1890. Frank T. Hopkins (Mortensen) un cowboy despre care se spune că ar fi cel mai mare călăreţ al Vestului Sălbatic e provocat de un şeic arab (Sharif) să ia parte alături de armăsarul său mustang Hidalgo, la o cursă de 5000 de km peste Sahara. O cursă destinată celor mai buni cai pursânge-arab, care se ţine anual de mai bine de un mileniu, o cursă în care au pierit de-a lungul timpului călăreţi legendari cu tot cu caii lor.
Povestea începe abrupt cu masacrul de la Wounded Knee, unde armata americană a măcelărit la sfârşitul secolului XIX tribul de indieni Lakota. Marcat de cele văzute, Frank T. Hopkins părăseşte armata şi se refugiază în alcool ascunzându-se între actorii cu care legendarul Buffalo Bill cutreieră America punând în scenă în show-ul său luptele dintre cowboys şi indieni. Faima lui Hopkins de cel mai bun călăreţ al Vestului Sălbatic atrage oamenii ca muştele la show-ul lui Buffalo Bill. Atunci când despre el ajunge să se spună că ar fi cel mai mare călăreţ din lume, vorba ajunge la urechile unui şeic arab din Nordul Africii care îşi trimite emisarii pentru a-l provoca pe Hopkins la o cursă cum nu mai există pe Pământ.
Hopkins acceptă cu greu şi odată ajuns în Africa, e prins în vârtejul unor intrigi politice, unor lupte pentru onoare şi a unui deşert Sahara, Oceanul de foc al Africii, care îi prilejuiesc cea mai mare aventură a vieţii sale. O aventură care în mod cert îi este peste puteri. Dar Hopkins nu aleargă de unul singur. Mustangul său Hidalgo este cel care zboară peste nisipul încins al Africii cu el în şa.
Plusuri multe filmului pentru ritmul deosebit al povestirii dat de un scenariu bine articulat, ilustrat vizual printr-o concepţie regizorală foarte inspirată, care reuşeşte să creeze tensiune şi suspans fără să se folosească de cadre strânse, scurte, tăiate brusc. Joe Johnston transformă defectul în efect: cadre largi, destul de lungi, pentru a ne permite să vedem şi decorul mirific în care se petrece acţiunea, montajul lor, foarte discret, fiind aproape o sugestie. Aşa se face că deşi veţi vedea filmul acasă, veţi avea senzaţia că sunteţi la cinematograf.
Un mic minus totuşi, de menţionat, chiar dacă totuşi s-ar putea să nu vă sară în ochi. Prinţesa arabă care îşi descoperă faţa pentru ca Hopkins să-i vadă frumuseţea, o trimitere clară în plan metaforic la emanciparea femeii arabe, o scenă care în acea epocă, în mod sigur nu s-ar fi petrecut. Şi ar mai fi unul. Paralela între Hidalgo & Hopkins, doi eroi cu sânge amestecat, primul pe jumătate cal spaniol, pe jumătate cal sălbatic, cel de-al doilea pe jumătate indian, pe jumătate american, şi armăsarii pursânge-arab & călăreţii lor, prinţi de asemenea arabi. Şi poate că dacă suntem cusurgii, mai găsim câteva. Dar dacă ne uităm la film, şi nu la cum e filmul, atunci Hidalgo, e nu numai un film de aventuri. E o aventură.
Dr. Jivago
"Prefer să joc mai bine bridge decât să joc într-un film prost", spunea Omar Sharif
(născut în 1932, pe 10 aprilie, în portul egiptean Alexandria într-o foarte bogată familie libanezo-egipteană sub numele de Michael Shaloub). În cercurile selecte ale jucătorilor înrăiţi, Sharif e cunoscut ca "acel expert faimos în bridge care apare din când în când în filme". De-a lungul carierei sale, Sharif şi-a amânat multe filmări pentru a participa la concursuri majore de bridge, marea pasiune a vieţii sale. O pasiune neegalată de actorie, un moft pentru şarmantul, educatul şi bogatul egiptean care nu a vrut să fie negustor la fel ca tatăl său. Sharif s-a îndreptat spre cinematograf pentru a câştiga bani. A debutat în 1953.
Un an mai târziu se căsătorea cu Faten Hamama cea mai mare actriţă egipteană a vremii. Erau de-o vârstă. Mariajul avea să dureze până în 1974, cuplul având un fiu, Tarek, actor şi el. În 1962 apărea pentru prima dată într-un film vorbit în engleză. Şi ce FILM! Lawrence Of Arabia. Rampa de lansare la Hollywood, începutul unei frumoase prietenii cu Peter O'Toole, alături de care Sharif şi-a tocat averea şi ficatul de-a lungul ultimelor decenii cu ajutorul celor mai selecte cazinouri de pe Coasta de Azur şi a celor mai fine băuturi. Marele film al lui Sharif, a fost Dr. Zhivago (1965), pelicula antologică regizată de David Lean care l-a transformat într-un super star. A urmat un deceniu în care a apărut în foarte multe. Ce se poate spune despre ele, este că după Funny Girl (1968) filmele sale au fost interzise în ţările arabe fiindcă Sharif făcea dragoste pe ecran cu o evreică (Barbra Streisand). În rest, onorarii fabuloase la vremea aceea. După 1975 cariera lui Sharif a început să intre în declin, un declin care s-a accentuat odată cu trecerea anilor. Azi actorul afirmă că "prefer să fac mai mult teatru acum şi să apar din când în când în filme, dar numai pentru bani foarte mulţi." Omar Sharif va rămâne Doctor Zhivago. Deşi e mult, putea şi mai mult. Dar nu şi-a dorit niciodată mai mult de atât de la cinematograf. De fapt, nu şi-a dorit nici măcar atât.