? Probabil, însă ea este o fată morgana...
O coproducţie a Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timişoara şi Studioul Yorick din Tîrgu Mureş
Valami csajok, avagy Egyszeröt [Some Girl(s)], (Nişte fete, sau Cinci-în-unu) de Neil LaBute;
Traducerea: Nagy Imola;
Regie, decoruri şi costume: B. Fülöp Erzsébet;
colaj muzical Boros Csaba şi Kovács Károly, după o selecţie de B. Fülöp Erzsébet;
Distribuţia: Borbély B. Emília (Szandi, Tili, Linda, Emi, A.), Kinda Szilárd (Guy).
Data reprezentaţiei: 3 septembrie 2015;
Spectacol jucat la: Hotelul Concordia din Tîrgu Mureş.
PS: Actriţa Borbély B. Emília interpretează unul dintre rolurile spectacolului Gardenia de Elžbieta Chovanek, difuzat la TVR2 în seara zilei de 7 decembrie 2015.