Cineastul răsfoieşte cu atenţie scenariul minuţios confecţionat de Fraţii Coen, care are la bază întreaga afacere şi dedesubturile ei, iar apoi îi dă o formă cinematografică foarte îngrijită. La fel ca în demersuri anterioare, imaginea o colorizează alegînd o patină albăstruie, iar decupajul (facilitat de DoP-ul lui fetiş, Janusz Kaminski) îl cere variat ca planuri, cu multe panoramări lente şi cu zoomuri subtile, menite să ofere cadenţă întregii poveşti. Rezultă un limbaj audio-vizual foarte familiar, prin care spectatorul lasă iute garda jos. Iar această deschidere face ca substratul ideologic, încastrat de abia în discursul secundar al proiectului, să fie absorbit mult mai uşor. Rămînîndu-i fidel cinemaului standardizat, Spielberg caută să îşi educe publicul, dar nu cinematografic, ci etic: îl invită să adere la ideea de lucru temeinic făcut, la respectul pentru onorarea cuvîntului dat, şi îi cere, indirect, să fie impasibil şi (chiar mai indicat!) reactiv faţă de acele opinii de moment nepuse cu adevărat sub o lupă critică. Tot indirect, prin comentariul adus chiar la sfîrşit, cînd polii se modifică brusc şi pentru totdeauna, subliniază faptul că există o lege meritocratică, cosmică, ce mai devreme sau mai tîrziu se impune.
Cunoscut pentru predispoziţia de a recupera evenimente politice petrecute cu precădere în proximitatea celor două conflagraţii mondiale ale secolului trecut, Spielberg spune, aşadar, povestea cu final fericit consumat pe acel pod Glienicke, individualizînd şi umanizînd, aproape la nivel de studiu de caz, cîte un membru din fiecare tabără. În jurul avocatului James B. Donovan (Tom Hanks) şi al spionului Rudolf Abel (Mark Rylance), sînt introduse date, persoane, abordări, comentarii pe marginea acestora. E o lume vie, palpabilă, încărcată cu un soi de atmosferă cînd grea, cînd uşor nostimă. Fiecărui episod important al acestei peripeţii îi este acordat spaţiu: prinderea lui Abel, găsirea unui avocat din oficiu, prezentarea şi punerea celor doi în dialog, procesul propriu-zis, încarcerarea etc., printre care sînt presărate celelalte fire epice: cazul agentului CIA Francis Gary Powers (Austin Stowell), prins şi închis în Uniunea Sovietică; rude ale protagoniştilor; diverşi "protectori" ai legii - şi lista poate continua. Aceste istorii marginale întretaie imaginea de ansamblu în aşa fel încît, la urmă, ajung să aibă însemnătate narativă.
Scenariul se concentrează, totuşi, în mare proporţie, pe Donovan şi Abel: după proces, CIA îl alege pe avocat să intermedieze schimbul amintit. În plin Război Rece şi în timpul construirii Zidului Berlinului, Donovan merge în metropola divizată, dintr-o poziţie semioficială, şi demarează negocieri atît cu est-germanii, cît şi cu diplomaţi sovietici prezenţi acolo. Pe lîngă Powers, se angajează în recuperarea studentului Frederic Pryor, prins şi închis pe nedrept de estici. Situaţia complicată trebuie soluţionată de un Donovan aflat la primul lui contact cu această junglă. Copleşit la început, pe parcurs, începe să îşi recapete calmul newyorkez. Modul în care Hanks şi Rylance îşi interpretează rolurile este impecabil. Fiecărui gest, fiecărei replici ei îi dau o notă personală care confirmă încă o dată că, pentru a face film de înaltă ţinută, ai nevoie ca actorii să fie mai mult decît foarte bine instruiţi. Un moment nu poate fi menţinut doar prin artficii tehnice; are nevoie de material în faţa aparatului - tăieturile ascund doar lucrurile mari. Or, concretizarea multor chestiuni de fineţe rămîn la mîna actorului. În cazul de faţă, apariţia episodică a celui care îl întrupează pe superiorul RDG-ist (multi-premiatul Burghart Klaußner) nu numai că întregeşte tabloul, ci e şi tipul de contribuţie care înlesneşte depăşirea ireversibilă a mediocrităţii.
Naiv cu premeditare, dar şi uşor deziluzionat de ipocrizia democraţiei americane, Spielberg nu uită să puncteze diferenţele evidente între teorie (legi) şi practică (executare a lor). Deci, între ceea ce scrie în Constituţie şi ceea ce se pune în aplicare de facto. Nu o face însă doar în raport cu SUA, ci îşi îndreaptă privirea mai departe, spre aşa-zişii duşmani ai acestei republici federale. Într-un elan documentarist, pune în balanţă două feluri instituţionale de a funcţiona. Recreează cu minuţiozitate lumile şi valorile lor, doar în aparenţă foarte diferite, prezentînd puncte de vedere divergente, pentru a ieşi din orice posibilă culpă prea (!) ideologică. Demersul de faţă se înscrie, astfel, pe linia dramatic-estetică finisată odată cu Schindler's List şi confirmă că Spielberg se află încă in business. Chestionarea constantă a mijloacelor şi credinţelor e(ste)tice, dovedeşte o vitalitate necesară, care îl ţine ancorat în realitatea de moment.